Canicula nu a creat vulnerabilitățile sistemului energetic. Doar le-a făcut mai vizibile. Seceta, temperaturile ridicate și creșterea consumului ne obligă să privim cu mai multă atenție la felul în care este pregătit sistemul pentru anii care vin.
Vorbim despre energie, de cele mai multe ori, atunci când apare o problemă. Când temperaturile urcă prea mult, când debitele Dunării și ale râurilor scad, când producția hidro este afectată, când consumul crește, când prețurile ne atrag atenția sau când România are nevoie de importuri etc. Apar, inevitabil, și explicațiile: este canicula, este seceta, este piața, sunt interconectările, sunt investițiile care au întârziat.
Fiecare dintre aceste explicații are partea sa de adevăr. Ce trebuie să ne preocupe este cât de bine este pregătit sistemul energetic pentru perioadele de căldură extremă și secetă care pot deveni mai frecvente sau pentru alte situații critice.
Apa nu mai este doar o problemă de mediu. Vara aceasta ne arată, încă o dată, cât de strâns sunt legate apa și energia. Seceta înseamnă debite mai mici ale râurilor și ale Dunării și poate afecta producția hidro. În același timp, temperaturile ridicate determină, de regulă, creșterea consumului de electricitate, inclusiv prin utilizarea intensă a sistemelor de climatizare. Avem, astfel, o situație care merită mai multă atenție: în perioadele în care cererea de energie poate crește, unele dintre condițiile naturale care influențează producția pot deveni mai puțin favorabile. Este un motiv suficient pentru a ne gândi mai serios la reziliența sistemului.
Schimbările climatice încep să influențeze tot mai concret modul în care funcționează economia și infrastructura. Puterea instalată nu înseamnă energie disponibilă în orice moment. România are capacități importante de producție, dar puterea instalată nu trebuie confundată cu energia care poate fi produsă în orice moment, indiferent de condiții.
O hidrocentrală depinde de disponibilitatea resursei de apă. Producția fotovoltaică depinde de radiația solară, iar cea eoliană de condițiile de vânt. Centralele termoelectrice au, la rândul lor, propriile condiții tehnice și de funcționare. Energia nucleară asigură o producție stabilă, dar nu este destinată să acopere instantaneu orice variație a consumului.
Câtă energie putem pune efectiv la dispoziția consumatorilor exact în momentul în care sistemul este cel mai solicitat? Este cazul să discutăm despre reziliența unui sistem energetic.
Să investim în stocare! Dacă la prânz producem cantități importante de energie solară, iar seara cererea crește, avem nevoie de soluții prin care energia să poată fi păstrată și utilizată atunci când este necesară. În perioadele cu producție eoliană ridicată și consum mai redus, surplusul poate deveni o resursă, dacă există infrastructura și mecanismele necesare pentru a-l valorifica. Bateriile, hidrocentralele cu acumulare prin pompaj și alte tehnologii de stocare trebuie să facă parte din planificarea energetică.
La fel de importantă este flexibilitatea consumului și existența unei piețe care să o încurajeze.
Nu putem construi producție nouă fără să modernizăm rețelele. Dacă dezvoltăm capacități noi într-o zonă în care infrastructura nu poate prelua și transporta energia produsă, rezolvăm doar o parte a problemei.De aceea, investițiile în transport și distribuție trebuie să țină pasul cu dezvoltarea noilor capacități. Este nevoie de modernizare, digitalizare, interconectări și sisteme care să permită gestionarea unui consum tot mai dinamic.
Avem nevoie de un mix adaptat realităților României: energie nucleară pentru producție stabilă, hidroenergie, regenerabile, capacități flexibile și, în perioada de tranziție, gaze naturale acolo unde acestea contribuie la securitatea sistemului. Avem nevoie de stocare și de eficiență energetică.
În cele din urmă, totul se întoarce la consumator. Oricât de tehnică ar fi discuția despre energie, trebuie să ne întoarcem la omul care plătește factura. Pentru o familie, securitatea energetică înseamnă să aibă electricitate atunci când are nevoie de ea și să și-o poată permite. Pentru o companie, înseamnă predictibilitate și un cost care să îi permită să rămână competitivă. Pentru un investitor, înseamnă reguli stabile, infrastructură și încrederea că deciziile luate astăzi nu vor fi schimbate peste câteva luni. De aceea, securitatea energetică trebuie discutată împreună cu competitivitatea economică.
Ce avem de făcut? Specialiștii indică câteva direcții care nu mai suportă amânare.
- Investițiile în rețele trebuie accelerate.
- Stocarea trebuie tratată ca o componentă strategică a sistemului energetic.
- România are nevoie de o abordare comună pentru apă și energie, cu scenarii pentru perioadele de secetă severă și temperaturi extreme.
- Capacitățile de producție trebuie diversificate, astfel încât lipsa apei, variațiile producției eoliene sau solare ori creșterile bruște ale consumului să nu pună o presiune excesivă asupra întregului sistem.
- Trebuie să investim mai mult în eficiență energetică, de la locuințe până la clădiri publice și industrie
- Avem nevoie de continuitate.
Canicula va trece. Vor veni și zile mai răcoroase. Debitele râurilor se vor modifica, iar consumul va reveni, în anumite perioade, la niveluri mai obișnuite. Însă schimbările climatice modifică treptat condițiile în care funcționează economia și infrastructura. Apa devine o resursă strategică. Cererea de energie se schimbă. Producția devine mai variabilă. Iar rețelele și capacitățile de stocare trebuie să țină pasul.
De aceea, România are nevoie de un plan în care apa și energia să fie privite împreună. Un plan în care să știm nu doar cât putem produce într-o zi bună, ci și ce putem face într-o zi dificilă.
Pentru ca lucrurile să meargă bine, autoritățile, politicienii și specialiștii trebuie să colaboreze, să privească dincolo de sitauția critică de astăzi și să construiască împreună energia României de mâine.
.jpg)
