Mihaela Suciu, Director General DEER: Fără investiții în modernizarea rețelelor nu putem vorbi nici despre energie verde, nici despre energie ieftină

Publicat pe Categorii SemnalEtichete
Prima Pagina Actual Semnal Mihaela Suciu, Director General DEER: Fără investiții în modernizarea rețelelor nu putem vorbi nici despre energie verde, nici despre energie ieftină
  • “DEER va implementa peste 3 milioane contoare inteligente până în 2030. Suntem pe  drumul cel bun”, a anunțat Mihaela Suciu.

Modernizarea și dezvoltarea rețelelor electrice de distribuție reprezintă o condiție esențială pentru competitivitatea economiei europene, iar acest mesaj a fost unul dintre cele mai puternice transmise în cadrul Eurelectric Power Summit 2026, desfășurat la Helsinki. Potrivit Mihaelei Suciu, Director General al DEER – Distribuție Energie Electrică Romania, există în prezent o recunoaștere tot mai clară, la nivel european, a rolului strategic al investițiilor în infrastructura energetică.

„O rețea nemodernizată înseamnă o frână în calea dezvoltării economiei românești și a economiei europene. Cu toții am înțeles astăzi, la Eurelectric Power Summit 2026, că toți actorii își doresc dezvoltarea rețelelor, energie accesibilă și energie verde”, a declarat Mihaela Suciu.

Imaginea actuală nu are un text alternativ. Numele fișierului este: Poza-Mihaela-Suciu_4-scaled.jpg

Directorul General al DEER a subliniat că distribuitorii au atras constant atenția asupra necesității investițiilor în rețelele de distribuție, însă în prezent subiectul a devenit o prioritate la nivelul întregii industrii energetice europene și al instituțiilor comunitare. „În sfârșit, se recunoaște întâietatea modernizării și dezvoltării rețelelor și influența directă a acestora asupra competitivității economiei europene și românești. Noi am accentuat întotdeauna importanța investițiilor în rețele, deoarece fără acestea nu putem vorbi nici despre energie verde și nici despre energie ieftină. Faptul că distribuitorii reuniți la Eurelectric Power Summit discută despre modernizarea rețelelor și că însăși Comisia Europeană pune accent pe dezvoltarea acestora este o evoluție foarte importantă”, a precizat Mihaela Suciu.

Potrivit acesteia, sectorul are nevoie de investiții consistente, de noi surse de finanțare și de un cadru legislativ mai flexibil, care să permită accelerarea proiectelor de infrastructură. „Avem nevoie de investiții, de finanțări și de oameni care să înțeleagă necesitatea modernizării și dezvoltării rețelelor de distribuție. Sperăm ca după această întâlnire să existe noi linii de finanțare care să susțină transformarea infrastructurii energetice”, a afirmat CEO-ul DEER.

Mihaela Suciu a spus că DEER a accesat toate fondurile disponibile destinate dezvoltării rețelelor, însă necesarul de investiții rămâne mult peste resursele existente. „La DEER am accesat toate fondurile disponibile pentru dezvoltarea rețelelor și tot nu sunt suficiente. Avem nevoie de sprijinul comunității europene și românești, inclusiv al legiuitorilor, pentru modificări legislative care să faciliteze și să accelereze dezvoltarea infrastructurii de distribuție”, a spus aceasta.

În ceea ce privește investițiile, DEER depășește constant programul anual de dezvoltare a rețelelor. „Programul anual de investiții al DEER este de aproximativ 150 de milioane de euro, însă acesta a fost depășit în fiecare an. În plus, avem proiecte finanțate prin Fondul pentru Modernizare, în valoare de aproape 400 de milioane de euro, care trebuie finalizate în următorii doi ani. Obiectivul nostru este să atragem cât mai multe fonduri europene pentru modernizarea rețelelor, astfel încât să evităm presiuni suplimentare asupra tarifelor de distribuție”, a explicat Directorul General al DEER.

Mihaela Suciu: “Suntem pe  drumul cel bun”

“Suntem pe  drumul cel bun”, a  subliniat Suciu, referindu-se și la implementarea  contoarelor inteligente. „ În acest moment avem 1,1 milioane de contoare inteligente în implementare, iar până anul viitor vom avea contracte semnate pentru încă două milioane de contoare, care vor fi instalate în perioada 2028-2030”, a precizat aceasta.

Eurelectric Power Summit 2026 se desfășoară la Helsinki în perioada 3-4 iunie și reprezintă cel mai important eveniment anual al industriei europene de electricitate. Sub tema „Bringing Power to Life”, summitul reunește lideri politici, executivi din sectorul energetic, experți și reprezentanți ai mediului academic pentru a analiza viitorul energetic al Europei într-un context marcat de provocări geopolitice, economice și climatice.

InvesTenergy este, și în acest an, partener media tradițional al evenimentului organizat de Eurelectric, asociația care reprezintă interesele industriei europene de electricitate și ale celor peste 3.500 de companii membre.

Publicat de

Cristina Trefaș

Fondator @ CEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *