Premierul Victor Ponta a demisionat

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Premierul Victor Ponta a demisionat

„Îmi depun mandatul de premier, implicit a Guvernului, şi fac acest lucru pentru că rezist adversarilor politici, dar niciodată nu mă bat cu oamenii. Suferinţa şi supărarea legitime ale oamenilor nu trebuie să degenereze într-un joc politic cu efecte imposibil de anticipat. Agresiunea este un cost pe care nu trebuie să ni-l asumam. Sper ca depunerea mandatului să satisfacă aşteptările celor care au protestat şi să revenim la raţiune şi la ratiuni sociale pentru a rezolva problemele din România”, a declarat premierul Victor Ponta. Demisia sa vine după protestele masive ale tinerilor organizate în București și în întreaga țară. Ponta a anunţat că actualul Cabinet îşi va îndeplini atribuţiile până la formarea noului guvern.

victor-ponta

‘Până la momentul formării unui nou guvern, în urma discuţiilor între preşedinte şi partidele parlamentare, ne îndeplinim atribuţiile de fiecare zi şi imediat ce noul guvern va fi instalat, putem să predăm o situaţie economică şi socială mult mai bună decât cea pe care am preluat-o. Procedurile politice urmează în cursul zilei’, a spus Ponta, la Palatul Victoria, într-o declaraţie de presă, în care a anunţat că îşi depune mandatul.

La ora 16,00 va avea loc o şedinţă specială a Guvernului, în care Ponta le va mulţumi miniştrilor cu care a lucrat şi pentru a pregăti perioada de tranziţie către viitorul Cabinet.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *