Reprezentanții Hidroelectrica se așteaptă să depășească pragul de un milliard de lei profit brut cumulate pe primele 8 luni ale anului în curs. Având în vedere volumul de vânzări din luna august 2016 și faptul că Hidroelectrica a înregistrat pe primele 7 luni ale anului 2016 un profit brut de 913 milioane RON, compania se așteaptă să depășească pragul de 1 miliard de lei profit brut cumulat pe primele 8 luni ale anului, se precizează într-un comunicat al societății. Se estimează, totodată, vânzări de energie de peste 1.3 TWh pe luna august, în valoare de peste 236 milioane lei.
Profitul brut înregistrat pe primele 7 luni din anul curent a fsot mai mare cu peste 13% față de aceeași perioadă a anului 2015, în condițiile în care cifra de afaceri de 1,9 miliarde lei cumulată până la sfârșitul lunii iulie 2016 este mai mică cu 8% față de perioada similară a anului trecut. Rezultatele financiare curente sunt cu atât mai bune cu cât acestea s-au ocazionat pe fondul diminuării cifrei de afaceri, susțin reprezentanții companiei.