Cea de-a IV-a ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, organizată de Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), companie membră a Grupului Electrica, a reunit, în perioada 29–30 octombrie, peste 450 de participanți și circa 50 de speakeri, reprezentanți ai autorităților centrale și europene, lideri ai principalelor companii energetice, experți în tehnologie și securitate cibernetică și reprezentanți ai mediului academic.
Pe parcursul celor două zile, dezbaterile au evidențiat provocările actuale ale sectorului energetic, de la necesitatea accelerării investițiilor și consolidării securității infrastructurilor critice până la adoptarea noilor tehnologii, pregătirea specialiștilor și dezvoltarea capacității de răspuns la incidente cibernetice.

În deschiderea evenimentului, Mihaela Rodica Suciu, director general DEER, a subliniat că protejarea rețelelor de distribuție și continuitatea alimentării cu energie trebuie să rămână priorități în procesul de modernizare și digitalizare. „Siguranța în alimentare nu așteaptă următorul buget”, a transmis aceasta, evidențiind nevoia de soluții concrete, investiții șiolaborare între operatorii energetici, autorități și companiile de tehnologie.
Maria Forna, prefectul județului Cluj, a arătat că securitatea cibernetică reprezintă „o investiție strategică în viitor”, indispensabilă pentru continuitatea serviciilor publice și siguranța comunităților. La rândul său, Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, a subliniat că „Securitatea cibernetică în energie este un obiectiv de siguranță publică”, legat direct de funcționarea serviciilor esențiale ale unui oraș.
Prima zi a Forumului a cuprins trei paneluri tematice, dedicate politicilor publice și reglementării, responsabilității managementului companiilor energetice și soluțiilor tehnologice pentru infrastructurile critice.
Panelul 1 – „Securitatea cibernetică în energie: politici publice, reglementare și reziliență națională” a reunit reprezentanți ai Parlamentului European, Parlamentului României, Ministerului Energiei, ANRE, STS și DNSC. Dezbaterile au vizat adaptarea legislației, finanțarea investițiilor și cooperarea pentru protejarea infrastructurilor energetice critice.
Daniel Buda, membru al Parlamentului European, a subliniat rolul fondurilor europene și al formării specialiștilor, arătând că securitatea trebuie inclusă în toate proiectele energetice: „Fără ele este ca și cum fiecare dintre noi ne-am construi o casă, dar nu i-am pune uși.”
Sorin Elisei, secretar general al Ministerului Energiei, a pledat pentru prioritizarea investițiilor în infrastructură, digitalizare și securitate cibernetică în programele europene de finanțare pentru 2028–2034. „Infrastructura ar trebui să devină o prioritate”, a subliniat oficialul.
Mircea Man, secretar general al ANRE, a numit investițiile în rețele „singura soluție viabilă pentru România”, explicând că tarifele se stabilesc potrivit metodologiei de reglementare și că soluțiile de finanțare a securității cibernetice pot fi analizate de autoritate.

Bende Sándor, președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, a subliniat că tarifele de distribuție reflectă costurile fiecărui operator, nu decizii politice. A susținut posibilitatea recunoașterii unor costuri de securitate cibernetică în tarifele reglementate și a întrebat: „Dar ce se întâmplă dacă nu facem aceste investiții?”
Mădălin Borș, vicepreședintele Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților, a prezentat inițiativa legislativă aprobată recent de Camera Deputaților, care extinde cadrul de securitate cibernetică în energie și prevede posibilitatea recunoașterii costurilor aferente în viitoarele tarife. „Însă securitatea nu înseamnă doar o procedură, ci înseamnă inclusiv acțiune”, a punctat acesta.
Ovidiu Cîmpean, membru Camera Deputaților, a pledat pentru includerea digitalizării și securității cibernetice în programele de investiții, arătând că „Inteligența artificială va fi omniprezentă în sectorul energetic” Gabriel David, prim-adjunct al directorului STS, a prezentat exercițiul Aurora, prin care au fost testate comunicațiile în scenariul unui blackout național. „În momentul de față suntem pregătiți, știm ce avem de făcut”, a precizat acesta, subliniind rolul redundanței și al cooperării.
Gabriel Dinu, director adjunct al DNSC, a avertizat asupra intensificării incidentelor cibernetice și a riscurilor asociate utilizării inteligenței artificiale: „Vedem din ce în ce mai multe vulnerabilități sistemice care apar.” El a evidențiat nevoia de prevenție și de reacție coordonată.
Discuțiile au confirmat necesitatea unui efort comun al autorităților și operatorilor din energie pentru finanțarea securității cibernetice, prevenirea incidentelor și creșterea rezilienței.
Panelul 2 – „Securitatea cibernetică în agenda CEO: leadership, investiții și continuitate operațională” a adus în prim-plan responsabilitatea conducerii companiilor energetice în gestionarea riscurilor cibernetice. Lideri ai unor companii precum DEER, Electrica, Evryo, Hidroelectrica, ELCEN și Adrem au discutat despre integrarea securității în strategiile de investiții, protejarea infrastructurilor și asigurarea continuității operaționale.
Panelul 3 – „Viitorul securității cibernetice în energie: inovație, tehnologii emergente și soluții pentru infrastructurile critice” a fost dedicat noilor tehnologii și soluțiilor de protecție a sistemelor energetice. Discuțiile au vizat securitatea mediilor IT și OT, utilizarea inteligenței artificiale, automatizarea proceselor de securitate și adaptarea infrastructurilor la amenințările cibernetice emergente.
Programul primei zile a inclus și prezentări tehnice de soluții, servicii, produse și inovații tehnologice, susținute de partenerii Forumului și furnizorii de tehnologii, oferind participanților oportunitatea de a explora aplicații și instrumente concrete pentru consolidarea securității infrastructurilor critice.
Cea de-a doua zi a Forumului a cuprins două paneluri tematice și prezentări tehnice de specialitate.
Panelul 4 – „Universități și angajatori în era AI: cine pregătește specialiștii de mâine în cybersecurity?” a evidențiat deficitul de competențe specializate și necesitatea consolidării colaborării dintre mediul universitar și companiile energetice. Dezbaterile au subliniat importanța adaptării programelor educaționale la cerințele actuale ale industriei, precum și rolul programelor de internship, mentorat și formare practică în pregătirea viitorilor specialiști.
Panelul 5 – „Reziliența cibernetică a sistemului energetic: cât de repede ne putem reveni după un atac?” a abordat capacitatea organizațiilor de a preveni, identifica și gestiona incidentele cibernetice, precum și de a restabili funcționarea infrastructurilor critice în condiții de siguranță.
Dezbaterile au evidențiat importanța monitorizării permanente, a reacției rapide și a cooperării dintre specialiștii tehnici și management. Un accent important a fost pus pe utilizarea inteligenței artificiale pentru detectarea timpurie a amenințărilor și sprijinirea procesului decizional, responsabilitatea deciziilor și a intervențiilor rămânând în sarcina factorului uman.
Totodată, a fost subliniată necesitatea respectării regulilor de securitate de către angajați și parteneri. Concluziile celei de-a IV-a ediții a Forumului confirmă că securitatea cibernetică reprezintă o componentă strategică a siguranței energetice, care trebuie integrată în toate etapele dezvoltării și modernizării infrastructurilor. Investițiile, tehnologiile performante, cadrul de reglementare adaptat și pregătirea resursei umane constituie elemente esențiale pentru creșterea rezilienței sectorului energetic.
Prin organizarea acestui eveniment, Distribuție Energie Electrică Romania își reafirmă angajamentul de a susține dialogul și cooperarea dintre autorități, industria energetică, companiile de tehnologie și mediul academic, consolidând Forumul de Securitate Cibernetică în Energie ca platformă de referință pentru schimbul de experiență, bune practici și identificarea soluțiilor necesare protejării infrastructurilor energetice critice.
Succesul celei de-a IV-a ediții a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie a fost susținut de colaborarea cu partenerii evenimentului, care au contribuit la consolidarea unei platforme de dialog și schimb de expertiză în domeniul securității cibernetice, IT & Tech: Vodafone, Eximprod Grup, Arctic Stream, DataCore Systems, Fortinet, Cisco, Splunk, ADREM, certSIGN, Atos, Thales, Claroty, EnergoBit – VINCI Energies, Veeam, NTT DATA, HPE, Bitdefender, TrendAI, SPAN, Waterfall, UiPath, Trellix, Ingrammicro, Brinel, IQANTO, Crowdstrike, HP, ALEF, Dendrio, Kontron, Asee, One Software, SAP, Focality.
Vizibilitatea și promovarea celei de-a IV-a ediții a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie au fost susținute de partenerii media ai evenimentului: Focus Energetic, InvesTenergy, Financial Intelligence, The Diplomat, Transilvania Business, Energia.ro, Energynomics, NewsEnergy, Antena 3, TVR.

















