Transelectrica avertizează: Dacă nu se vor realiza grupuri noi pe gaz natural până în 2024, dar se închid grupuri pe cărbune, capacitatea lipsă la vârful de sarcină estimat va ajunge la 3 GW în 2024. Dacă se va depăși capacitatea de import a RET, SEN nu va mai dispune de resursele necesare acoperirii consumului de energie electrică!

Publicat pe Categorii Esential, Exclusiv, Opinii / Analize, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Transelectrica avertizează: Dacă nu se vor realiza grupuri noi pe gaz natural până în 2024, dar se închid grupuri pe cărbune, capacitatea lipsă la vârful de sarcină estimat va ajunge la 3 GW în 2024. Dacă se va depăși capacitatea de import a RET, SEN nu va mai dispune de resursele necesare acoperirii consumului de energie electrică!
  • Planul de Dezvoltare a RET pe următorii 10 ani, actualizat. Cuprinde două scenarii: de referință și verde
  • În scenariul alternativ, verde, la nivelul anului 2029 ar urma să fie puse în funcțiune: grupul 3 nuclear la Cernavodă, o capacitate de stocare de 1000 MW – centrala hidroelectrica cu acumulare prin pompaj Tarnița, capacitatea totală din surse regenerabile (exclusiv hidro), ajungând la 7100 MW

Transelectrica averizează că închiderea unor grupuri existente, în special pe cărbune, nerentabile la nivelul anilor 2024 – 2029, corelat cu nerealizarea unor grupuri noi care să înlocuiască această capacitate, va avea un impact negativ asupra adecvanței sistemului și securității energetice la nivel național și chiar regional, efect multiplicat în ipotezele unor condiții meteorologice severe, caracterizate de o creștere a consumului intern net și de lipsa resursei primare pentru centralele electrice (lipsă vânt/apă) și eventuale probleme în rețeaua de transport gaze natural. În situația în care capacitatea lipsă la vârful de sarcină depășește capacitatea de import a RET, SEN nu va mai dispune de resursele necesare acoperirii consumului de energie electrică, cu utilizarea la maxim a capacității transfrontaliere de import, se precizează într-un document al companiei.

Transelectrica elaborează la fiecare 2 ani un Plan de Dezvoltare a RET (Rețelei Electrice de Transport) pentru următorii 10 ani, respectiv perioada 2020 – 2029, ce este supus aprobării ANRE şi proprietarului reţelei.              La baza elaborării Planului de dezvoltare sunt strategiile și politicile Guvernului României, obiectivele noii politici a Uniunii Europene pentru o Energie Competitivă și Sigură, studii asigurate de CNTEE Transelectrica.

Specialiștii Transelectrica analizează și situaţia critică în care, din cauza dificultăților financiare cu care se confruntă producătorii, nu se vor putea realiza până în 2024 proiectele de grupurile noi pe gaz natural incluse în scenariul de referinţă, însumând o puterea totală netă disponibilă de 145 MW și, de asemenea, ar putea fi închise în avans capacităţi existente totalizând 3579 MW la Complexul Energetic Oltenia, CET Govora,  Complexul Energetic Hunedoara, CET Galaţi. Rezultatele modelării acestui scenariu arată că, în lipsa unor măsuri (ex., piața de capacitate etc), capacitatea lipsă la vârful de sarcină estimat ajunge la 3 GW în 2024 și respectiv 3,2 GW în 2029, la limita capacității de import a RET, ce va creşte în timp, pe măsură ce se finalizează proiectele de investiţii de interconexiune ale CNTEE Transelectrica SA, de la o valoare NTC de 3 GW în 2024, la 3,6 GW în 2029, se specifică în documentul comapniei.

În Planul de dezvoltarea al RET actualizat, s-au luat în calcul două Scenarii de evoluție a capacităților pentru următorii 10 ani, de Referință și Verde (scenariu alternative). În ce de Referință, se  estimează “o creștere moderată a penetrării surselor regenerabile de energie și a noilor tehnologii de producere”. Al doilea  corespunde Scenariului Favorabil de evoluție a consumului, caracterizat “prin condiţii economice şi financiare favorabile implementării politicilor energetice promovate la nivelul UE: investiţii majore, integrarea surselor regenerabile, creşterea eficienţei energetice, reducerea emisiilor de CO2, dezvoltarea maximă a soluţiilor de tip Smart Grid şi a capacităţilor de stocare a energiei”. În acest scenariu, la nivelul anului 2029 este pus în funcțiune grupul 3 nuclear la Cernavodă și o capacitate de stocare de 1000 MW – centrala hidroelectrica cu acumulare prin pompaj Tarnița, capacitatea totală din surse regenerabile (exclusiv hidro), ajungând la 7100 MW.

Potrivit datelor prezentate de Transelectrica, 80% din grupurile termoenergetice existente au durata de viaţă normată depăşită. În scenariul de referință de evoluție a capacităților de generare, este inclus un program de retrageri definitive din exploatare ale unor grupuri termoelectrice, la atingerea duratei de viaţă sau datorită neîncadrării în cerinţele Uniunii Europene privind poluarea, ce totalizează 1094 MW putere netă disponibilă. Casarea unor grupuri este asociată de specialiștii Transelectrica cu intenţia de înlocuire a acestora cu grupuri noi, mai performante. Astfel, conform acestui scenariu de dezvoltare, în următorii 10  ani va fi repus în funcțiune, după reabilitare, grupul 1 nuclearelectric la Cernavodă (oprit în retehnologizare pentru prelungirea duratei de viaţă), cu o putere netă disponibilă de 660 MW.

Iată ce proiecte de reabilitare şi grupuri noi prezintă Transelectrica în Planul de dezvoltare a RET:

– etapa 2020-2024, total 1523 MW: grupuri termoelectrice pe hidrocarburi noi – 545MW, grupuri hidroelelectrice noi – 378 MW, grupuri biomasă noi – 100, grupuri fotovoltaice noi 100 MW, grupuri eoliene 400 MW

– etapa 2025-2029: grupul nuclear reabilitat 660 MW, grupuri fotovoltaice noi 300 MW, eoliene 500 MW, biomasă 70 MW.

În ceea ce priveşte intenţiile de instalare de grupuri noi, conform informaţiilor transmise de producătorii existenţi, acestea însumează o putere netă disponibilă de circa 545 MW, exclusive proiectele bazate pe RES, se precizează în documentul companiei.

Proiectele de grupuri noi includ:

  • grupuri noi pe gaze naturale: turbine cu gaze sau ciclu combinat, – de condensaţie (Compania Romgaz derulează un proiect de investiții într-o centrală pe gaze naturale cu ciclu combinat la Iernut, cu capacitatea instalată de 430 MW) – sau cogenerare (Oradea, Govora, Palas);
  • finalizarea unor centrale hidroelectrice aflate în diferite stadii de execuţie;
  • alte grupuri noi RES intermitente: eoliene, solare (fotovoltaice);
  • alte grupuri noi RES pe biomasă.

Date importante, prezentate de Transelectrica:

  • Valoarea puterii totale instalate în Sistemului Electroenergetic Național s-a redus cu aproximativ 4000 MW, respectiv de la aproximativ 24600 MW, la o valoare în jur de 20700, după ce ministerul de resort și ANRE au decis scoaterea din evidențe a tuturor grupurilor a căror licență a fost retrasă/modificată.
  • Valoarea maximă brută a consumului în anul 2019 a fost cu 247 MW mai mică decât valoarea maximă înregistrată în 2018 și cu 376 MW mai mică decât vârful de consum al anului 2017.  În anul 2019 are loc o scădere a consumului până la valoarea de 57325 GWh, cu aproximativ 1,05% fata de valoarea din anul 2018.
  • Soldul schimburilor SEN s-a menţinut în fiecare an pe export, cu excepţia anului 2019, când exportul de energie electrică a fost mai mic decât importul, rezultând import net. Anul 2019 s-a încheiat cu un import net de 173 MWh/h.
  • Peste 58% din baza de active a operatorilor de distribuție a energiei electrice este învechită, cu o proporție semnificativă de active mai vechi de 35 de ani.

Investiţiile efectuate până în prezent au permis menţinerea la un nivel corespunzător a infrastructurii de conducere prin dispecer şi a infrastructurii necesare funcţionării pieţelor de electricitate: reţea naţională de fibră optică, sistem de monitorizare şi conducere EMS-SCADA, sistem de măsurare a cantităţilor de energie electrică tranzacţionate pe piaţa angro, platforme IT de tranzacţionare şi decontare, precizează Transelectrica. Este în curs de desfăşurare programul de modernizare a întregii reţele la nivelul celor mai înalte standarde europene cu lucrări de modernizare şi retehnologizare a staţiilor electrice cele mai importante din RET, precum şi de dezvoltare a capacităţii de transport pe linii de interconexiune, se prezintă în Planul de dezvoltare al RET pe următorii 10 ani.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *