OUG privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic OUG privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți

Ministerul Economiei devine autoritatea competentă și punct unic de contact cu Comisia Europeană, în materia soluționării alternative a litigiilor dintre consumatori și comercianți. Guvernul a aprobat ieri o ordonanță de urgență ce modifică Ordonanța Guvernului 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți.

Astfel, ca autoritate competentă desemnată, Ministerul Economiei are acum responsabilitatea de a analiza solicitările organismelor care doresc să fie entități de soluționare alternativă a litigiilor, de a supraveghea ca acestea să respecte prevederile legale și de a notifica lista entităților admise, către Comisia Europeană, se precizează într-un comunicat al minsiterului.

OG 38/2015 permite consumatorilor cărora le sunt încălcate drepturile să recupereze eventualele prejudicii sau să obțină despăgubiri printr-o procedură simplă, gratuită și imparțială, fără a recurge la instanța de judecată sau la avocat. Prevederile actului normative se aplică litigiilor transfrontaliere rezultate din contractele de vânzări sau de prestări servicii, dintre un comerciant cu activități în România și un consumator rezident în UE.

Desemnarea Ministerului Economiei, ca autoritate competentă, prin modificarea OG 38/2015, deblochează astfel accesul consumatorilor la procedurile de soluționare alternative a litigiilor și evită eventuala declanșare a procedurii de infringement contra României, din cauza netranspunerii Directivei 2013/11/UE, se precizează în comunicat.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *