06.03.2026

Info

Lansare. „Diplomaţia energetică”, primul volum din trilogia „Mihnea Constantinescu – Emblematic România”, sub coordonarea Elenei Ratcu

Publicat pe Categorii Esential, Evenimente, Flux energetic, Info ConsumatoriLeave a comment

La peste trei ani de la despărţirea de ambasadorul Mihnea Constantinescu, Asociația Ambasador Mihnea Constantinescu în parteneriat cu Asociația Emblematic România și Universitatea Politehnică București  a organizat astăzi, 31 martie 2022, la Universitatea Politehnică București, evenimentul de lansare a cărtii ‘Diplomația energetică’. La eveniment au participat personalități din domeniul energiei, diplomați și foști și actuali … Continuă să citești Lansare. „Diplomaţia energetică”, primul volum din trilogia „Mihnea Constantinescu – Emblematic România”, sub coordonarea Elenei Ratcu

Acționarii au aprobat listarea la bursă a Hidroelectrica. Ofertă publică secundară reprezentând până la 19,94% din totalul acţiunilor emise de societate, realizată de Fondul Proprietatea

Publicat pe Categorii Business, Esential, Flux energetic, Furnizare / Distributie / Transport, Info Bursier, SemnalLeave a comment

Acționarii Hidroelectrica au aprobat listarea la bursă a companiei. Acționarii au aprobat astăzi, 31 martie, prin Hotărârea AGEA nr. 3 declanşarea admiterii la tranzacţionare (“Listarea”) a acţiunilor emise de S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. pe Bursa de Valori Bucureşti, ca urmare a unei oferte publice secundare având drept obiect acţiuni ale S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. reprezentând până la … Continuă să citești Acționarii au aprobat listarea la bursă a Hidroelectrica. Ofertă publică secundară reprezentând până la 19,94% din totalul acţiunilor emise de societate, realizată de Fondul Proprietatea

Testele cu participanții la proiectul Core Flow-Based Market Coupling vor începe pe 4 aprilie

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info BursierLeave a comment

Testele cu participanții la proiectul Core Flow-Based Market Coupling vor începe pe 4 aprilie (Amsterdam, Berlin, București, Budapesta, Bratislava, Bruxelles, Ljubljana, Luxemburg, Paris, Praga, Viena, Varșovia, Zagreb). Perioada testelor cu participanții este organizată pentru a oferi participanților la piață o privire de ansamblu, completă, a operațiunilor zilnice ale proiectului Core FB MC, inclusiv termenele și … Continuă să citești Testele cu participanții la proiectul Core Flow-Based Market Coupling vor începe pe 4 aprilie

Ministrul Virgil Popescu are soluție și pentru românii care au un consum mediu lunar de energie de peste 300 KWh: Să se mute la Hidroelectrica, unde oferta este neschimbată

Publicat pe Categorii Electrica si termica, Energie, Esential, Info Consumatori, SemnalLeave a comment

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, are soluția pentru consumatorii casnici care  au un consum mediu lunar de energie electrică  de peste 300 KWh și nu vor beneficia de măsuri de sprijin de la 1 aprilie: „Să se mute la Hidroelectrica, unde oferta este neschimbată”. Consumatorilor care un consum de energie de peste 300 KWh le recomand … Continuă să citești Ministrul Virgil Popescu are soluție și pentru românii care au un consum mediu lunar de energie de peste 300 KWh: Să se mute la Hidroelectrica, unde oferta este neschimbată

Guvernul va aproba astăzi noile măsuri din piața de energie electrică și gaze naturale, aplicabile de la 1 aprilie

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Legislativ1 Comment

Proiectul  de OUG a fost publicat aseară de Ministerul Energiei Guvernul are în plan să aprobe, în ședința de astăzi, 18 martie,  Ordonanță de urgență privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023. Ministerul Energiei a publicat aseară proiectul de OUG … Continuă să citești Guvernul va aproba astăzi noile măsuri din piața de energie electrică și gaze naturale, aplicabile de la 1 aprilie

S-a găsit soluția pentru eficientizarea activității: AFM externalizează procedurile de analiză pentru dosarele din programele Casa Verde Fotovoltaice, Eficiență Energetică în Clădiri Publice,Iluminat Public și Stații de reîncărcare în localități

Publicat pe Categorii Esential, Info Consumatori, RegenerabileLeave a comment

Pentru eficientizarea procedurilor specifice achiziției publice, în curs de desfășurare, Administrația Fondului pentru Mediu a decis să externalizeze procedurile de analiză pentru dosarele depuse în cadrul mai multor programe, printre care: Casa Verde Fotovoltaice, Eficiență Energetică în Clădiri Publice, Iluminat Public și Stații de reîncărcare în localități. AFM are în portofoliu o serie de programe … Continuă să citești S-a găsit soluția pentru eficientizarea activității: AFM externalizează procedurile de analiză pentru dosarele din programele Casa Verde Fotovoltaice, Eficiență Energetică în Clădiri Publice,Iluminat Public și Stații de reîncărcare în localități

Sondaj CURS: Românii sunt mai degrabă îngrijoraţi de creşterea preţurilor la energie şi la alimente decât de războiul din Ucraina

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info ConsumatoriLeave a comment

Românii sunt mai degrabă îngrijoraţi de creşterea preţurilor la energie şi la alimente decât de războiul din Ucraina, potrivit unui sondaj CURS. Aproape toţi cei chestionaţi, 99%, s-au declarat foarte îngrijoraţi de creşterea preţurilor la electricitate, iar 98% de creşterea preţurilor la alimente, în timp ce 96% sunt îngrijoraţi de creşterea preţului gazelor, scrie News.ro. … Continuă să citești Sondaj CURS: Românii sunt mai degrabă îngrijoraţi de creşterea preţurilor la energie şi la alimente decât de războiul din Ucraina

Noua schemă de ajutor pentru români la prețul energiei și al gazelor naturale, aprobată prin OUG săptămâna viitoare

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info ConsumatoriLeave a comment

Săptămâna viitoare vrem să aprobăm ordonanța de urgență în așa fel încât începând cu 1 aprilie să avem în funcțiune noua schemă de ajutor pentru români la prețul energiei electrice și al gazelor naturale, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu. La Guvern a avut o nouă întâlnire pentru măsurile care se vor aplica începând cu … Continuă să citești Noua schemă de ajutor pentru români la prețul energiei și al gazelor naturale, aprobată prin OUG săptămâna viitoare

Magazine Carrefour Express în benzinării Rompetrol din vecinătatea Bucureștiului și în Ploiești

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info ConsumatoriLeave a comment

Rompetrol Downstream a încheiat un parteneriat cu Carrefour România pentru implementarea unui proiect pilot ce vizează deschiderea unor magazine de proximitate Carrefour Express în zona hei a benzinăriilor Rompetrol. Pilotul se derulează în două stații, unde clienții pot alege dintr-un portofoliu variat de produse potrivite pentru cumpărături de imediată necesitate: de la cele proaspete, BIO … Continuă să citești Magazine Carrefour Express în benzinării Rompetrol din vecinătatea Bucureștiului și în Ploiești

E.ON Energie România lansează produse de energie cu protecție prin asigurare, în caz de șomaj, invaliditate permanentă totală din accident sau spitalizare

Publicat pe Categorii Energie, Flux energetic, Info ConsumatoriLeave a comment

Produsele E.ON Secure oferă garanție extinsă la produse electrocasnice și televizoare E.ON Energie România anunță lansarea pe piața de energie din România a unie serii de produse de gaze naturale și energie electrică care vin la pachet cu asigurări pentru evenimente nedorite sau care oferă garanție extinsă pentru produse electrocasnice și televizoare. Noile produse lansate … Continuă să citești E.ON Energie România lansează produse de energie cu protecție prin asigurare, în caz de șomaj, invaliditate permanentă totală din accident sau spitalizare