Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei se reunește astăzi, 20.12.2024, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi sunt proiecte de ordin mult așteptate de către operatorii din piața de energiei. Se vor aproba tarifele de distribuție valabile din ianuarie 2025 și valoarea planurilor de investiții pentru perioada a V-a de reglementare.

Sursă foto: ANRE, pagina de facebook
Referitor la investiții, George Niculescu, Președinte ANRE, declara: “Suntem de acord că este nevoie de investiții în rețele și îmi doresc să vedem că se fac investiții la un nivel fără precedent având în vedere noua RRR care stimulează. De aceea, pentru perioada a 5-a de reglementare am decis să stimulăm operatorii care înțeleg nevoia de investiții și care chiar fac aceste investiții, prin acordarea unei bonificații”. Reprezentanta ACUE, Daniela Dărăban, a insistat: “A cincea perioadă de reglementare a pieţei energiei, ce urmează să demareze în anul 2025, trebuie să asigure strategia de dezvoltare a reţelelor de investiţii în reţele, pentru că va fi piatra de temelie pentru 2030. Fără o situaţie bună în 2030, România mai pierde o şansă”.
Revenim cu informații privind noile tarife de distribuție și valoarea planurilor de investiții pentru următorii 5 ani ce vor fi aprobate de ANRE.
Procentele de creștere a tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice sunt diferite pentru operatorii de distribuție Distribuție Energie Oltenia S.A., Delgaz Grid S.A., Distribuție Energie Electrică Romania S.A. și Retele Electrice S.A. Clienții nu vor plăti în plus la facturi, deocamdată prețurile finale la energie fiind plafonate.
Potrivit anexelor prezentate la proiectele de ordin ANRE, de la 1 ianuarie 2025, tarifele la joasă tensiune ale operatorilor de distribuție pentru cele opt zone de rețea din toată țara, se prezintă astfel:
- zona Muntenia Sud – Rețele Electrice, PPC – 294 lei/MWh, majorare cu 22% față de tariful actual;
- zona Banat – Rețele Electrice – 294 lei/MWh, creștere cu 20% față de tariful din 2024;
- zona Dobrogea – Rețele Electrice – 295 lei/MWH, cu 5,5% mai mare față de tariful actual;
- zona Moldova – Delgaz Grid, – 353 lei/MWh, creștere cu circa 17%;
- zona Oltenia – Distribuție Energie Oltenia – 363 lei/MWh, creștere de 9%;
- zona Muntenia Nord – Distribuție Energie Electrică România – 351 lei/MWh, creștere de 0,9%;
- zona Transilvania Sud -Distribuție Energie Electrică România – 351 lei/MWh, creștere de 26%;
- zona Transilvania Nord – Distribuție Energie Electrică România – 351 lei/MWh, creștere de 18%.
În ședința de astăzi, se vor aproba și tarifele pentru serviciul de transport al energiei electrice şi a preţului energiei electrice reactive, pentru Compania Națională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica”, valabile de la 1 ianuarie 2025, precum valorile planurilor de investiții pentru perioada a V-a de reglementare.
Pe ordinea de zi sunt și proiectele de decizie și referat privind aprobarea cantității prognozate de CPT și a costului corespunzător, aferente tranzitelor suplimentare de energie electrică din rețelele electrice de 110 kV aferente cota atribuite Transelectrica pentru anul 2025, pentru societățile Reţele Electrice Romania și Distribuție Energie Oltenia.
Comitetul de Reglementare își va da acordul pentru proiectul de ordin ce completează Ordinul președintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 51/2024 privind aprobarea Metodologiei de determinare şi colectare a contribuţiei aferente contractelor pentru diferenţă. Valoarea contribuției pentru CfD este stabilită la 0,000128 lei/kWh, fără TVA, și se va regăsi în facturi.
În ședința din 17 decembrie, Comitetul de reglementare a aprobat un set de măsuri și reglementări importante pentru asigurarea funcționării eficiente a piețelor de energie electrică și gaze naturale în anul viitor. Deciziile adoptate contribuie la dezvoltarea infrastructurii energetice și la crearea unui cadru favorabil pentru investiții, a transmis ANRE.
Astfel, au fost acordate 7 autorizații de înființare pentru realizarea de noi capacităţi energetice fotovoltaice, cu o putere instalată totală de aproximativ 60 MW și 5 licențe pentru exploatarea comercială a unor capacităţi de producere a energiei electrice de aproximativ 36 MW.
Au mai fost aprobate;
- Ordinul privind stabilirea cotei obligatorii estimate de achiziţie de certificate verzi aferentă anului 2025,
- Ordinul de aprobare a contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă,
- Ordinul de aprobare a Regulamentului privind racordarea la rețeaua electrică de transport a centralelor electrice eoliene offshore,
- Ordinul de aprobare a Metodologiei de stabilirea a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuție a gazelor naturale.
Comitetul de reglementare și-a dat acordul pentru Planul de dezvoltare a rețelei electrice de transport pentru perioada 2024-2033 și Planul de dezvoltare a sistemului național de transport al gazelor naturale pentru perioada 2024-2033.
Tarifele cele mai mari pentru zonele cu risc ridicat de sărăcie ,Oltenia și Moldova! Bine lucrat!