Start în forță la Strategia Energetică. 32 organizații au răspuns la apelul Ministerului Energiei

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Start în forță la Strategia Energetică. 32 organizații au răspuns la apelul Ministerului Energiei

Reprezentanții producătorilor, procesatorilor, distribuitorilor și furnizorilor de energie, precum și ai sociațiilor consumatorilor au decis să sprijine echipa de la Ministerul Energiei în realizarea Strategiei Energetice a României pe perioada 2016 -2030, cu perspective 2050.  La apelul ministerului au răspuns 32 de organizații, reprezentanți ai acestora participând la o primă întâlnire informativă.  Oficialii ministerului au prezentat participanților situația actuală a procesului de elaborare a Strategiei,precum și etapele următoare ale acestuia.

Săptămânal, la sediul ministerului vor avea loc întâlniri cu reprezentații organizațiilor de energie și mediu. A fost stabilit un calendar de acțiuni astfel încât strategia să fie finalizată până la data de 15 septembrie 2016.

12607198_1580204375555032_938831123_n

Foto: Ministerul Energiei

Potrivit acestuia, până pe 15 februarie va fi restructurată Analiza stadiulului actual, după care se va pregăti caietul de sarcini pentru       achiziționarea serviciilor de consultanță.

Trei scenarii pentru Strategia Energetică

Oficialii Ministerului Energiei au în vedere 3 scenarii de dezvoltare   2016-2030, cu perspectiva anului 2050, și anume:

  • Scenariul de Referință, bazat pe presupunerea menținerii cadrului legislativ și de reglementare actual – inclusiv actualele ținte pentru 2020;
  • Scenariul Politici 2030, bazat pe supoziția transpunerii în legislația românească a tuturor obligațiilor europene și internaționale asumate privind securitatea energetică, protecția mediului și limitarea schimbărilor climatice, piețele de energie, precum și intențiile de politici anunțate pe termen lung;
  • Scenariul Neutral, bazat pe asumarea țintelor de energie și mediu pentru 2030 în condiții de neutralitate tehnologică, adică nediscriminatorii față de tehnologiile comerciale de producție, înmagazinare și  consum de energie disponibile pe piață.

Obiective strategice:

  • Securitate energetică
  • Competitivitatea piețelor de energie
  • Sustenabilitate ecologică și climatică
  • Cele cinci dimensiuni ale Strategiei-cadru a Uniunii Energetice
  • Țintele privind energia și clima pentru 2030/COP21

Principii de acțiune:

  • Valorificarea bazei naționale de resurse energetice
  • Menținerea unui mix de energie diversificat și echilibrat
  • Piețe competitive de energie
  • Statul ca facilitator al investițiilor cu scopul garantării securității energetice, a politicilor de decarbonizare
  • Decarbonizarea sistemului energetic prin mecanismele pieței
  • Stimularea valorificării autohtone a energiei primare
  • Interconectare și integrare în piețele regionale de energie
  • Protecția consumatorului vulnerabil și diminuarea sărăciei energetice
  • Întărirea capacității instituționale și administrative  a țării în sectorul energetic

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *