21.01.2026

Business

Prima Pagina Business

ANRE schimbă regulile de contractare a energiei pentru marii consumatori, distribuitori şi operatorul de transport şi de sistem. Acces mai facil în relația cu producătorii, cu impact asupra scăderii preţurilor şi reducerea tarifelor reglementate

Publicat pe Categorii Business, Esential, SemnalLeave a comment

Marii consumatori de energie electrică, precum și operatorii de distribuţie şi operatorul de transport şi de sistem vor putea contracta mai ușor energie electrică direct de la producători. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei simplifică cadrul organizat de contractare a energiei electrice pentru clienţii finali mari de energie electrică stabilit prin Ordinul ANRE nr. … Continuă să citești ANRE schimbă regulile de contractare a energiei pentru marii consumatori, distribuitori şi operatorul de transport şi de sistem. Acces mai facil în relația cu producătorii, cu impact asupra scăderii preţurilor şi reducerea tarifelor reglementate


Investitorii de la EDPR s-au întânit cu premierul Ciucă. Au anunțat investiții într-o producție suplimentară de 1.000 de MW, subliniind că e nevoie de un cadru care să permită stabilitate, predictibilitate și sustenabilitate acestor proiecte

Publicat pe Categorii Business, Investitii / Tranzactii, SemnalLeave a comment

EDP mobilizează echipe și resurse în răspuns la situația umanitară de urgență din Ucraina ”Guvernul susține accelerarea eforturilor, la nivel național, orientate spre dezvoltarea sustenabilă a capacităților de producție a energiei și sprijină investitorii care contribuie la această abordare strategică”, le-a spus prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, investitorilor de la EDP Renewable, în cadrul unei întâlniri la … Continuă să citești Investitorii de la EDPR s-au întânit cu premierul Ciucă. Au anunțat investiții într-o producție suplimentară de 1.000 de MW, subliniind că e nevoie de un cadru care să permită stabilitate, predictibilitate și sustenabilitate acestor proiecte


PNE a vândut un proiect fotovoltaic în Oradea

Publicat pe Categorii Flux energetic, Investitii / TranzactiiLeave a comment

După vânzarea către Northland Power, în 2021, a trei proiecte eoliene de 220 MWp în Dobrogea, PNE a vandut primul său proiect fotovoltaic, în zona Oradea. Proiectul a fost dezvoltat de PNE la stadiul ready to build și are o capacitate nominală de 81,1MWp. Cumpărătorul este compania Econergy International Ltd, Israel care va realiza în … Continuă să citești PNE a vândut un proiect fotovoltaic în Oradea


Măsurile la energie și gaze naturale stabilite de Guvern de la 1 aprilie vin cu noi obligații pentru operatorii din energie. ANPC, ANRE și ANAF vor intensifica controalele, proiectul de OUG prevede amenzi cuprinse între 1%- 5% din cifra de afaceri anuală

Publicat pe Categorii Business, Esential, Furnizare / Distributie / Transport, SemnalLeave a comment

Guvernul va aproba, în această săptămână, ordonanța de urgență privind noua schemă de ajutor pentru români la prețul energiei electrice și al gazelor naturale funcțională începând cu data de 1 aprilie, potrivit ministrului Energiei, Virgil Popescu. Ministerul Energiei a finalizat proiectul de OUG, care a fost prezentat la ultima reuniune a Comitetului interministerial pentru energie, … Continuă să citești Măsurile la energie și gaze naturale stabilite de Guvern de la 1 aprilie vin cu noi obligații pentru operatorii din energie. ANPC, ANRE și ANAF vor intensifica controalele, proiectul de OUG prevede amenzi cuprinse între 1%- 5% din cifra de afaceri anuală


Noi decizii la Guvern: CE Oltenia își va crește capacitatea de producție cu 300 MW din luna mai, Centrala de la Iernut va fi gata până la sfârșitul anului și va furniza 210 MW, investițiile în hidro vor asigura 200 MW din 2023

Publicat pe Categorii Business, Esential, Investitii / Tranzactii, SemnalLeave a comment

Începând cu luna mai, CE Oltenia își va crește capacitatea de producție cu 300 MW, iar până la sfârșitul anului, darea în folosință a Centralei de la Iernut va furniza alți 210 MW, potrivit unui comunicat al Guvernului, după întâlnirea premierului Nicolae Ciucă cu reprezentanți ai companiilor de producere a energiei. Investițiile pentru obținerea energiei … Continuă să citești Noi decizii la Guvern: CE Oltenia își va crește capacitatea de producție cu 300 MW din luna mai, Centrala de la Iernut va fi gata până la sfârșitul anului și va furniza 210 MW, investițiile în hidro vor asigura 200 MW din 2023


CE Oltenia a inițiat procedura de selecție de investitori pentru  societatea mixtă care se va ocupa de construirea centralei cu ciclu combinat pe gaz natural de 850 MW la Ișalnița. Ofertele preliminare și neangajante pot fi depuse până pe 1 aprilie

Publicat pe Categorii Business, Esential, Investitii / Tranzactii, SemnalLeave a comment

Acționarii sunt solicitați să aprobe, în ședința AGEA din 21 martie, planul de restructurare revizuit al CE Oltenia pentru perioada 2021-2026, cu perspectiva 2030 Complexul Energetic Oltenia a inițiat procedura de selecție de investitori pentru Constituirea unei societăți mixte (SPV) în vederea construcției unei centrale cu ciclu combinat pe gaz natural de 850 MW la … Continuă să citești CE Oltenia a inițiat procedura de selecție de investitori pentru  societatea mixtă care se va ocupa de construirea centralei cu ciclu combinat pe gaz natural de 850 MW la Ișalnița. Ofertele preliminare și neangajante pot fi depuse până pe 1 aprilie


Asociațiile din sectorul regenerabilelor cer imperios Guvernului să renunțe la supraimpozitarea venitului și la suspendarea certificatelor verzi, pentru a nu pune în pericol securitatea energetică a României. Risc major de insolvențe și retragere din funcțiune a unor capacități de producție

Publicat pe Categorii Business, Esential, Regenerabile, SemnalLeave a comment

Dacă măsurile sus-menționate vor fi aprobate de Executiv, investitorii vor fi constrânși să conteste în instanță modificările introduse Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA), Organizația Patronală a Producătorilor de Energie Regenerabilă din Romania (PATRES) și Asociația Industriei Fotovoltaice din România (RPIA) solicită imperios autorităților să renunțe, atât la măsura de supra-impozitare cu 80% a venitului … Continuă să citești Asociațiile din sectorul regenerabilelor cer imperios Guvernului să renunțe la supraimpozitarea venitului și la suspendarea certificatelor verzi, pentru a nu pune în pericol securitatea energetică a României. Risc major de insolvențe și retragere din funcțiune a unor capacități de producție


OMV a decis să renunțe la afacerea cu Gazprom privind un zăcământ de gaze din Rusia. Și ExxonMobil a anunţat că se va retrage din ultimul său proiect major din Rusia

Publicat pe Categorii Business, Esential, Semnal, Stiri externeLeave a comment

OMV a decis să renunțe la afacerea cu Gazprom privind un zăcământ de gaze din Rusia. Pe fondul sancțiunilor internaționale împotriva Rusiei, grupul austriac OMV a anunțat că nu mai continua discuțiile cu Gazprom pentru achiziția unei participații la un câmp de gaze din Siberia. “Comitetul Executiv al OMV a decis, azi, să nu mai … Continuă să citești OMV a decis să renunțe la afacerea cu Gazprom privind un zăcământ de gaze din Rusia. Și ExxonMobil a anunţat că se va retrage din ultimul său proiect major din Rusia


Grupul Electrica în 2021: Pierdere de 553 milioane lei pe fondul creșterii accelerate a costurilor cu achiziția de energie. Corina Popescu, CEO: Furnizorii de energie au prefinanțat, încă din luna noiembrie, schema complexă de compensare a facturilor și de plafonare a prețurilor pentru clienți

Publicat pe Categorii Business, Esential, Furnizare / Distributie / Transport, SemnalLeave a comment

În anul 2021, rezultatul net al Grupului Electrica este pierdere de 553 milioane lei. Compania a obținut un profit net individual de 321,8 milioane RON, în creștere cu 7,8% față de nivelul aferent anului 2020, iar rezultatul net al Grupului Electrica a fost pierdere de 553 milioane RON, înregistrând o scădere de 941 milioane RON, … Continuă să citești Grupul Electrica în 2021: Pierdere de 553 milioane lei pe fondul creșterii accelerate a costurilor cu achiziția de energie. Corina Popescu, CEO: Furnizorii de energie au prefinanțat, încă din luna noiembrie, schema complexă de compensare a facturilor și de plafonare a prețurilor pentru clienți


Compania petrolieră Shell renunță la toate asocierile cu Gazprom și va înceta implicarea în proiectul conductei Nord Stream 2

Publicat pe Categorii Business, Semnal, Stiri externeLeave a comment

Compania petrolieră Shell a anunțat că intenționează să renunțe la parteneriatele sale cu gigantul energetic de stat rus Gazprom, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina, potrivit CNN. Potrivit unui comunicat, Shell intenționează să renunțe la asocierile sale în comun cu Gazprom și entități aferente, inclusiv participația sa de 27,5% în instalația de gaze naturale lichefiate … Continuă să citești Compania petrolieră Shell renunță la toate asocierile cu Gazprom și va înceta implicarea în proiectul conductei Nord Stream 2