“Mulțumesc, în mod deosebit, pentru acest moment, care mă onorează – să premiez o Colegă. Compania REPOM este din domeniul energiei regenerabile, activă din 2008, practic am crescut împreună cu domeniul. În 2008, nu exista nicio turbină eoliană în România, niciun panou fotovoltaic. În acești 15 ani de activitate, am dezvoltat peste 600 MW în diverse proiecte de producție, atât eoliene, cât și solare. Suntem o companie de asset management, de operare tehnică și comercială, facem o activitate extrem de complexă, care presupune multă birocrație, parte comercială și tehnică. Astăzi, administrăm un portofoliu de circa 440 MW și peste 23 de centrale. Avem și activități conexe, foarte multă inteligență artificială, prognoză de producție, de consum, furnizare, prosumatori.
Am prezentat întreaga activitate pentru a înțelege complexitatea în care lucrează colega pe care o prezint și o premiez astăzi. Vorbim despre Alina Ardelean, directorul de dezvoltare al societății REPOM. Alina este colega noastră cea mai mică din societate, cea mai mică de înălțime, dar în același timp cea mai tare. De ce spun asta? Pentru că pe Alina în momentul în care o trimitem să rezolve o problemă sau să facă ceva, ea intră pe ușă și când o dai afară intră înapoi pe geam și nu se lasă până când nu rezolvă această problemă care i-a fost încredințată. Foarte mult din activitatea noastră, din ceea ce facem, i se datorează ei și vreau să își mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce face”, a spus Martin Moise, Director General REPOM, la Gala InvesTenergy dedicată Specialiștilor.
După ce că nu ajunge că avem un program de lucru de 12 ore și mai mult, câteodată, Alina mai are un alt job secret – conduce o fundație al cărui scop este de a ajuta copiii și, practic, își dedică tot timpul liber copiilor și famiilor cu nevoi. La începutul școlii, s-a asigurat că 50 de copii au rechizite școlare, a completat Martin Moise.
Într-un demers comun, InvesTenergy și REPOM au onorat și premiat pe Alina ARDELEAN, Director de dezvoltare, REPOM, pentru profesionalism, dedicare și performanță.
Vă invităm să vizionați momentul de premiere:
Alina Ardelean: “Martin, mulțumesc pentru încrederea și susținerea pe care o primesc de fiecare dată când inițiez un proiect profesional sau personal. Nou avem vorba asta la români că “Omul sființește locul” și o adresez colegilor noștri, echipei pe care o avem, care s-a transformat într-o familie. Ceea ce este cel mai important. Să știi că te duci la muncă, de fapt pleci de acasă și te duci acasă și pentru asta mulțumim Martin că ne lași să fim noi întotdeauna”.

Alina Ardelean este, începând cu anul 2017, Director de Dezvoltare în cadrul REPOM, desfășurându-și activitatea în domeniul energiei regenerabile din 2013. Timpul investit în cercetarea, cunoașterea și implementarea tehnologiilor inovatoare specifice o animă continuu în direcția valorificării resurselor naturale echilibrat și coroborat cu nevoile beneficiarilor.
Grație îmbinării dintre maturitatea conferită de experiența de viață și de cea profesională, Alina Ardelean intermediază relația dintre profesioniștii echipei REPOM și clienți sau parteneri, armonizând planul ideal al strategiilor astfel încât acestea să devină rezultate optime în planul concret.