Romgaz face demersuri pentru construcția termocentralei de la Iernut. Conducerea companiei a depus documentația la Ministerul Energiei în vederea accesării fondurilor din Planul Național de Investiții, pentru a susține până la 25% din necesarul investiției de aproximativ 270 milioane euro.
Reprezentanții Romgaz au confirmat că au depus dosarul pentru accesarea fondurilor din PNI, care este deja în analiza Ministerului Energiei. Romgaz ar putea primi o finanțare din PNI de aproximativ 68 milioane euro pentru construcția termocentralei de la Iernut, proiect ce va fi finanțat și din surse proprii ale Romgaz.
Noua termocentrală de la Iernut ar urma să fie finalizată în 2019 – 2020. Potrivit conducerii Romgaz, construcția noii centrale a Romgaz de la Iernut ar putea începe peste 4-5 luni și va dura trei ani.
Termocentrala nouă de la Iernut este una din cele mai mari investiții în producerea de energie electrică care va fi realizată de o companie de stat după 1990. Grupul Romelectro a anunțat recent că va demara în vara anului viitor, împreună cu compania spaniolă Duro Felguera, construcția termocentralei pe gaze naturale a Romgaz de la Iernut, care va fi finalizată și operațională în anul 2019. Centrala va avea o capacitate instalată de 430 MW.
Potrivit unui anunț al Romgaz, în luna noiembrie s-a încheiat un contract în valoare de 268,8 milioane euro cu asocierea formată din Duro Felguera și Romelectro pentru construcția unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze la Iernut. Echipamentele principale și ingineria de bază vor fi furnizate de Duro Felguera, iar Romelectro se va ocupa de lucrările de construcții -montaj, de partea de inginerie de detaliu și livrarea echipamentelor auxiliare.
Chiar dacă în primele nouă luni din acest an, profitul net a scăzut cu 27%, până la 713,7 milioane lei, Romgaz rămâne una din cele mai profitabile companii ale statului.