Fondul Proprietatea vrea ca Hidroelectrica să acționeze în justiție membrii Consiliului de Supraveghere. Cere aprobarea Ministerului Energiei în AGA din 31 august

Publicat pe Categorii Business
Prima Pagina Business Fondul Proprietatea vrea ca Hidroelectrica să acționeze în justiție membrii Consiliului de Supraveghere. Cere aprobarea Ministerului Energiei în AGA din 31 august

După reacția Ministerului Energiei la acuzațiile aduse, Fondul Proprietatea cere acționarea în justiție a membrilor Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, condus de Andreea Lambru, pentru numirea unor noi membri în Directoratul companiei, potrivit convocatorului Adunării Generale a Acționarilor din 31 august.

Se solicită aprobarea acționarilor pentru “inițierea de către Hidroelectrica a unei acțiuni în răspundere împotriva acelor membri ai consiliului de supraveghere al SPEEH Hidroelectrica SA numiți prin Hotărârea AGA nr. 5/2017 și nr. 8/2017 care au aprobat, în ședința din 5 iulie 2017, numirea membrilor Directoratului societății, pentru daunele produse societății prin aprobarea acestei numiri contrar reglementărilor interne și legale în vigoare”.

Consiliul de Supraveghere  a numit trei noi membri în Directoratul Hidroelectrica – pe Bogdan Nicolae Badea, în funcția de președinte, Marian Bratu și Mihai-Val Zdru, în calitate de membri – în ședința din data de 5 iulie.

InvesTenergy a scris, citând surse autorizate apropiate companiei, că Fondul Proprietatea a contestat  noul Directorat al Hidroelectrica și că până la soluționarea contestațiilor, cei 3 membri – Bogdan Badea , Mihai Bratu şi Mihai Zdru – trebuie să fie cu băgare la ce semnează în această perioadă ca să nu dea socoteală ulterior în cazul în care câștigul este de partea FP. Am semnalat că asistăm în continuare la o situație inedită și periculoasă pentru Hidroelectrica: după un blocaj în activitate în lipsă de Directorat pe parcursul a mai mult de 2 săptămâni, actualii șefi sunt limitați în exercitarea atribuțiilor! Și, uite așa, de o lună, motoarele nu se pot tura la maxim la Hidroelectrica…

Fondul Proprietatea a mai cerut revocarea membrilor CS a Hidroelectrica.

Nou val de schimbări la Hidroelectrica? Fondul Proprietatea cere revocarea a 4 membri din Consiliul de Supraveghere, în frunte cu Andreea Lambru

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *