Se vorbește tot mai mult despre leadership, strategie și succes. Claudiu Butacu ne vorbește despre ceva mult mai simplu și mai profund: munca, șantierul.
Fondator, antreprenor și unul dintre promotorii sustenabilității și educației pentru viitor din România, Claudiu Butacu nu și-a uitat niciodată începuturile. Puțini știu că, în 2014, a obținut un atestat de motostivuitorist, într-o perioadă în care lucra pe șantier și visa să conducă o automacara.
Dincolo de funcții și proiecte, Claudiu Butacu rămâne un om care respectă munca fizică și oamenii care construiesc, la propriu, viitorul.
În cadrul CEO Build 2026, proiect organizat de Habitat for Humanity România, peste 85 de lideri din mediul de afaceri lasă pentru câteva zile birourile și sălile de ședință pentru a construi patru case destinate unor familii vulnerabile. Claudiu se va afla printre ei, convins că șantierul oferă lecții pe care nicio sală de conferințe nu le poate reproduce.
Pentru el, șantierul este locul în care funcțiile dispar, iar oamenii se întâlnesc autentic. Acolo, în pauzele petrecute pe un sac de ciment, între transportul materialelor și ridicarea unui zid, se nasc conversații sincere și relații reale.
„Pe șantier, realitatea nu poate fi negociată. Dacă peretele este strâmb, este strâmb. Dacă începe să plouă, trebuie să reacționezi. Diagnosticul și acțiunea se întâlnesc în același moment”, spune Claudiu Butacu.
Claudiu ne vorbește despre lecții simple, despre responsabilitate, colaborare și respect. Mesajul său pentru tinerii aflați la început de carieră este la fel de direct: cele mai importante lecții de leadership nu se învață întotdeauna în universități sau la conferințe, ci în locuri unde oamenii construiesc împreună și își asumă responsabilități concrete.
Claudiu Butacu este dovada că performanța profesională poate merge mână în mână cu modestia și că adevăratul impact începe atunci când ești dispus să pui mâna la treabă. El rămâne unul dintre acei oameni care aleg să construiască. La propriu și la figurat.
Claudiu Butacu, despre ce te învață santierul
Atestat de motostivuitorist din 2014
Am un atestat pe care nu-l iau cu mine la un interviu. Nu apare în CV-ul de pe LinkedIn. Nu l-am pus niciodată pe vreun bio.
E un atestat de motostivuitorist, luat în 2014. Pe vremea aia eram în plină carieră de șantierist, dar voiam și un permis de macara. Visul meu, când alți tineri căutau mașini second-hand pe aplicații de vânzări auto, era o automacara. Second-hand, dar să fie a noastră.
Permisul de macara n-a mai venit. Atestatul de motostivuitorist însă e undeva, într-un dosar. Bun de criză a vârstei mijlocii, dacă o să fie vreuna. Am primit o ofertă bună de angajare acum 12 ani.
Habitat for Humanity România organizează CEO Build 2026. Peste 85 de oameni din C-suite își lasă rapoartele și vin în Berceni, Prahova, să construiască patru case pentru patru familii vulnerabile. Patru case în care, dacă facem treaba bine, niște copii vor avea camera lor pentru prima dată.
Și recunosc: sunt frumoase fotografiile, e tare și sesiunea de networking, dar ce se întâmplă între pauze e cel mai fain.
Îmi place pe șantier
Îmi plac pauzele în care stai pe un sac de ciment, cu mâinile pline de praf, și vorbești cu un om pe care nu l-ai fi cunoscut niciodată la un networking, la costum și cu cărți de vizită în mână. Conversații fără filtru, fără titluri, fără introduceri lungi. Cineva întinde o sticlă de apă, altcineva împarte un sandviș și, peste cinci minute, știi despre el ce nu afli într-un an de Zoom-uri și interviuri din presă.
Îmi place momentul când începe să plouăși toată lumea se mișcă brusc în aceeași direcție. Să acoperim cu prelată, să cărăm materialele înăuntru, să salvăm ce se poate salva. Nu coordonează nimeni, dar ne coordonăm toți. Se întâmplă. În 30 de secunde, un grup de oameni care nu se cunoșteau dimineața funcționează ca o echipă pe care ai construi-o în 2-3 ani de birou.
Îmi place când vine un TIR și trebuie descărcat repede, înainte să se facă prea târziu. Fiecare găsește un rol fără să întrebe. Cineva numără, altul cară, altul așază. Cei mai vorbăreți dimineața tac și lucrează. Cei mai tăcuți dau direcții.
Și sper, sper din toată inima să mă lase măcar zece minute pe motostivuitor. Am certificarea la zi!
Stop fixing, start lifting
Acum câteva luni am scris pe LinkedIn un articol despre cum trebuie să ne oprim din „reparat” lucruri și să începem să le diagnosticăm. Stop fixing, start diagnosing. Plecăm în mod natural de la soluție. Ne place să rezolvăm, să intervenim, să „ajutăm”. Și, în graba asta, deseori nu înțelegem ce se întâmplă cu adevărat.
Șantierul te învață exact opusul. Acolo nu poți diagnostica abstract. Dacă peretele e strâmb, e strâmb. Dacă începe să plouă, începe să plouă. Diagnoza și acțiunea se prăbușesc una în alta.
Iar asta, paradoxal, e o formă de claritate pe care, în lumea de azi, o căutăm cu disperare. Toate cadrele frumoase de leadership pe care le lucrăm cu specialiștii funcționează pentru că încearcă să ne reconecteze cu ceva ce șantierul îți dă gratis: realitatea fizică, nenegociabilă.
Pe șantier, gravitația încă funcționează. Cimentul se unește în timpul în care se unește. Casca pe care ți-o pui pe cap te apără sau nu te apără. Nu există o variantă „soft” a unei cărămizi de 12 kilograme.
Îmi place să car lucruri grele
E o propoziție pe care n-aș fi scris-o în 2014, când eram pe drumul certificatului de motostivuitorist. Atunci aveam altă narațiune, ceva legat de sustenabilitate, de viitor, de schimbat sistemul. Toate adevărate, toate încă relevante. Dar lipsea ceva: bucuria simplă de a ridica ceva greu împreună cu cineva.
Pe șantier, asta nu lipsește niciodată.
Pentru cei mai tineri
Dacă ești la început de drum și citești asta sau pur și simplu cineva care se întreabă cum să-și construiască o carieră „cu impact”, vreau să-ți spun ceva care nu se predă la cursuri.
Cele mai bune lecții de leadership pe care le-am învățat n-au fost la conferințe. Au fost în pauze. Cu mâinile murdare. Lângă oameni care nu știau cine sunt și pe care, în alte zile, nu i-aș fi întâlnit niciodată.
Dacă poți, mergi pe șantier. Voluntar. La Habitat, la EFdeN, la o renovare de școală din mediul rural, oriunde. Măcar o dată. Vei înțelege lucruri pe care un MBA nu ți le poate oferi.
Voi fi la Berceni. Probabil cu casca pe cap, cu praf pe haine. Și, dacă am noroc, pe motostivuitor. Sau cu Ramona Chiriac, Mihai Toader-Pasti, Ștefana Todică, Marian Ionescu, Magor Csibi și Zoli Tóth. Abia aștept să cărăm ceva împreună. 🙂
Atestatul de macara încă e pe lista mea de TO DO.
Mai multe aici: https://www.habitat.ro/ceo-build/
