- RCS&RDS a intrat în top cu o cotă de 3,53%, Electromagnetica, Energy Holding, Romenergy Industry părăsesc clasamentul
Modificări spectaculoase au avut loc pe piața de furnizare, unde competiția se face puternic simțită. Companiile se luptă să țină pasul cu permanenta expansiune a pieţei de energie, construindu-și portofoliile de clienți. Lupta pentru cota de piață a schimbat topul furnizorilor de energie de pe piața concurențială, care se prezintă diferit la începutul anului 2016, comparativ cu anul trecut: “Liderii de pe piața de furnizare și-au consolidat pozițiile, Electrica Furnizare reușind să-și crească simțitor cota de piață, alte firme și-au păstrat locurile în clasament bazându-se pe portofoliile de clienți care au rămas neschimbate. Se remarcă, pe de o parte, firme cu strategii agresive de atragere de clienți, care au avansat în top, iar – de cealaltă parte – companii care au părăsit clasamentul”.
Sursa: Raport ANRE
Potrivit ultimului raport al ANRE, liderul rămâne Electrica Furnizare, cu o cotă de piață în creștere, de la 14,72% în 2015, la 16,37% în ianuarie 2017. Tinmar își păstrează locul al doilea, însă cu o cotă de piață în scădere, de la 10, 27% în 2015 la 7,76% în ianuarie 2016. De remarcat avansul înregistrat de Electrica Furnizare, care reușește să-și îndeplinească, cu brio, obiectivul propus de creștere a cotei de piață, cu focus pe clienți. Având în vedere că Electrica Furnizare activează pe o piaţă puternic concurenţială în care produsul vândut, energia electrică, nu se diferenţiază de la un furnizor la altul, avantajul competitiv poate fi obţinut prin eficientizarea costurilor, servicii suplimentare puse la dispoziţia clienţilor, acţiuni de fidelizare şi mijloace moderne de comunicare şi plată, susțin reprezentanții Electrica Furnizare într-un document consultat de InvesTenergy.
Creșteri înregistrează și companiile E.ON Energie România (7,56%), CEZ Vânzare (5,11%), Enel Energie (4,59%) și Enel Energie Muntenia (3,92%). Transenergo a câștigat teren, remarcându-se cu o cotă în creștere, de la 3,52% (2015) la 5,73% (ianuarie 2016). La fel și Axpo Energy România – 3,85% față de 2,16%. Creștere spectaculoasă a înregistrat RCS&RDS, nou intrată pe piață, care figurează deja cu o cotă de 3,53% în topul pe ianuarie 2016.
Lider în anii anteriori, Alro și-a redus cota de piață la 1,71%. Deținătoare a primului loc în top ani la rând, compania este acum propriul furnizor pentru firmele din grup, fiind și unul dintre cei mai mari consumatori de energie din ţară.
Sunt și companii, foarte active cu ani în urmă, care au ieșit din clasament: Electromagnetica, Energy Holding, Romenergy Industry. Consultanți în energie susțin că vom asista în continuare la modificări în top, furnizorii fiind într-o competiție acerbă pentru a-și crește portofoliile de clienți.
Reprezentanții asociațiilor din sectorul energetic atrag atenția consumatorilor la ofertele pe care le primesc de la furnizori de electricitate, care pot parea atractive la prima vedere, însa ar putea sa nu includa o serie de taxe. Directorul executiv al ACUE, Silvia Vlăsceanu, semnalează totodată că dacă un furnizor intră în faliment, clienții acestuia sunt preluați de un furnizor de ultimă instanță, însă nu vor mai beneficia de tarife reglementate, ci vor plăti prețul pieței.