România, expoziție la sediul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică de la Viena

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic România, expoziție la sediul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică de la Viena

Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, prin Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive, a inaugurat expoziţia naţională „60 years of nuclear activity in Romania- Foreseeing the future with a responsible radioactive waste management”, ce se va desfășura în perioada 10-11 septembrie la sediul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică de la Viena.

La deschiderea evenimentului, pe lângă secretarul de stat din Ministerul Economiei,Comerțului și Turismului, Cătălin Olteanu și Președintele Agenției Nucleare și Pentru Deșeuri Radioactive, Florin Tătar, au fost prezenți : președintele AIEA Yukiya Amano, Președintele Consiliului Guvernatorilor, ambasadori din partea Austriei, Portugaliei, Belgiei, Republicii Filipineze, precum și diplomați de la Misiunile Permanente la Viena ale Poloniei, Bulgariei, Luxemburgului, Republicii Chile, Slovaciei, Republicii Filipineze, Moldovei, Norvegiei și alții.

În discursurile de deschidere, s-au facut aprecieri referitoare la activitatea domeniului nuclear din România, menționându-se momente importante ale istoriei nucleare din 1955 și până în prezent. În context, președintele AIEA Yukiya Amano și-a reafirmat interesul și sprijinul totodată privind proiectele viitoare desfășurate la nivelul Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului. În acest sens, a precizat că acordă o atenție deosebită managementului deșeurilor radioactive, problemă cu care se confruntă si alte state membre, urmând ca AIEA să extindă cooperarea tehnică în acest domeniu.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *