ANRM dispare, se înființează Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon. Ordonanță de urgență pe masa Guvernului

Publicat pe Categorii Esential, Petrol si gaze, Semnal
Prima Pagina Actual Esential ANRM dispare, se înființează Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon. Ordonanță de urgență pe masa Guvernului
  • Autoritatea va fi în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Prim-Ministrului. Va fi condusă de un președinte, ce va fi ajutat de doi vicepresedinți
  • Crește numărului de personal  – de la 126 de posturi (cât are ANRM)  la 300. Salarizarea va fi la un nivel similar celorlalte autorități de reglementare
  • Se va institui un regim juridic clar privind modificarea licențelor de exploatare și  încheierea licențelor de dare în administrare

Agentia Națională pentru Resurse Minerale – ANRM ar urma să se desființeze în acest an. Printr-o ordonanță de urgență, care va fi aprobată de Guvern în următoarea perioadă, se va înființa Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon – ANRMPSG. Aceasta va prelua atribuțiile, bugetul, sursele de finanțare, personalul, drepturile și obligațiile de la ANRM.

Sursă foto: facebook ANRM

ANRMPSG se va organiza si va functiona după principiile specifice unei autorități de reglementare, ca organ al administratiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Prim-Ministrului. Autoritatea  de reglementare va fi condusă de un președinte, ce va fi ajutat de doi vicepresedinți, numiți prin decizie a primului-ministru, iar actele de reglementare din competenta autorității vor fi analizate și aprobate cu titlu consultativ de către un comitet de reglementare constituit din șapte membri.

O ordonanță de urgență privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului și stocării geologice a dioxidului de carbon, precum și pentru aprobarea unor măsuri privind organizarea și functionarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale este în consultare publică.

Prin acest act normativ se propune creșterea numărului de personal al ANRMPSG de la 126 de posturi, inclusiv demnitarul, la 300 de posturi, exclusiv demnitarii, iar salarizarea urmează a se realiza la un nivel similar celorlalte autorități de reglementare, potrivit documentului consultat de InvesTenergy.

Intervenția legislativă propusă prin prezentul proiect de act normativ este determinată de necesitatea imperativă de reorganizare și consolidare administrativă a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale în raport cu evoluția domeniului petrolier, în special în zona offshore, evoluția domeniului minier sub aspectul supravegherii, inspecției și controlului activităților miniere, precum și perspectiva imediată de dezvoltare a domeniului stocării geologice a dioxidului de carbon, argumentează inițiatorii actului normativ. Se precizează, de asemenea, că necesitatea de reorganizare este imperativ necesară având în vedere subdimensionarea structurală a ANRM, determinată de diminuarea drastică a numarului de personal în raport cu volumul actual de atribuții ale acesteia, cât și din perspectiva preconizată în ceea ce privește operațiunile petroliere offshore și stocarea geologică a dioxidului de carbon.

În nota de fundamentare se precizează că, în actul normativ sunt propuse și soluții legislative corespunzătoare unor probleme care în practica aplicarii legii au dat naștere unor interpretări diferite, cum este cazul modificării licențelor de exploatare sau încheierii licențelor de dare în admnistrare pentru exploarare/exploatare. Astfel, se va institui un regim juridic clar privind modificarea licențelor de exploatare.

Potrivit soluției propuse, licențele de explorare și licențele de exploatare vor putea fi modificate prin acte adiționale, care vor intra în vigoare, de regulă de la data semnării de concedent si concesionar si, în mod excepțional prin hotărâre a Guvernului, în cazul actelor adiționale prin care urmează a se modifica ori completa licențele pentru exploatare în ceea ce priveste obiectul, perimetrul sau durata acestora.

De asemenea, se va institui un regim juridic clar privind încheierea licențelor de dare în administrare, în sensul că aceste licențe urmează a fi încheiate direct, în baza documentatiilor tehnico-economice prevăzute de lege, cu instituții publice expres stabilite de lege, respectiv consiliile județene, comunele, orașele, municipiile, organele administrație publice centrale, unitățile medico-balneare de tratament și recuperare.

ANRMPSG va avea drept obiective strategice următoarele:

– dezvoltarea și sistematizarea Fondului Național Geologic și Fondului Național de Resurse și Rezerve;

– exploatarea și dezvoltarea rațională a resurselor minerale și a rezervelor de petrol, în concordanță cu strategiile din domeniu și reducerea impactului asupra mediului înconjurător;

– identificarea de noi utilizări ale sistemelor publice naționale de transport al petrolului și punerea în valoare a golurilor miniere;

– promovarea unei piețe interne europene de valorificare a resurselor minerale, petrolului și gazelor naturale sigură, competitivă și durabilă din punct de vedere al mediului și al unei deschideri efective a acesteia în beneficiul tuturor clienților și furnizorilor din Uniunea Europeană, precum și garantarea condițiilor adecvate pentru exploatarea durabilă, având în vedere obiectivele pe termen lung, în concordanță cu prevederile directivelor Uniunii Europene în materie;

– sporirea rezilienței prin reducerea dependențelor, creșterea gradului de pregătire și promovarea sustenabilității și circularității lanțului de aprovizionare cu materii prime critice;

– aplicarea strategiilor de guvernare digitala privind îmbunătățirea accesului la datele disponibile.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *