- “Nu putem construi securitatea energetică a României așteptând condiții meteo favorabile”
- “România trebuie să investească în flexibilitate, baterii, centrale pe gaz și rețele capabile să răspundă rapid situațiilor de criză”
Corina Popescu, unul dintre specialiștii de referință ai sectorului energetic, vorbește deschis despre vulnerabilitățile sistemului, deciziile care au dus la actualele probleme și soluțiile care nu mai pot fi amânate. Cu experiență în producție, distribuție, transport și administrație, dar și cu o perspectivă directă asupra funcționării sistemului în perioade de criză, Corina Popescu pledează pentru investiții accelerate, debirocratizare, mai multă producție și flexibilitate și, mai ales, pentru ca deciziile din energie să fie luate pe baza expertizei specialiștilor.
Vă invităm să citiți un interviu fără ocolișuri despre securitatea energetică a României, responsabilitatea decidenților și ceea ce trebuie făcut acum pentru ca România să aibă un sistem energetic rezilient în 2030.
România este în alertă energetică. Cât de gravă este, de fapt, situația? Vorbim despre o criză conjuncturală provocată de secetă sau despre o vulnerabilitate structurală a sistemului?
Vorbim, în primul rând, despre o vulnerabilitate structurală a sistemului. Problema pe care o avem în momentul de față este lipsa de flexibilitate, pe care grupurile vechi, în special cele pe cărbune și gaze, o asigurau.
Am mai avut perioade de secetă și în trecut. Au existat situații în care ambele unități de la CNE Cernavodă au fost indisponibile timp de aproximativ o lună și jumătate și, cu toate acestea, sistemul nu a avut probleme. A fost, la un moment dat, și o perioadă de secetă, una dintre unități a avut o avarie, iar cealaltă era în mentenanța anuală programată. Și totuși, sistemul a funcționat fără probleme majore.
Sigur, dacă Hidroelectrica s-ar confrunta cu o secetă prelungită, producția hidro ar putea fi afectată. Dar nu aceasta este situația acum. Lacurile sunt aproape pline.
Problema fundamentală este că partea de producție de energie electrică nu mai reușește să se plieze suficient de bine pe curba de consum. Aș spune că aici a lipsit viziunea în modul în care am construit și integrat noile capacități de producție din surse regenerabile.
În urmă cu aproximativ patru ani, când sursele de energie regenerabile au cunoscut un nou avânt, spuneam de fiecare dată: haideți să punem, în paralel, și stocare! Să avem capacitatea de a gestiona dezechilibrele și să putem beneficia cu adevărat de avantajele energiei regenerabile, fără să pierdem flexibilitatea de care sistemul are nevoie.
În momentul în care ai început să retragi din sistem capacități convenționale care asigurau flexibilitate și servicii de sistem, nu poți considera că simpla înlocuire a puterii instalate rezolvă problema. Nu poți spune: „Am închis un grup pe cărbune de 330 MW și am pus un parc fotovoltaic de 330 MW, deci este unu la unu”. Nu este deloc așa, chiar dacă puterea instalată este aceeași.
Un grup pe cărbune, de exemplu, nu doar producea energie electrică. Avea și flexibilitate. Își putea modifica producția în funcție de evoluția cererii și putea contribui la echilibrarea sistemului. Un parc fotovoltaic de aceeași putere instalată nu poate oferi același tip de flexibilitate.
Aici consider că a fost una dintre marile probleme: lipsa unei viziuni integrate și modul în care au fost înlocuite unitățile de producție. Nu este suficient să înlocuiești megawatt cu megawatt. Trebuie să înlocuiești și funcționalitățile pe care acea capacitate le asigura în sistem.
Mai mult decât atât, primele scheme prin care se acordau bani pentru dezvoltarea producției din surse regenerabile ajungeau, în anumite situații, să penalizeze existența stocării. Iar eu mi-am pus de multe ori întrebarea: de ce nu înțelegem că această producție trebuie să aibă și modalitatea proprie de a-și gestiona dezechilibrele?
Este o experiență pe care am trăit-o direct, în perioada în care eram CEO la Transelectrica. A existat o avarie în zona Dobrogea, într-o iarnă, și eram în camera de comandă. Am văzut cum am pierdut peste 2.500 MW în câteva minute, pentru că vântul s-a oprit. Într-un astfel de moment, trebuie să ai ceva care să preia rapid această lipsă de producție. Trebuie să existe capacități de rezervă și flexibilitate.
De aceea spun că a lipsit viziunea.
De multe ori, răspunsul pe care îl primeam era: „Nu ne dă voie Bruxelles-ul”. Această paradigmă trebuie să dispară. Comisia Europeană îți permite să faci ceea ce este necesar, cu condiția să notifici și să justifici măsura. În plus, funcționarea interconectată a sistemului energetic european te obligă să explici de ce este necesară o anumită soluție și cum contribuie ea la siguranța sistemului.
Nu trebuie să privim regulile europene ca pe o piedică. Trebuie să avem capacitatea de a construi soluții și de a le argumenta. Iar România are nevoie, mai mult ca oricând, de o viziune coerentă asupra mixului energetic: regenerabile, stocare, capacități flexibile și rețele capabile să susțină toate aceste schimbări.
Seceta a devenit un factor energetic. Ce ne spune situația actuală despre dependența României de energia hidro? Am construit un sistem energetic pornind de la premisa că vom avea permanent suficientă apă?
Apa este, în sine, un factor care conferă flexibilitate sistemului energetic. Din acest motiv, rolul resurselor hidro devine cu atât mai important într-un sistem în care energia regenerabilă, în special cea eoliană și solară, capătă o pondere din ce în ce mai mare.
În acest context, însă, trebuie să facem o distincție importantă. Vorbim foarte mult despre secetă și despre impactul acesteia asupra producției de energie, dar Hidroelectrica nu se confruntă, în prezent, cu o problemă majoră în ceea ce privește capacitatea de producție. Situația dificilă este legată în principal de Dunăre și de diminuarea debitului fluviului, un fenomen care nu afectează doar România, ci și alte state europene.
Practic, vorbim despre o problemă care se manifestă la nivelul întregului bazin al Dunării. Reducerea debitului în amonte se propagă și către România, astfel încât ajungem să resimțim indirect efectele secetei din alte țări.
Diferența este că unele state din amonte au investit, de-a lungul timpului, în infrastructuri care le permit să gestioneze mai eficient această resursă. Au construit lacuri de acumulare, au dezvoltat sisteme de regularizare și au investit în infrastructura aferentă navigației și utilizării apei, inclusiv prin lucrări de dragare a Dunării. Au creat, practic, mecanisme prin care pot utiliza și gestiona mai inteligent resursa de apă.
România nu a făcut aceste investiții. Iar situația actuală ne arată cât de importantă este o abordare integrată a resursei de apă și cât de mult contează infrastructura de gospodărire a apelor pentru securitatea energetică.
Așadar, nu cred că putem spune că România și-a construit sistemul energetic pornind pur și simplu de la premisa că vom avea permanent suficientă apă. Problema este mai degrabă că nu am investit suficient în infrastructura care să ne permită să gestionăm inteligent și eficient apa atunci când condițiile hidrologice se schimbă.
Dacă această situație se prelungește, unde vedeți primul punct de presiune: producția, importurile, prețurile sau echilibrarea sistemului?
Presiunea se va vedea, în primul rând, în prețuri și în echilibrarea sistemului. Situația este cu atât mai complicată cu cât Nuclearelectrica are certificat de forță majoră și și-a notificat partenerii că nu mai poate livra cantitățile contractate. S-a creat astfel o presiune foarte mare în piață, pentru că toți participanții încearcă, în mijlocul unei crize, să își înlocuiască volumele de energie pe care le considerau deja achiziționate și, în unele cazuri, chiar plătite în avans.
Ne putem aștepta, prin urmare, la o presiune semnificativă pe piețele pe termen scurt – în special pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) și pe piața intraday –, iar această presiune se va reflecta, în cele din urmă, în prețurile suportate de consumatorii finali.
În același timp, furnizorii vor avea nevoie de garanții financiare mai mari pentru a putea achiziționa volume suplimentare de energie. Dacă unii dintre ei nu vor dispune de lichiditatea necesară, experiența ne arată că, în perioade de criză, există riscul să ajungă în dezechilibru.
În acel moment, presiunea se va transfera către Dispecerul Energetic Național (DEN), care va trebui să gestioneze și să echilibreze sistemul în timp real. Va fi o misiune dificilă, mai ales dacă informațiile disponibile privind pozițiile comerciale și volumele care trebuie acoperite nu sunt suficient de clare și de rapide.
Dacă situația se prelungește, nu exclud nici apariția unor probleme contractuale. Unii furnizori ar putea încerca să majoreze prețurile din contracte, pot apărea situații de denunțare sau anulare a unor contracte, iar unii consumatori ar putea ajunge să fie preluați de Furnizorul de Ultimă Instanță (FUI). Într-un scenariu prelungit și sever, nu putem exclude nici apariția unor probleme financiare majore pentru unii furnizori, inclusiv solicitarea intrării în insolvență.
Așteptăm să plouă ca să gestionăm mai bine situația? Ce este de făcut?
Chiar dacă va ploua, situația nu se va rezolva imediat. Evident, avem nevoie de precipitații pentru refacerea resurselor hidro și ne dorim, în același timp, să avem vânt, astfel încât producția eoliană să contribuie în special în orele de vârf. Dar nu putem construi securitatea energetică a României așteptând condiții meteo favorabile. Trebuie să folosim toate resursele disponibile și să accelerăm măsurile care pot aduce flexibilitate în sistem.
Un exemplu îl reprezintă bateriile. Trebuie să facem tot posibilul pentru ca proiectele de stocare aflate deja în implementare să fie puse în funcțiune cât mai repede. Stocarea va avea un rol esențial într-un sistem în care producția regenerabilă este variabilă.
În paralel, trebuie să discutăm și despre capacitățile pe cărbune. Am văzut în ultima perioadă dezbateri aprinse pe acest subiect. Germania și Polonia și-au conservat o parte dintre grupurile pe cărbune, astfel încât acestea să poată reprezenta o rezervă pentru sistem atunci când este nevoie. Noi am ales, în multe situații, să scoatem aceste capacități din funcțiune, fără să le conservăm corespunzător, iar unele dintre ele au ajuns, practic, să fie pregătite pentru dezafectare și valorificare la fier vechi. Problema este că, dacă un grup nu a fost conservat corespunzător sau menținut în rezervă caldă, repornirea lui nu se poate face peste noapte. Sunt necesare verificări tehnice, intervenții, lucrări de mentenanță și, în unele cazuri, investiții.
De aceea, lecția acestei perioade este foarte clară: securitatea energetică nu se poate construi doar pe capacitatea de producție instalată, ci și pe capacitatea de a păstra și activa rapid resursele de flexibilitate atunci când sistemul are nevoie de ele. Nu putem aștepta ca toate problemele să fie rezolvate de ploaie, de vânt sau de importuri. Avem nevoie de un mix de capacități de producție, de stocare și de flexibilitate, dar și de o infrastructură pregătită să răspundă rapid unor situații de criză. Aceste lucruri se construiesc în timp și nu pot fi făcute peste noapte, exact în momentul în care sistemul are nevoie urgentă de ele.
Cum evaluați modul în care autoritățile și actorii din piață comunică și gestionează situația energetică actuală? Ce considerați că ar trebui făcut diferit?
Din perspectiva mea, modul în care a fost gestionată și comunicată situația actuală nu a fost cel mai potrivit. Poți face un apel către consumatori să își adapteze profilul de consum, dar, pentru ca un astfel de apel să funcționeze, trebuie să le oferi și un mecanism sau un beneficiu concret la schimb. Nu poți să ceri consumatorului să își schimbe comportamentul doar prin inducerea unei stări de teamă.
Cred că, în această perioadă, am speriat inutil oamenii. Nu cred că se va ajunge în situația în care „se stinge lumina”. Avem nevoie de un mesaj public responsabil, bazat pe date și pe o evaluare realistă a riscurilor.
Într-o situație de criză, primul lucru pe care trebuie să îl facem este să înțelegem cât de gravă este situația și, mai ales, cât timp poate dura. Este o problemă care se va întinde pe o săptămână, două săptămâni, o lună? În acest moment se vorbește despre o criză, dar nu există suficientă claritate în ceea ce privește durata și scenariile pe care le avem în vedere.
O astfel de analiză este esențială pentru că, în funcție de orizontul de timp, trebuie să alegem măsurile potrivite. Una este să gestionezi o situație punctuală, de câteva zile, și cu totul altceva este să te pregătești pentru o perioadă de câteva săptămâni sau chiar luni.
În paralel, trebuie să ne uităm și la cauzele structurale și să folosim această situație pentru a corecta ceea ce nu am făcut până acum. De exemplu, consider că România ar fi trebuit să înceapă mai demult lucrările necesare pentru îmbunătățirea navigabilității și gestionării debitului Dunării, inclusiv prin lucrări de dragare mai eficiente.
Nu putem controla vremea și nici debitul Dunării, dar putem controla modul în care ne pregătim infrastructura pentru perioadele dificile. Aici cred că trebuie să fie una dintre lecțiile acestei crize.
Se vorbește despre investiții de zeci de miliarde de euro în energie. Unde este astăzi cea mai mare nevoie de capital: producție, rețele, stocare sau interconectare?
Eu aș spune că este nevoie de investiții peste tot și nu aș trata producția separat de restul componentelor sistemului. În primul rând, producția din surse regenerabile și stocarea trebuie gândite împreună. Toți cei care au investit în capacități solare ar trebui să ia în calcul, în perioada următoare, hibridizarea parcurilor prin integrarea unor sisteme de stocare. Acest principiu este valabil inclusiv pentru prosumatori.
Avem nevoie, în același timp, de investiții în rețele mai flexibile, capabile să gestioneze fluxuri de energie în ambele sensuri și să răspundă unui sistem energetic mult mai dinamic decât cel pentru care au fost proiectate. Trebuie să gândim soluții tehnice noi și să pregătim rețelele pentru schimbările climatice. Rețeaua trebuie să devină, în adevăratul sens al cuvântului, o rețea inteligentă.
Un alt domeniu important îl reprezintă dezvoltarea unor fluxuri alternative de energie electrică, astfel încât să putem gestiona mai eficient congestiile din rețea. Sunt investiții care trebuie făcute anticipativ, nu doar atunci când problema a apărut deja.
Aici este, de fapt, una dintre marile provocări ale sistemului energetic românesc: să avem capacitatea de a anticipa schimbările și de a investi înainte ca acestea să devină probleme. Este foarte greu să construiești astfel de viziuni și, din păcate, avem din ce în ce mai puțini specialiști care înțeleg sistemul în ansamblu și care au această capacitate de a privi înainte.
Care este investiția energetică pe care România nu își mai permite să o amâne?
Producția de energie flexibilă. Aici aș pune în primul rând bateriile și centralele pe gaz, care pot asigura flexibilitatea de care sistemul are nevoie într-un mix cu tot mai multe surse regenerabile.
Amânarea unor proiecte esențiale ne costă. Un exemplu este centrala de la Iernut, un proiect care a fost întârziat ani de zile. Nu ne mai permitem ca investițiile în capacități flexibile să fie blocate sau amânate la nesfârșit, pentru că exact aceste capacități sunt cele care pot face diferența atunci când producția regenerabilă nu este suficientă.
Nuclearul poate fi una dintre soluțiile pentru stabilitatea sistemului? Cât de importantă este dezvoltarea noilor capacități nucleare și a SMR-urilor?
Da, cu siguranță. Nuclearul trebuie să facă parte din mixul energetic al României și trebuie să ne gândim la dezvoltarea lui într-o perspectivă de termen lung.
Cred că Nuclearelectrica ar trebui să aibă un mix de capacități, într-un fel similar cu modelul pe care îl vedem la Hidroelectrica, unde există atât centrale pe firul apei, cât și centrale hidro cu acumulare și baraj.
În același mod, producția nucleară a viitorului ar trebui să combine centralele nucleare care asigură producție în bandă cu tehnologii nucleare mai flexibile. Aici pot intra și noile capacități, inclusiv grupuri cu tehnologie de tip SMR, care trebuie evaluate nu doar prin prisma producției de energie, ci și a rolului pe care îl pot avea în flexibilizarea și stabilizarea sistemului.
Pentru mine, aceasta este direcția în care trebuie să gândim: nu o singură tehnologie care să rezolve toate problemele, ci un mix de producție în bandă, producție flexibilă, stocare și rețele capabile să gestioneze toate aceste resurse împreună.
Cum ar trebui să arate sistemul energetic românesc în 2030 pentru ca România să fie cu adevărat rezilientă?
România trebuie să își păstreze un mix energetic diversificat, care să utilizeze toate resursele primare disponibile și, în același timp, să își crească semnificativ capacitatea de producție flexibilă. Avem nevoie de energie regenerabilă, de producție în bandă, dar și de capacități care pot răspunde rapid variațiilor de consum și de producție. În acest context, gazul natural și capacitățile de stocare, în special bateriile, vor avea un rol important.
Reziliența sistemului energetic înseamnă, înainte de toate, diversificare, flexibilitate și capacitatea de a reacționa rapid în situații de criză. România trebuie să aibă suficiente capacități proprii astfel încât să nu depindă de importuri exact în momentele în care sistemele regionale sunt deja sub presiune.
Dacă ar fi să schimbați astăzi trei lucruri în politica energetică a României, care ar fi acestea?
În primul rând, aș debirocratiza și aș accelera semnificativ implementarea proiectelor noi de energie. Avem o problemă majoră nu neapărat de lipsă a proiectelor, ci de viteza cu care acestea sunt autorizate și puse în funcțiune.
În al doilea rând, aș reduce fiscalitatea pentru investițiile în energie și pentru dezvoltarea de noi capacități. Trebuie să creăm un cadru care să stimuleze investițiile, nu să le descurajeze. Bulgaria a adoptat politici mai favorabile investițiilor, iar diferența se vede. România nu își mai permite să rămână în urmă.
În al treilea rând, aș continua procesul de liberalizare și aș pune mult mai mult accent pe formarea resursei umane. Energia este un domeniu extrem de tehnic și strategic, iar fără specialiști bine pregătiți nu putem avea nici politici publice bune, nici un sistem energetic rezilient.
Care este lucrul care vă îngrijorează cel mai mult în energia României? Și care este motivul pentru care rămâneți optimistă?
Cel mai mult mă îngrijorează faptul că, în ultima perioadă, toată lumea vorbește despre energie. Și poate părea paradoxal, dar acesta este unul dintre cele mai periculoase lucruri. Când încep să apară foarte multe opinii și explicații din partea unor oameni care nu fac diferența între volt, watt și kWh, înseamnă că avem o problemă. Energia este un domeniu tehnic, complex, iar deciziile luate fără o înțelegere corectă a mecanismelor sistemului pot avea consecințe serioase.
Poate cel mai mult mă îngrijorează însă faptul că specialiștii nu ies suficient de mult în spațiul public. Am văzut foarte puțini profesioniști care să iasă în aceste zile și să explice ce se întâmplă, ce riscuri există și, mai ales, care sunt soluțiile. În perioade de criză, avem nevoie de oamenii care cunosc sistemul și care au experiența necesară pentru a-l gestiona.
Înțeleg că au existat discuții la nivel european și, sincer, într-o asemenea situație aș fi avut o poziție foarte fermă. România este una dintre țările care a sprijinit în mod constant Ucraina, inclusiv prin energie. În același timp, România trebuie să își protejeze propriul sistem energetic și să se asigure că are acces la sprijin atunci când are nevoie. Ni s-a transmis că, în cazul în care România va avea nevoie de energie de avarie, aceasta va fi disponibilă. Dar, în același timp, nu este normal să existe presiuni suplimentare asupra sistemului nostru energetic prin importuri în orele de vârf, exact atunci când România se confruntă cu propriile probleme de echilibrare.
Una dintre cele mai dure lecții pe care le-am primit în perioada în care am fost secretar de stat în Ministerul Energiei a fost la Bruxelles, când am mers să negociez închiderea unui caz de infringement, într-un moment în care Comisia era pregătită să avanseze către amendă. Atunci, un head of unit din cadrul DG Energy mi-a spus: „Eu nu am știut că România are oameni atât de deștepți.” Este o experiență pe care nu am uitat-o. România are specialiști foarte buni. Problema este că nu întotdeauna îi ascultăm și nu întotdeauna le oferim spațiul necesar pentru a contribui la luarea deciziilor.
Uneori, lucrurile care se spun public fără o bază tehnică solidă fac mai mult rău decât bine. Este trist, mai ales într-un domeniu atât de important pentru securitatea națională și pentru economie.
Rămân însă optimistă pentru că, la un moment dat, va trebui să ne trezim. Faptul că sistemul este pus sub presiune și că vedem din ce în ce mai clar consecințele unor decizii greșite va face ca vocea specialiștilor să își recapete greutatea în procesul de decizie.
Eu cred că specialiștii vor avea curajul să vorbească mai mult și mai apăsat despre soluțiile corecte și despre ceea ce trebuie făcut. Asta fac și eu acum: încerc să vorbesc despre soluții care pot fi implementate și care pot scoate sistemul energetic din acest haos.
Ați fost propusă ministru al Energiei. Vă rog să faceți un exercițiu: care ar fi fost primele decizii pe care le-ați fi luat? Ce ați fi schimbat?
Eram conștientă că ar fi fost vorba despre un guvern cu un mandat scurt. Din perspectiva mea, un guvern apolitic într-o perioadă de criză riscă să devină un guvern cu oameni „sacrificați”. Am mai văzut acest film și nu cred că aceasta este soluția.
Dacă aș fi avut responsabilitatea Ministerului Energiei, aș fi pus în primul rând accent pe debirocratizare și pe accelerarea investițiilor în noi capacități de producție.
Trebuie să înțelegem un lucru foarte simplu: mai multă producție înseamnă, în condițiile potrivite, mai multă siguranță pentru sistem și presiune în jos asupra prețurilor.
Obiectivul final trebuie să fie foarte clar: consumatorul trebuie să aibă o factură cât mai mică, iar România trebuie să își păstreze și să își dezvolte competitivitatea industrială. Pentru asta avem nevoie de investiții, de reguli clare, de proceduri rapide și de oameni competenți care să poată lua decizii. Nu mai avem timp pentru blocaje administrative și pentru politici care întârzie proiectele de care sistemul energetic are nevoie acum.
Vă mulțumesc!
.jpg)
