Săptămâna protestelor la RAAN

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Săptămâna protestelor la RAAN

Peste 600 de salariaţi ai platformelor Romag Prod şi Romag Termo din cadrul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) au refuzat, luni dimineaţă, să intre la lucru în tura I, protestând în faţa unităţilor şi cerând Guvernului bani pentru funcţionarea companiei până la închiderea controlată, transmite Mediafax.

„În primul rând, plata salariilor la zi, deoarece avem o întârziere din luna mai, în al doilea rând este lipsa finanţării. Ni s-a promis acordarea a 25 de milioane la sfârşitul lunii iunie, pentru finanţarea în continuare a funcţionării unităţilor noastre până la oprirea controlată a producţiei de apă grea. Totodată, noi am cerut ca oprirea să se facă fără a influenţa mediul, în sensul consumării tehnologice a gazului din instalaţii şi apoi, procedurile clare, prevăzute de proiectant, privind scoaterea tuturor substanţelor toxice din instalaţie şi predarea lor în condiţii de siguranţă a mediului”, a declarat Florin Rogobete, liderul Sindicatului Romag.

Potrivit directorului Romag Prod, Melwin Watzlavek, finanţarea de către Guvern a închiderii controlate a instalaţiilor unităţii în care se produce apă grea este absolut necesară, pentru a fi evitat impactul de mediu local şi chiar transfrontalier.

Salariaţii urmează să participe, marţi, la un marş de protest pe o distanţă de aproximativ nouă kilometri, de pe platformele pe care lucrează până la sediul Prefecturii Mehedinţi.

Tot marţi, la Bucureşti va avea loc întrunirea creditorilor RAAN cu administratorul judiciar, administratorul special şi reprezentanţi ai Ministerului Energiei.

Foto: www.gds.ro


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *