Ovidiu Agliceru, Directorul General: Listarea se poate realiza în acest an dacă se va rezolva, până la finele lunii martie, situația investiţiilor nerentabile ale companiei
Oana Truţă,Vicepreşedinte Franklin Templeton Investment: Listarea companiei este posibilă în 2017 dacă sunt îndeplinite câteva condiţii: numirea consiliului de supraveghere şi a directoratului companiei, decizii privind investiţiile cu funcţiuni energetice mai reduse (non-core investments), decizia privind structura de capital a companiei şi maximizarea preţului companiei la data listării
Hidroelectrica încheie anul 2016 cu rezultate excepționale. A înregistrat un profit brut estimat record de 1,5 miliarde lei, practic cel mai mare profit anunţat până acum de o companie românească pentru anul trecut, susține conducerea companiei.
Mult dorita și așteptata listare ar putea avea loc în acest an doar dacă se va rezolva până la finele lunii martie problema investiţiilor nerentabile ale companiei, care se ridică la 2 miliarde de euro. “Listarea Hidroelectrica este condiționată de rezolvarea investiţiilor nerentabile. Din punctul nostru de vedere, am rezolvat această problemă în acte din septembrie, dar când am încercat să transferăm unele dintre ele, nu s-a reuşit. Listarea este fezabilă pentru acest an în situaţia în care aceste investiţii nerentabile vor fi soluţionate în trimestrul unu”, a declarat Ovidiu Agliceru, Directorul General al Hidroelectrica, la ZF Power Summit.
Vicepreşedintele Franklin Templeton Investment, Oana Truţă, susține că, într-un scenariu optimist, listarea Hidroelectrica poate avea loc anul acesta, dacă vor fi îndeplinite mai multe condiții. „Scenariul optimist este ca Hidroelectrica să se listeze în 2017, dar avem nevoie de un angajament real din partea Guvernului. Sunt câteva condiţii care nu sunt îndeplinite, ce vizează deciziile cu privire la selectarea consiliului de supraveghere şi a directoratului companiei, deciziile privind investiţiile cu funcţiuni energetice mai reduse (non-core investments), decizia privind structura de capital a companiei şi maximizarea preţului companiei la data listării”, a spus Oana Truţă, la conferința organizată de Ziarul Financiar.
Provocarea de lux pentru Hidroelectrica: Ce va face cu banii din listare?
Potrivit Oanei Truță, reprezentant al Fondului Proprietatea în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, banii obţinuţi din listarea societății ar trebui să meargă la bugetul de stat, întrucât compania nu are nevoie de aceste fonduri pentru propriile investiţii. „Finanţarea investiţiilor pe care Hidroelectrica le are în derulare în momentul acesta şi a investiţiilor pe care le are în vedere până în 2022 se poate face foarte uşor din sursele ei proprii şi din surse atrase, dacă va fi cazul. Aşa cum arată acum planul de investiţii, va fi foarte uşor pentru Hidroelectrica să se finanţeze din surse proprii. De aceea am spus şi ne menţinem părerea în continuare: Hidroelectrica nu are nevoie de cash nou. Nu are nevoie să atragă această lichiditate la momentul listării. Pentru că decizia cu privire la listare s-a luat în 2013, când situaţia era alta, iar compania era în acel moment în insolvenţă, pentru a nu bloca sau a nu amâna listarea companiei, noi am fost la Ministerul Energiei, la Guvern şi am propus să se îndatoreze compania, se dea un dividend extraordinar înaintea listării, iar cu banii din listare să fie folosiţi pentru acoperirea creditelor de la bancă”, a afirmat Truţă, la conferința ZF. Potrivit acesteia, Hidroelectrica va câştiga, din listare, o bază diversificată de investitori şi mai multă transparenţă.”Ce câştigă România? Avem fonduri de pensii care în momentul acesta au 7,4 miliarde de euro active în administrare, avem nevoie de noi emitenţi pe Bursa de Valori Bucureşti, pentru ca banii românilor să fie investiţi în companii româneşti. România se upgradează de la statutul de piaţă de frontieră la statutul de piaţă emergentă. Deci atractivitatea României şi a pieţei de capital în ansamblul ei, odată cu listarea Hidroelectrica, va creşte de 20 de ori”, a apreciat Truţă.
Plan de investiții de un miliard de euro în următorii 5 ani
Hidroelectrica are un plan de investiţii de peste un miliard de euro pentru următorii cinci ani. ‘300 de milioane de euro reprezintă cheltuieli pentru retehnologizare, 300 de milioane merg în modernizări, care înseamnă reparaţii, cu 250 de milioane euro se vor finaliza investiţiile în centrale noi’, a afirmat Director General al companiei.