În timp ce kazahii de la Rompetrol așteaptă răspuns de la Guvern, chinezii de la CEFC amână preluarea companiei

Publicat pe Categorii Investitii / Tranzactii
Prima Pagina Business Investitii / Tranzactii În timp ce kazahii de la Rompetrol așteaptă răspuns de la Guvern, chinezii de la CEFC amână preluarea companiei

Va fi sau nu prelungit memorandumul semnat de Guvernul României cu Rompetrol?  Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, declara în urmă cu o săptămână că Guvernul ar putea prelungi memorandumul semnat cu Rompetrol privind înfiinţarea unui fond de investiţii comun de un miliard de dolari, acord care expiră la finele acestui an, dar că se analizează şi alte soluţii.

petromidiaAstăzi, vicepreşedintele Rompetrol, Azamat Zhangulov, a precizat că nu a primit încă o solicitare din partea Ministerului Energiei de prelungire a memorandumului.”Memorandumul de înţelegere a fost semnat în februarie 2013 şi până acum a fost extins de 13 ori. Ultima extindere s-a întâmplat în octombrie 2015. Credem că am acordat suficient timp Guvernului să execute acţiunile care erau planificate până acum. Nu am primit nicio solicitare oficială să avem o nouă prelungire, dar de îndată ce o vom primi o vom analiza. Dar încă sperăm că toate acţiunile vor fi realizate în termenii agreaţi. Am înţeles că va veni această cerere şi, de îndată ce va veni, o vom discuta cu Guvernul şi apoi vom face publică decizia”, a spus vicepreşedintele Rompetrol, citat de Agerpres.

De partea cealaltă, până la rezolvarea problemelor companiei, chinezii de la CEFC au extins termenul de preluare a Rompetrol, fixat iniţial pentru octombrie 2016. Compania chineză CEFC, care a semnat în aprilie un acord pentru preluarea KMGI (fostul Rompetrol Group) de la KazMunayGas, a extins cu câteva luni termenul de finalizare a tranzacţiei, fixat iniţial pentru luna octombrie a acestui an, a declarat vicepreşedintele Rompetrol, Azamat Zhangulov, potrivit Agerpres.

Studiu ASE: KMGI a investit 1,6 miliarde dolari în România în 8 ani

Până la clarificarea situației, KMGI a comandat un studiu, care a fost realizat de Academia de Studii Economice, să dovedească, pe baza cifrelor, importanța și contribuția companiei pentru economia românească.

KMG International (fostul Rompetrol Group) a investit în România 1,6 miliarde de dolari în perioada 2007-2015 şi asigură 44,6% din capacitatea de rafinare a ţării, potrivit studiului realizat de Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, în perioada iulie-septembrie 2016.

Bogdan Negrea, profesor şi cercetător al ASE, a precizat că, în perioada 2013-2015, compania a plătit la bugetul de stat 5,1 miliarde de dolari. „Indicatorii financiari şi operaţionali au relevanţă pentru specialişti, dar prin analiza Leontief putem vedea valoarea adăugată adusă de companie pentru întreaga societate. De exemplu, cu taxele plătite de KMG International la bugetul de stat în perioada 2013-2015 (5,1 miliarde de dolari) s-ar fi putut construi 16.466 de grădiniţe, 10.466 de şcoli sau 48 de spitale, în timp ce pentru fiecare loc de muncă creat, grupul generează indirect alte 2,25 locuri de muncă în economie”, a spus profesorul ASE, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, este pentru prima dată când o instituţie academică întreprinde o astfel de analiză asupra impactului direct, indirect şi indus pe care un mare jucător economic îl are la creşterea economică şi bunăstarea ţării.

Studiul subliniază contribuţia KMG International la securitatea energetică a României în contextul pieţelor europene a energiei şi petrolului, capacitatea de a acoperi 70% din cererea autohtonă de produse petroliere prin rafinăriile Petromidia şi Vega, contribuţia la diversificarea surselor de aprovizionare ale Europei (Kazahstan are rezerve estimate de 30 miliarde barili de petrol) şi la rezervele de urgenţă – obligatorii pentru securitatea naţională a României, dar şi producţia sustenabilă de energie în conformitate cu legislaţia europeană şi naţională de mediu (Petromidia este prima rafinărie care s-a aliniat la standardul Euro 5 şi producând exclusiv carburanţi cu un conţinut de sulf de 10 ppm).

 

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Un comentariu la “În timp ce kazahii de la Rompetrol așteaptă răspuns de la Guvern, chinezii de la CEFC amână preluarea companiei”

  1. Cred că astfel de subiecte afectează negativ potențialul României de a atrage investori. Se dă impresia că statul controlează prea mult economia, blochează orice intenție a unor străini de a moderniza infrastructura din țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *