Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea care vizează crearea unui cadru absolut excepţional, prin care modificarea limitelor ariilor protejate este posibilă doar dacă pentru suprafeţele respective, la data de 29 iunie 2007, erau aprobate, prin hotărâre a Guvernului sau Decrete de stat, obiective de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, obiectivele fiind în curs de execuţie sau demarcate anterior acestei date, în temeiul legislaţiei în vigoare, potrivit News.ro.
Preşedintele României a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 561 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, precum şi pentru modificarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului.

Legea prevede că, prin excepţie de la prevederile alin. (3), autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, apelor şi pădurilor dispune modificarea limitelor ariilor naturale protejate în termen de 60 de zile de la solicitarea de către beneficiar prin scoaterea unor suprafeţe din interiorul ariilor naturale protejate, dacă, pentru suprafeţele respective, la data de 29 iunie 2007, erau aprobate, prin hotărâre a Guvernului sau decrete de stat, obiective de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, obiectivele fiind în curs de execuţie sau demarate anterior acestei date, în temeiul legislaţiei în vigoare, prezintă News.ro.
„Noile limite ale ariilor naturale protejate vor fi trasate astfel încât perimetrul schemei de amenajare hidroenergetică, inclusiv al drumurilor de acces aferente amenajărilor hidroenergetice, staţiilor şi reţelelor de transport şi distribuţie aferente acestora să fie în afara ariei naturale protejate. Suplimentar, între noile limite ale ariei naturale protejate şi limitele amenajării hidroenergetice va fi păstrată o zonă minimă, tampon, de lăţime 100 metri, pe toată lungimea de grăniţuire”, arată legea.









.jpg)








