Încă două luni bonus de la ANRE. Clienţii non casnici îşi pot alege furnizorul de gaze până la 31 august

Publicat pe Categorii Actual, Flux energetic, Info Consumatori, Petrol si gaze
Prima Pagina Actual Flux energetic Încă două luni bonus de la ANRE. Clienţii non casnici îşi pot alege furnizorul de gaze până la 31 august

La propunerea ANRE, clienţii noncasnici, vor avea posibilitatea să-şi aleagă furnizorul de gaze până la 31 august 2015, după eliminarea tarifelor reglementate și liberalizarea pieţei de la 1 ianuarie 2015. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a pregătit un ordin, aflat în dezbatere publică, care va intra în vigoare cu data de 1 iulie 2015, care prelungeşte cu încă două luni perioada pentru clienţii care nu au reuşit să încheie contracte de vânzare-cumpărare a gazelor naturale cu actualii sau cu alţi furnizori, în cazul acestora – furnizarea realizându-se în baza contractelor în vigoare la data de 31 decembrie 2014.

Din raportările lunare ale celor 38 de furnizori care la momentul liberalizării mai aveau în portofoliul propriu clienţi noncasnici care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate, circa 41%, reprezentând un număr de 71.058 clienţi noncasnici nu au încheiat, la 30 aprilie 2015, contracte de vânzare-cumpărare a gazelor, aferente furnizării în regim negociat.

Potrivit Ordinului ANRE, până la data de 15.07.2015, furnizorul transmite clienților noncasnici proprii care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate o notificare, care va avea ataşată oferta de furnizare cu preţul propus de către acesta începând cu data de 01 septembrie 2015, împreună cu propunerea de contract de vânzare-cumpărare a gazelor naturale, aferent furnizării gazelor naturale în regim negociat.

Furnizorul are obligaţia şi trebuie să facă dovada că a depus toate diligenţele pentru informarea clientului noncasnic propriu care nu şi-a exercitat dreptul de eligibilitate cu privire la semnarea contractului de vânzare-cumpărare a gazelor naturale, aferent furnizării gazelor naturale în regim negociat.

În situaţia în care clientul noncasnic nu-şi exercită, până la data de 31 august 2015, dreptul de eligibilitate şi nu încheie, cu furnizorul actual sau cu un alt furnizor, un contract de vânzare-cumpărare a gazelor naturale, aferent furnizării gazelor naturale în regim negociat, contractul transmis de furnizorul actual se consideră acceptat tacit şi, în consecinţă, încheiat începând cu data de 1 septembrie 2015. Clientul noncasnic are la dispoziţie un termen de 15 zile calendaristice de la data primirii notificării pentru a comunica furnizorului opţiunea sa de acceptare sau neacceptare a noilor condiţii. Potrivit ordinului ANRE, neprimirea unui răspuns din partea clientului noncasnic nu este considerată acceptare tacită, iar furnizorul poate denunţa unilateral contractul de vânzare-cumpărare a gazelor naturale, cu notificarea prealabilă a acestuia.

Foto: sursa DistrigazVest


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *