VIDEO Bogdan TONCESCU, Membru Directorat Transelectrica: Stocarea ar trebui să devină cât mai curând obligatorie. Să existe cel puțin 20% stocare raportat la capacitatea instalată în eolian și fotovoltaic

Publicat pe Categorii Business, Esential, VIDEO
Prima Pagina Actual Esential VIDEO Bogdan TONCESCU, Membru Directorat Transelectrica: Stocarea ar trebui să devină cât mai curând obligatorie. Să existe cel puțin 20% stocare raportat la capacitatea instalată în eolian și fotovoltaic

“În prezent, prin proiectele derulate, Transelectrica se transformă într-un mare șantier în toată țara. Avem atât proiecte de investiții pe care le dezvoltăm cu precădere în zonele deficitare, în Dobrogea și Banat, cât și proiecte pe care urmează să le dezvoltăm peste tot în țară, în zone precum Moldova și Transilvania. Linia Electrică Aeriană 400 kV Gădălin-Suceava, interconectări cu Republica Moldova, proiecte viitoare cu Ucraina, proiecte în curent continuu pe care vrem să le dezvoltăm sunt doar câteva exemple de obiective investiționale ale Transelectrica”, a declarat Bogdan Toncescu, Membru al Directoratului Transelectrica la Conferința anuală InvesTenergu, cu tema „Investim și acționăm responsabil în ENERGIE”.

“Transelectrica pune toate instrumentele la îndemână, pentru a oferi tuturor investitorilor și dezvoltatorilor de proiecte pentru capacități noi de producerea energiei electrice, rețelele de care au nevoie, astfel încât să poată evacua energia produsă, cu mențiunea că trebuie să dezvoltăm preocuparea pentru creșterea consumului. Altfel, dincolo de problemele pe care noi o să le avem cu siguranță, din punct de vedere al echilibrării sistemului, pot apărea probleme chiar și mai grave. Cu siguranță și noi considerăm că stocarea ar trebui să devină cât mai curând obligatorie, pentru că, din nou, instalând atât de multe capacități de producere a energiei electrice, din eolian și solar, cu volatilitatea aferentă, pe care o cunoaștem cu toții, fără stocare, va fi foarte greu de echilibrat sistemul. În acest sens, ar trebui să existe cel puțin 20% stocare raportat la capacitatea instalată în aceste capacități, eolian și fotovoltaic”, a subliniat Toncescu.

Printre proiectele de investiții ale Transelectrica de sunt deja semnate contracte pe Fondul pentru Modernizare de peste 400 milioane de euro. Bogdan Toncescu a spus că urmează să trimitem și alte proiecte care să fie finanțate prin acest mecanism: “Există o lege de care sperăm să putem beneficia cât mai curând. Este vorba despre Legea nr. 120, prin care Guvernul poate declara proiectele Transelectrica de importanță națională. Din păcate, până în acest moment, nu s-a întâmplat acest lucru pentru niciun proiect. Am transmis solicitări către Ministerul Energiei, către Secretariatul General al Guvernului și suntem deschiși la colaborare, astfel încât să putem declara cel puțin proiectele finanțate din Fondul pentru Modernizare de importanță națională, pentru a scurta și mai mult perioadele de implementare a acestora”.

Bogdan Toncescu, Membru al Directoratului Transelectrica:

 În momentul de față, la nivelul dinamicii sistemului energetic național, dacă privim prin prisma cifrelor existente, anul trecut, pe primele 9 luni de zile consumul mediu lunar a fost de 4650 GWh, iar producția de 4500 GWh. Pentru anul acesta, trendul s-a schimbat. Există un consum mediu lunar de 4350 GWh și o producție medie lunară de 4640 GWh.

Toate acestea în condițiile în care, anul trecut s-au instalat undeva la 70 de MW, majoritate gaz, iar anul acesta s-au pus în funcțiune încă 270 de MW. În 2022-2023, Transelectrica a emis ATR-uri pentru 10000 de MW, mai mult de jumătate cu contracte de racordare, doar pentru eolian și fotovoltaic. În acest context și pe viitor trebuie să luăm în vedere gazul, Complexul Energetic Oltenia, dar și Mintia care urmează să se pună în funcțiune, Reactoarele 3 și 4, SMR-uri, eolian, offshore, interconectarea cu Georgia și Azerbaidjan prin cablu submarin cu o capcitate de 2000 de MW.

În acest sens, în momentul de față, consumul industrial, ar trebui să fie una dintre cele mai mari preocupări ale României. Pentru că se vor dezvolta multe dintre aceste proiecte, Transelectrica face investiții în rețea, astfel încât să putem prelua toată energia produsă, dar trebuie să o și descărcăm undeva.

Anul trecut am avut niște venituri total neașteptate din alocarea capacității de interconexiune la nivelul zecilor, sutelor de milioane. Anul acesta, în primele șase luni, vedem fix același trend. Anul trecut, soldul era import, anul acesta, soldul este export.

Într-adevăr, există foarte mult tranzit pe liniile de interconexiune ale Transelectrica. În momentul de față avem 11 linii de interconexiune, iar până în 2030 o să ajungem la 16-18 astfel de linii aeriene, doar pe interconexiuni. În plus, luăm în calcul și proiectul de cablu subteran, transport în curent continuu, de la Marea Neagră la Arad și mai departe înspre Ungaria și Europa Centrală.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Un comentariu la “VIDEO Bogdan TONCESCU, Membru Directorat Transelectrica: Stocarea ar trebui să devină cât mai curând obligatorie. Să existe cel puțin 20% stocare raportat la capacitatea instalată în eolian și fotovoltaic”

  1. Romania are o tehnologie inovatoare de stocare mecanica (gravitationala) a energiei electrice, in curs de brevetare, ce poate asigura parametri tehnico-economici intre stocarea cu acumulare prin pompaj si cea cu baterii electrochimice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *