Prețurile la energie vor creşte, în special în contextul noului proiect de Ordin ANRE privind introducerea pentru contractele încheiate pe pieţele de energie electrică a unei garanţii de 30% din valoarea contractelor, spune Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro.

“Ce facem noi? Aşteptăm să crească preţurile la energie. Am citit în presă că reglementatorul doreşte să pună o obligativitate pentru furnizori de 30% din valoarea contractului, dată în avans cash sau garanţie bancară. Deci, aşteptăm să crească, pentru că în momentul în care regulamentul acesta se va pune este clar că suma respectivă, cash-ul respectiv sau garanţiile respective, vor fi cerute consumatorului. Am experimentat deja asta în vremea marii crize, când furnizorii ne cereau nişte garanţii, inclusiv de 100% din valoarea contractului. Nouă ca şi consumatori. Deci la consumator nu va scădea preţul, asta e clar”, a afirmat Marian Năstase, la Forumul Energiei, organizat de Financial Intelligence.
Referindu-se la Green Deal, Năstase spune că murit, dar ar trebui să mai fie ţinut o vreme pe aparate, pentru a nu distruge investiţiile din industria regenerabilelor.
“România are o industrie care a devenit extrem de rezilientă. Asta înseamnă că, după câtă bătaie am mâncat în ultimii 25 de ani, aştia care mai trăim, clar acum putem să rezistăm. Cine n-a putut, a pierit. E clar că mergem într-o direcţie…Green Deal-ul e mort, asta e clar. Acum întrebarea e dacă îl îngropăm cu lăutari sau, aşa, mai la întuneric. Eu, personal, aici nu sunt de acord. Ar trebui să îl ţinem pe aparate o vreme, să nu îl îngropăm, pentru că există pericolul să distrugem iar valoare. Am distrus valoare distrugând industrie, n-are sens să distrugem iar valoare acum distrugând investiţiile din industria regenerabilelor. Eu cred că ce avem până acum trebuie, pare bizar că am ajuns avocatul industriei regenerabilelor, dar trebuie făcute să intre uşor în sistem. Trebuie centrale pe gaz şi trebuie baterii, singurele care pot să ajute la o integrare mai bună a regenerabilelor”, a precizat Președintele CA al Alro.