26.10.2025

Actual

Prima Pagina Actual

Două benzinării mobile OMV Petrom, funcționale pe A1

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info ConsumatoriLeave a comment

Primele două staţii de alimentare mobile pe autostrada A1 au fost inaugurate de OMV Petrom. Benzinăriile, aflate pe segmentul Orăştie-Sibiu, la kilometrul 76, în apropierea localităţii Cristian, sunt operate sub brandul Petrom şi au fost deschise în spaţiile de servicii pe care Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România le-a concesionat la începutul … Continuă să citești Două benzinării mobile OMV Petrom, funcționale pe A1


România a aderat la Carbon Sequestration Leadeship Forum

Publicat pe Categorii Flux energeticLeave a comment

România a aderat la Carbon Sequestration Leadeship Forum (CSLF), anunță Ministerul Emergiei. În calitate de membru al CSLF, România poate beneficia de sprijin financiar, de asistență tehnică în dezvoltarea politicilor publice sau de cooperare în cercetarea și dezvoltarea capacității tehnologice la nivel național. În acest context, o delegație a Ministerului Energiei, IMM-urilor și Mediului de … Continuă să citești România a aderat la Carbon Sequestration Leadeship Forum


INTERVIU II Bogdan Badea, Secretar de Stat Ministerul Energiei avertizează: Nu poți într-o rețea de distribuție în care lucrurile funcționează corect, să-ți crească pierderile!

Publicat pe Categorii Interviuri InvesTenergy, SemnalLeave a comment

• La Electrica, am solicitat detalii cu privire la realizarea planului de investiții. Este important să corectăm lucrurile, nu să facem intervenții abrupte; • Este posibilă o listare anul viitor a Hidroelectrica, însă depinde foarte mult de decizia justiției; • La CE Oltenia, am preferat să facem întâi o curățare, compania stă bine în acest … Continuă să citești INTERVIU II Bogdan Badea, Secretar de Stat Ministerul Energiei avertizează: Nu poți într-o rețea de distribuție în care lucrurile funcționează corect, să-ți crească pierderile!


Semnal ROPEPCA: Probleme la interconectare pe gaze

Publicat pe Categorii Flux energeticLeave a comment

România nu se poate interconecta cu nicio ţară, în ceea ce priveşte transportul de gaze naturale, din cauza diferenţelor mari de presiune, a declarat Artur Stratan, preşedintele Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră – ROPEPCA, miercuri, într-o conferinţă de specialitate. ‘Un pilon important al Uniunii Energetice Europene este integrarea regională şi interconectivitatea. … Continuă să citești Semnal ROPEPCA: Probleme la interconectare pe gaze


Durată dublă de viaţă a Unităţii 1 de la Cernavodă

Publicat pe Categorii Flux energeticLeave a comment

Nuclearelectrica lucrează la un proiect de investiţii pentru dublarea duratei de viaţă a Unităţii 1 de la Cernavodă, a anunțat Daniele Lulache, Director General al companiei, la o conferință de specialitate. „Este un proiect de investiţii al Nuclearelectrica la care se lucrează. Presupunând că nu avem neapărat o problemă de piaţă, cu siguranţă avem o … Continuă să citești Durată dublă de viaţă a Unităţii 1 de la Cernavodă


Redevențele petroliere rămân neschimbate, apare impozitul petrolier

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol si gazeLeave a comment

Legea redevențelor petroliere a fost amânată, motiv pentru care autoritățile avansează impozitarea adiţională a profiturilor industriei petroliere, respectiv un impozit petrolier. Anunțul a fost făcut de Artur Stratan, preşedintele Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră – Ropepca, la o conferinţă de specialitate. Din informaţiile noastre nu va exista mărire fizică, nominală, a … Continuă să citești Redevențele petroliere rămân neschimbate, apare impozitul petrolier


Gerea: Tranzacționarea companiilor românești a diminut corupția

Publicat pe Categorii Flux energeticLeave a comment

Implementarea unor măsuri precum guvernanța corporatistă sau deciziile luate pentru consolidarea Bursei de Valori și a pieței de capital românești au dus la o mai mare competitivate și o transparență sporită în cadrul companiilor unde statul român deține un procent semnificativ de acțiuni sau pachetul majoritar, a declarat ministrul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri, … Continuă să citești Gerea: Tranzacționarea companiilor românești a diminut corupția


RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE, pe 18-20 noiembrie

Publicat pe Categorii Eficienta energetica, Flux energeticLeave a comment

Au mai rămas 3 săptămâni până la deschiderea RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE – al VIII-lea Târg și Conferințe pe Energie+Eficiență, care va avea loc în perioada 18-20 noiembrie 2015, la Sala Palatului din București. În paralel cu expoziția și conferințele de specialitate vor avea loc o serie de evenimente conexe la care ce interesați pot participa … Continuă să citești RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE, pe 18-20 noiembrie


Exclusiv: Primele informații de la Ministerul Economiei pe tema exceptărilor de la plata certificatelor verzi

Publicat pe Categorii Esential, SemnalLeave a comment

• 37 companii exceptate de la plata CV • 7 TWh – cantitatea de energie exceptată de obligația de a cumpăra certificate verzi pentru anul 2015 • Impactul asupra consumatorului final (casnic și IMM neexceptat)–3 bani/KWh • Operatorii economici, scutiți de la 1 ianuarie 2015 Exceptările de la plata certificatelor verzi sunt ținute la mare … Continuă să citești Exclusiv: Primele informații de la Ministerul Economiei pe tema exceptărilor de la plata certificatelor verzi


Sprijin BERD pentru rețelele CEZ Distribuţie

Publicat pe Categorii Flux energetic, Investitii / TranzactiiLeave a comment

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat că sprijină proiectele CEZ Distribuţie în România printr-un împrumut sindicalizat în valoare de 675 milioane de lei (aproximativ 153,7 milioane de euro). Proiectele se referă la programul de investiţii pentru perioada 2015-2016 pentru modernizarea reţelei de distribuţie în ideea reducerii pierderilor şi îmbunătăţirii eficienţei şi instalarea … Continuă să citești Sprijin BERD pentru rețelele CEZ Distribuţie