Cât de complicată este situația pe piața de energie? „Eu lucrez la ANRE din 2007 și sincer vă spun eu nu am văzut situație mai complicată ca acum. În 2020 vedeam ca principal provocare să fie liberalizarea pieței de energie electrică și gaze naturale, să avem o efervescență în schimbarea furnizorului, să se plimbe clienții de la un furnizor la altul ne așteptam să fie nemultțmiri din partea clienților în ce privește răspunsul la solicitări, probleme cu citirea contorului, estimări. În primul trimestru, asta a fost în prim plan. Tare aș fi mulțumit ca asta să ne preocupe în continuare. Din păcate, sunt probleme mult mai grave, în a doua parte a verii prețurile au început să crească în piața de energie, nu numai în România, în toată Europa, în câteva luni a ajuns să fie o criză energetică. Nu cred că cineva se aștepta să avem prețuri de 300 de euro/MWh la energie electrică peste tot în Europa sau 130 euro/MWh la gaze naturale. O evoluție de la prețuri surprinzător de mici în 2020 pe care le-am avut la gaze: 3-4 euro/MWh, 30 -40 euro/MWh la energie electrică, am ajuns la aceste prețuri care ne arată clar o criză energetică fără precedent în Europa”, a declarat Zoltan Nagy-Bege, Vicepreședinte Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, la Conferința anuală InvesTenergy cu tema „Împreună să punem energia în lumină. Fii parte din soluție!”, organizată sub patronajul ANRE.
Cum stăm cu legislația? „Stăm cum stăm de obicei, întodeauna sunt lucruri de îmbunătățit. Prioritatea este transpunerea Regulamentului european 944, care a avut termen de transpunere 1 ianuarie 2021 și inca nu este în totalitate, cu toate ca noi ANRE încă din 2020, la emiterea reglementărilor pe partea de piață am ținut cont de prevederile regulamentului. Chiar dacă în anumite cazuri acesta era în contradictie cu legislația primară. Important în acest moment este să ne focusăm pe soluții pe termen scurt”, a afirmat reprezentantul ANRE.
S-a găsit acea legea a plafonării și compensării, despre care mi-e foarte greu să vorbesc pentru că eu nu o văd o lege foarte bună nici din perspectiva clienților, nici a actorilor din piață. Frustrant este pentru noi că am semnalat niște lucruri în faza de consultare de care nu s-a ținut cont și vedem că tocmai aceste lucruri au un impact în piață. Cred că această lege ar trebui ajustată în anumite puncte pentru a evita o situație și mai gravă care ar putea să apară în piață, a completat acesta, a completat Nagy-Bege.
În opinia lui, prioritare sunt soluțiile și pe termen lung care înseamnă investiții, trebuie să investim în capacități de producție, în rețele de transport,de distribuție. „Poate intr-un final ne convingem că și producția din Marea Neagră ar putea să ne ajute și să fie tratată ca un obiectiv prioritar. Orice criză ne impinge inainte și ne ajută să găsim soluții și această criză va avea efecte benefice până la urmă. mă astept sa apară investiții masive in capacități de producție în linia trenului setat de Comisia Europeană, de decarbonizare a sectorului energetic, mă aștept ca aceste prețuri mari să ne îndemne să căutăm și să gasim alternative prin încurajarea, atragerea și dezvoltarea de noi tehnologi, cum ar fi de exemplu Hidrogenul. La nivelul consumatorului, sper că aceste prețuri ne vor îndema să fim mai puțin atenți la consum și risipă, să luăm măsuri de eficiiență energetică”.
Despre ce incurajare vorbiți domnule Zoltan, și de atragerea și dezvoltarea căror tehnologi vorbiți când acest guvern pune bețe în roate și proiectului inițiat deja de atâția ani și anume crearea unei comunități a prosumatorilor de energie electrică? De vorbe suntem sătui, și pana a demara noi proiecte AFM ar trebui să finalizeze proiectul „Casa Verde Fotovoltaice” pe care se pare că vrea să-l lîngroape din nou căci altfel nu înțeleg din ce motiv demarează alta sesiune fără a finaliza sesiunea veche,prin finalizare înțelegând plata sumelor datorate celor acceptați în program și care au finalizat lucrarea. Câți instalatori credeți ca vor mai dispuși să facă credite la bancă pentru a efectua lucrările (asta dacă nu le solicită clienților toată suma în avans) și apoi sa aștepte luni întregi rambursarea sumelor de către AFM? Gândiți-vă că degeaba demarezi un program ( care dă bine la electorat) dacă nu-l respecți și nu îl finalizezi.