Securitatea energetică a Republicii Moldova poate fi asigurată doar prin și cu ajutorul României, susține Andrei Spînu, Viceprim-ministru și Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, după întâlnirile cu ministrul Virgil Popescu și reprezentanților Nuclearelectrica, Romgaz, OMV Petrom, Transelectrica și Hidroelectrica.
Spânu a scris pe pagina de facebook: “Am discutat cu Virgil Popescu, Ministrul Energiei al României, despre principalele priorități bilaterale din domeniul energetic, respectiv:
- livrarea de gaze și energie electrică;
- interconectarea liniilor electrice de înaltă tensiune (Bălți – Suceava);
- investiții românești în sectorul energetic din țara noastră;
- colaborarea în domeniul energiei nucleare.
Mulțumesc pentru tot suportul de până acum și sunt sigur că vom reuși și mai mult în 2023!”.
La rândul său, ministrul Virgil Popescu a precizat: “Am avut un dialog fructuos, care s-a bazat pe buna cooperare pe care o avem cu Republica Moldova, mai ales în domeniul energiei. Am încercat să trasăm proiecte concrete cu privire la cooperarea dintre cele două state în perioada următoare, cu precădere pe cele care prevăd interconectarea energetică a Republicii Moldova cu România. Au fost trecute în revistă evoluțiile pe acest subiect și opțiunile de sprijin în plan bilateral”.
La întâlnirea de la Ministerul Energiei au mai participat secretarul de stat George-Sergiu Niculescu, precum și CEO Transgaz Ion Sterian și CEO Hidroelectrica Bogdan Badea. Din delegația Republicii Moldova au făcut parte: Constantin Borosan, secretar de stat, Eliza Postolachi, șef de cabinet Viceprim-ministru, Excelența Sa Victor Chirilă, Ambasadorul Republicii Moldova în România, Mihaela Manoli, ministru-consilier, Roxana Samson, secretar I, Alexandru Săndulescu, înalt consilier UE în domeniul energetic și reprezentanți ai companiilor de profil din România și Republica Moldova.