Complexul Energetic Oltenia, producătorul de energie electrică pe bază de lignit, trebuie sprijinit și salvat. România nu se poate descurca fără cărbune. Statul trebuie să asigure mixul energetic, susține Doru Vișan, Secretar de Stat în Ministerul Energiei.
În Guvern a fost aprobat un Memorandum pentru CE Oltenia, care cuprinde 3 etape. Prima etapă, a fost creditul de 500 de milioane de lei luat de CEO, a doua – crearea unui mecanism de sprijin pentru companie, în prezent negociat cu Comisia Europeană, care presupune un ajutor de 10,5 miliarde de lei pentru companie, pe o perioadă de zece ani, achitat de toți consumatorii, iar al treilea pas era reprezentat de mixul energetic. Potrivit financialintelligence.ro, Doru Vișan a explicat că “mixul energetic se poate realiza în două variante – fie fiecare companie își dezvoltă alte capacități – cărbunele își construiește hidro sau eoliană, solară, și invers, și varianta normală, pe care ar trebui să meargă statul – de răscumpărare a acțiunilor de la Fondul Proprietatea. Și, după aceea, fuziunea dintre Hidroelectrica și Complexul Energetic Oltenia”.
Fuziunea vizează doar centralele care au condițiile de mediu îndeplinite și de care sistemul energetic nu se poate dispensa, inclusiv Centrala de la Paroșeni. Decizia trebuie luată până în 30 aprilie, când este termenul limită de conformare la obligația de achiziție pentru certificatele de CO2.
Guvernul nu a aprobat nici un Memorandum cum sa se profesionalizeze managementul la CEO.
o adunatura de incompetenti
In loc sa puna in functiune alte capacitati de productie prefera sa dea 3 miliarde de euro pe certificate, bani cersiti si furati de la consunatori. Felicitari, chiar sunteti incompetenti.