29.07.2026

Actual

Termoenergetica  a început probele la căldură în București

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info, Info ConsumatoriLeave a comment

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. a anunţat, în cursul nopţii de 17 spre 18 octombrie, încep probele la cald pentru consumatorii din Capitală. Acestea vor avea loc preponderent pe timpul nopţii. ”Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi starea de degradare a conductelor, precum şi lucrările din şantiere, aflate … Continuă să citești Termoenergetica  a început probele la căldură în București

VIDEO Gala InvesTenergy dedicată Specialiștilor. Prof. Dr. Ing Florin TĂNĂSESCU, membru de onoare al Academiei Române –  premiat pentru întreaga carieră, profesionalism, dedicare și performanță

Publicat pe Categorii Esential, Exclusiv, Semnal, VIDEOLeave a comment

„Mulțumesc InvesTenergy pentru distincția pe care mi-a acordat-o și care mă alătură într-un fel galeriei energeticienilor români care, cu cutezanță și înțelepciune, au făurit ceea ce este astazi sistemul energetic”, și-a început discursul Dl Prof. Dr. Ing Florin TĂNĂSESCU, membru de onoare al Academiei Române, la Gala InvesTenergy dedicată Specialiștilor din Energie. Dl. Prof. Dr. … Continuă să citești VIDEO Gala InvesTenergy dedicată Specialiștilor. Prof. Dr. Ing Florin TĂNĂSESCU, membru de onoare al Academiei Române –  premiat pentru întreaga carieră, profesionalism, dedicare și performanță

VIDEO Lăcrămioara Diaconu-Pințea, Country Manager OX2 România: Asistăm la un val de investiții în regenerabile, se anunță proiecte multe. Probabil, 10% din acestea se vor construi

Publicat pe Categorii Business, Eolian, Esential, Investitii / Tranzactii, Regenerabile, Semnal, VIDEOLeave a comment

“Asistăm în România la un val de investiții în energia din surse regenerabile, se anunță investiții și proiecte multe, ceea ce nu înseamă însă că toate se vor construi. Probabil, 10% din acestea! Pentru că nu există calitate în ceea ce se propune. Toată lumea vinde dreptul de proiect ceea ce înseamnă teren și o … Continuă să citești VIDEO Lăcrămioara Diaconu-Pințea, Country Manager OX2 România: Asistăm la un val de investiții în regenerabile, se anunță proiecte multe. Probabil, 10% din acestea se vor construi

VIDEO “Să punem Oamenii din energie în lumină!” Recunoaștere pentru Specialiștii Delgaz Grid care au asigurat succesul proiectului 20HyGrid

Publicat pe Categorii Esential, Exclusiv, Semnal, VIDEOLeave a comment

“Premiul primit este o recunoaștere a eforturilor și a implicării noastre, ne onorează și ne dă încredere să mergem mai departe pe acest drum. Este o dovadă că Omul sființește locul. Mă mândresc foarte mult cu această echipă, este echipa tehnică a proictului 20HyGrid. Este o echipă cu o dedicare si un entuziam pe care … Continuă să citești VIDEO “Să punem Oamenii din energie în lumină!” Recunoaștere pentru Specialiștii Delgaz Grid care au asigurat succesul proiectului 20HyGrid

DEER organizează, în premieră, un Forum de Securitate Cibernetică în Energie

Publicat pe Categorii Evenimente, Flux energeticLeave a comment

Distribuție Energie Electrică Romania organizează, în premieră, un Forum de Securitate Cibernetică în Energie Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) organizează, în perioada 24-25 noiembrie 2023, prima ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie. Evenimentul își propune să reunească toți actorii importanți din Energie și Tehnologia Informației și este realizat din dorința de a sprijini … Continuă să citești DEER organizează, în premieră, un Forum de Securitate Cibernetică în Energie

VIDEO Dragoș ROȘU este Specialistul de la Hidroelectrica premiat la Gala InvesTenergy. “De numele lui se leagă succesul listării la bursă a companiei”

Publicat pe Categorii Esential, Exclusiv, Semnal, VIDEOLeave a comment

La Gala InvesTenergy dedicată specialiștilor din energie, Dl István-Loránt Anatal, Președintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale, Senatul României, a prezentat și premiat pe Dragoș Roșu  – Manager, Departament strategie diversificare afaceri și relația cu investitorii, Hidroelectrica, pentru profesionalism, dedicare și performanță. “Este o onoare să îl avem coleg pe Dragoș Roșu. Este … Continuă să citești VIDEO Dragoș ROȘU este Specialistul de la Hidroelectrica premiat la Gala InvesTenergy. “De numele lui se leagă succesul listării la bursă a companiei”

VIDEO Paul Moldovan, PARAPET: Vedem posibilități de dezvoltare în România, o creștere a proiectelor, dar ne uităm și la o stabilitate legislativă

Publicat pe Categorii Business, Esential, Semnal, VIDEOLeave a comment

Ca și constructori de parcuri fotovoltaice în țară și în afară, din experiența acumulată în ultimii 10 ani în Europa – piața principală fiind Germania unde am construit peste 300 MW în ultimii 5 ani –  vedem posibilități de dezvoltare și în România, o creștere a proiectelor, dar ne uităm și la o stabilitate legislativă, … Continuă să citești VIDEO Paul Moldovan, PARAPET: Vedem posibilități de dezvoltare în România, o creștere a proiectelor, dar ne uităm și la o stabilitate legislativă

Burduja: Mi-aș dori ca statul român să rămână minoritar în proiectul Tarnița -Lăpuștești

Publicat pe Categorii Energie, Flux energetic, Hidro si nuclearaLeave a comment

Centrala Hidroenergetică cu Acumulare prin Pompaj Tarnița -Lăpuștești este proiectul meu de suflet îl urmăresc zilnic, este încărcat. De săptămâna trecută este încărcată pe SICAP procedura pentru achiziția studiului de fezabilitate. E un termen de 5 zile pe care ANAP-ul îl are pentru validarea documentației. Deci, săptămâna aceasta, cu siguranță va fi pe portal și … Continuă să citești Burduja: Mi-aș dori ca statul român să rămână minoritar în proiectul Tarnița -Lăpuștești

VIDEO Mihaela NYERGES, Managing Partner & Membru Board RPIA: O problemă majoră o constituie investițiile speculative, aceste blocaje artificiale ale rețelei. Soluția: introducerea unui mecanism de garanție

Publicat pe Categorii Business, Esential, Investitii / Tranzactii, VIDEOLeave a comment

În activitatea mea de avocat și membru în Consiliul de Administrație, am posibiltatea să înțeleg problemele cu care se confruntă investitorii din sectorul regenerabilelor. Multe vin din partea de reglementare, vorbesc de întăriri de rețele, o practică neunitară a prevederilor legale de către autoritățile locale și centrale – poblema limitării celor 50 de ha. Multe … Continuă să citești VIDEO Mihaela NYERGES, Managing Partner & Membru Board RPIA: O problemă majoră o constituie investițiile speculative, aceste blocaje artificiale ale rețelei. Soluția: introducerea unui mecanism de garanție

Schimbări majore în ceea ce privește drepturile prosumatorilor. Inițiativa legislativă a senatorului Antal Lorant, aprobată de plenul Senatului

Publicat pe Categorii Esential, Flux energetic, Info, Info Consumatori, Info LegislativLeave a comment

Inițiativa legislativă a senatorului UDMR Antal Lóránt privind modificarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/ 2012 a fost aprobată de către plenul Senatului. Proiectul prevede schimbări majore în ceea ce privește drepturile prosumatorilor: compensarea financiară se va putea solicita lunar, iar valoarea surplusului de energie va putea fi donată sau utilizată pentru … Continuă să citești Schimbări majore în ceea ce privește drepturile prosumatorilor. Inițiativa legislativă a senatorului Antal Lorant, aprobată de plenul Senatului