Hidroelectrica a semnat contractul pentru instalația de stocare cu baterii de acumulatori la C.H.E. Portile de Fier II. Investiție de 297 milioane lei

Publicat pe Categorii Semnal
Prima Pagina Actual Semnal Hidroelectrica a semnat contractul pentru instalația de stocare cu baterii de acumulatori la C.H.E. Portile de Fier II. Investiție de 297 milioane lei

Hidroelectrica anunță atribuirea contractului „Instalatie de stocare cu baterii de acumulatori la C.H.E. Portile de Fier II” ofertantului Synergy Construct, care va colabora cu urmatorii subcontractanti/terti: Kseo Enerji Anonim Sirketi, Professional Land Survey, Zoork, Tripol Sistem Construct, Inemko Insaat Elektrik Telekominikasyon Sanayi Ve Ticaret Limited Sirketi, Rogotehnic, ca urmare a parcurgerii tuturor pasilor procedurali de achizitie publica.

Proiectul BESS Portile de Fier II, o investitie cu o valoare contractata de 296,8 milioane lei, va avea o putere instalata de 64 MW si o capacitate de stocare de 434,76 MWh, devenind cea mai mare capacitate de stocare in baterii din portofoliul Hidroelectrica.

Sursă foto: facebook Hidroelectrica

Investiția marchează o etapă importantă în evoluția companiei către un model energetic în care producția de energie regenerabilă este completată de capacitatea de a stoca, gestiona și utiliza energia în funcție de dinamica sistemului și de necesarul de consum.

„Pentru Hidroelectrica, tranziția energetică înseamnă mai mult decât dezvoltarea de noi capacități de producție. Înseamnă să construim infrastructura care ne permite să valorificăm eficient energia regenerabilă și să răspundem flexibil nevoilor Sistemului Electroenergetic Național. Proiectul BESS Porțile de Fier II este un pas strategic în această direcție și confirmă angajamentul Hidroelectrica de a investi în tehnologiile care vor defini energia de mâine”, a declarat Iulius-Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica.

Capacitățile de stocare vor permite optimizarea profilului de producție pe parcursul celor 24 de ore, deplasarea energiei către intervalele cu valoare mai ridicată și creșterea flexibilității întregului portofoliu.

„Strategia noastră nu urmărește doar adăugarea de noi capacități de producție, ci construirea unui portofoliu echilibrat, flexibil și  rezilient. Capacitățile de stocare ne oferă posibilitatea de a optimiza profilul de producție pe parcursul celor 24 de ore, de a deplasa energia către intervalele cu valoare ridicată și de a răspunde mai bine condițiilor hidrologice și de piață. În acest fel, construim premisele unei profitabilități durabile și ale unei dezvoltări sustenabile a companiei”, a declarat Iulius-Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica.

Proiectul beneficiază de o finanțare de 43,4 milioane lei prin Fondul pentru Modernizare, în cadrul programului „Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii)”, derulat de Ministerul Energiei.

Bogdan Badea, CIO, a adresat mulțumiri colegilor din Investiții și tuturor echipelor care au lucrat la proiect pentru a-l aduce în stadiul de astăzi. Proiectul a fost demarat de Hidroelectrica în anul 2025 și știu foarte bine câtă muncă este în spatele unei astfel de atribuiri și cât efort am depus împreună în această perioadă pentru a accelera investițiile importante ale companiei, a precizat Badea, pe linkedin.

El a mulțumit în mod deosebit Ministerului Energiei atât pentru buna colaborare, cât și pentru sprijinul materializat în obținera a 10 milioane de euro fonduri nerambursabile din fondul de dezvoltare pentru punerea în operă a  acestui proiect.

CIO-ul Hidroelectrica a precizat că .initial, caietul de sarcini prevedea o capacitate minimă de stocare de 256 MWh, iar în urma procedurii de achiziție publică Hidroelectrica va beneficia de o instalație de 434,76 MWh – cu cca. 70 % mai mult decât cerința minimă, conform ofertei câștigătoare, a Synergy Construct.

Potrivit lui Bogdan Badea, un beneficiu foarte important îl reprezintă impactul pozitiv al investiției asupra exploatării agregatelor de la Porțile de Fier, bateriile urmând a fi utilizate și în echilibarare, micșorând gradul de uzură, respectiv necesitatea de mentenanță pentru hidro-utilaje. Este un proiect care arată direcția în care vrem să ducem investițiile Hidroelectrica: mai repede din documentații în șantier și din proiecte în capacități reale, a spus Badea.

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *