Peste 700 aplicații depuse în 8 ore de la lansarea apelului de proiecte pentru dezvoltarea de capacități de producție din surse regenerabile

Publicat pe Categorii Eolian, Flux energetic, Regenerabile, Solar
Prima Pagina Regenerabile Eolian Peste 700 aplicații depuse în 8 ore de la lansarea apelului de proiecte pentru dezvoltarea de capacități de producție din surse regenerabile

Interes mare pentru investiții în producția de energie verde din partea instituțiilor publice. Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat  că, încă din prima zi, au fost deja depuse peste 700 de aplicații. Valoarea tuturor proiectelor depuse până la acest moment este de aproape 1,8 miliarde de lei, adică aproximativ 70% din valoarea bugetului alocat.

“Am promis investiții și asta livrăm în fiecare zi. Prin acest apel am pus la bătaie un buget de 500 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare pentru a susține, în premieră, autoritățile publice locale care doresc să-și acopere parte din consumul de energie electrică prin instalarea de sisteme de producție a energiei din surse regenerabile.

Nivelul de interes pentru apelul lansat astăzi dimineață arată că și instituțiile publice de nivel local au înțeles importanța energiei verzi. Mă bucur că am reușit să găsim forme de finanțare pentru o tranziție energetică sigură pentru România. Faptul că încă din prima zi au fost depuse proiecte care ating 70% din bugetul proiectului demonstrează necesitatea acestor finanțări. Acest sprijin financiar oferit de Ministerul Energiei va reduce cheltuielile publice la nivelul unităților administrativ-teritoriale, iar cetățenii vor avea acces la servicii publice mai bune și mai ieftine”, a spus ministrul Burduja.

Citiți mai mult:

S-a deschis apelul de proiecte pentru dezvoltarea de capacități de producție din surse regenerabile. Buget de 500 milioane euro. Vezi care sunt solicitanții eligibili

S-a deschis apelul de proiecte pentru dezvoltarea de capacități de producție din surse regenerabile. Buget de 500 milioane euro. Vezi care sunt solicitanții eligibili


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *