VIDEO Ministrul Sebastian Burduja, la Conferința anuală InvesTenergy: România este în mijlocul unei revoluții energetice. Am reușit să atragem 13 miliarde de euro, alte 10 miliarde de euro sunt deja la lucru în piață

Publicat pe Categorii Business, Esential, Investitii / Tranzactii, Semnal, VIDEO
Prima Pagina Actual Esential VIDEO Ministrul Sebastian Burduja, la Conferința anuală InvesTenergy: România este în mijlocul unei revoluții energetice. Am reușit să atragem 13 miliarde de euro, alte 10 miliarde de euro sunt deja la lucru în piață

Mare bucurie să vă fiu alături, să fim cu toții aici, a devenit o tradiție, s-a adresat Sebastian Burduja, ministrul Energiei, celor peste 140 de participanți prezenți la Dublul Eveniment InvesTenergy.

„Suntem într-un moment de inflexiune pentru Romania și  pentru toate statele care parcurg acest proces de tranziție energetică. România este în mijlocul unei revoluții energetice și spun asta bazându-ma pe câteva date. Într-un  an și 3 luni de mandat facând un calcul am ajuns la peste 13 miliarde de euro fonduri nerambursabile, pe care am reușit să le atragem, să le deblocăm și undeva la 10 miliarde de euro sunt deja la lucru in piață. Foarte mulţi beneficiari au constatat că am semnat contracte, investiţii din PNRR pe producţie de energie verde, 460 de milioane de euro, cu peste 300 de contracte. O bună parte dintre ele încep să se finalizeze şi avem până la finalul anului circa 100 de proiecte care fie vor fi puse în funcţiune, fie vor fi în probe”, a  afirmat ministrul Sebastian Burduja.

Mai sunt 815 milioane de euro din Fondul pentru Modernizare pentru producţie şi auto-consum pe energie verde, solar eolian, plus trei proiecte hidro. Deci, 460 de milioane investiţii din PNRR, 815 milioane din Fondul pentru Modernizare, o jumătate de miliard pentru autorităţi publice, panouri fotovoltaice, pe care încercăm să-i suplimentăm în 22 octombrie la Fondul pentru Modernizare cu încă 150, spre 200 de milioane de euro, ca să acoperim toate cele 1.400 de proiecte, pentru că a fost un interes foarte mare, a completat ministrul.

Cu certitudine că României îi pasă de energia viitorului, în ultimii a existat o preocupare pentru acest domeniu, inclusiv pentru zona de stocare, pentru că am mai auzit aceste critici. Parţial sunt adevărate, parţial nu, cred eu. Până la urmă, şi în PNRR investiţia 1, proiectele care au avut stocare au beneficiat de o prioritizare. La fel, în Fondul pentru Modernizare ne pregătim să lansăm Electric UP. Pentru prima dată, acest program finanţează şi bateriile, finanţează şi pompele de căldură, finanţează şi panouri, şi staţii de reîncărcare. Ne dorim ca, în maximum o lună de zile, să semnăm şi contractele. Acum câteva zile a apărut în Monitorul Oficial schema de ajutor de stat tot pentru stocare, de 150 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare, un apel pe care îl vom lansa la începutul lunii noiembrie, a prezentat Burduja.

Vă invităm să urmăriți declarațiile Domnului Ministru Sebastian Burduja, la Conferința anuală InvesTenergy

El a mai spus că România este pregătită pentru sezonul rece mai bine decât anul trecut în ceea ce priveşte sistemul energetic, astfel că depozitele de gaze naturale au intrat în supra-plin, iar stocul de cărbune este mai mare decât anul trecut în Complexul Energetic Oltenia.

„Suntem pregătiţi pentru că, pe toate palierele, pot spune că stăm mai bine chiar decât anul trecut. Gaze avem în depozite 101%, am intrat în supra-plin. Avem un stoc de cărbune important, mai mare decât anul trecut în Complexul Energetic Oltenia. (…). De asemenea, la Electrocentrale Craiova e un stoc acoperitor de cărbune, de lignit, tot de la Complexul Energetic Oltenia. În ceea ce priveşte partea de energie electrică, pe scenariile pe care Dispecerul Energetic Naţional(DEN) le-a estimat, Transelectrica, colegii de la Dispecerul Energetic Naţional, şi în scenariul pesimist şi în cel moderat – sunt vârfuri de consum în care România va importa energie electrică. De ce? Pentru că nu am investit în producţie şi nu am investit aproape deloc în producţia în bandă, drept pentru care vom apela la importuri în aceste intervale orare – şi sperăm să existe condiţii cât mai bune de piaţă şi un preţ cât mai competitiv,  a explicat  ministrul Burduja, la conferinţa anuală InvesTnergy şi Gala specialiştilor din energie.

În opinia sa, nu este normal să existe o piaţă decuplată a energiei la nivelul Uniunii Europene şi să plătim un preţ de cinci, şase, zece ori mai mult decât alte state din Occident. În mod cert este o constrângere a infrastructurii din Austria şi Slovacia de interconectare. Asta se vede pe orice hartă. Lucrul acesta trebuie spus, îl voi aborda frontal, împreună cu omologii din Grecia şi Bulgaria, la Consiliul miniştrilor din 15 octombrie – şi acolo vom solicita un plan clar asumat de ţările care nu-şi îndeplinesc obligaţiile de interconectare, să ne spună clar când şi le vor îndeplini – şi să vedem dacă pe termen scurt sunt şi alte măsuri care pot fi prelungite, luate pentru a putea asigura un preţ cât mai mic, a precizat ministrul Energiei.


Publicat de

Cristina Trefaș

Director Editorial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *