- Guvernul va continua să sprijine cu cofinanțarea necesară proiectele de modernizare din fonduri europene a universităților, spune Șeful Executivului
Am încredere că tot mai multe universități vor urma exemplul Universității “Petrol-Gaze” Ploiești, de curând devenită prima instituție de învățământ superior din cele șapte județe componente ale Regiunii Sud Muntenia care a obținut finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020
Viorica Dăncilă, Prim-ministru
“Orice investim acum în generația tânără reprezintă o garanție pentru viitorul nostru ca societate. Meritele învățământului superior românesc sunt incontestabile, dar trebuie să ținem pasul cu prezentul și să-i adăugăm și mai multă valoare”, a declarat Prim-ministrul Viorica Dăncilă, care a participat la deschiderea noului an universitar la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești, emoționată că revine în instituția de învățământ, care – spune Dăncilă -“și-a pus puternic amprenta asupra formării mele, așa cum, am convingerea, s-a întâmplat cu alte mii de absolvenți”.
În faţa sediului universităţii, câţiva tineri au afişat pancarte cu mesaje precum ”Nu mai alungaţi tinerii din țară”, potrivit presei locale.
Șeful Guvernului le-a transmis studenților că așteptările pentru anul universitar 2019-2020 sunt legate de o confirmare, prin rezultate, a măsurilor luate de Guvern pentru integrarea absolvenților pe piața muncii.

“Experiența pe care tinerii o pot acumula inclusiv în perioada studiilor prin programe de internship îi va face pe angajatori să aibă mai multă încredere în absolvenți. Pentru a-i sprijini și pentru a-i motiva pe studenți și tinerii absolvenți, am îmbunătățit legea internship-ului. Guvernul a mărit la 2080 lei brut indemnizația lunară oferită fiecărui intern. În plus, de anul acesta perioada de desfășurare a Programului de Internship este considerată vechime în muncă. Totodată, am dezvoltat programe pentru a stimula antreprenorii să angajeze tineri absolvenți. Sunt măsuri bune, care sunt convinsă că vor aduce beneficii și tinerilor și angajatorilor”, a afirmat Premierul Viorica Dăncilă.
Referindu-se la calitatea actului educațional, Dăncilă a spus că Guvernul va continua acțiunile de susținere a investiției în oameni și în infrastructura universitară, astfel încât veniturile să reflecte statutul cadrelor didactice.

Iar în ceea ce privește investițiile în infrastructura universitară, prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, care este deja operațional, sunt finațate proiecte ale universităților: construcția și modernizarea infrastructurii didactice, de cercetare, a spațiilor de masă și cazare pentru studenți și a centrelor de conferință. De asemenea, Guvernul va sprijini cu cofinanțarea necesară proiectele de modernizare din fonduri europene a universităților. Am încredere că tot mai multe universități vor urma exemplul Universității “Petrol-Gaze” Ploiești, de curând devenită prima instituție de învățământ superior din cele șapte județe componente ale Regiunii Sud Muntenia care a obținut finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a declarat Dăncilă.