29.03.2026

Actual

Martin Moise, PATRES: Până se rezolvă urgențele si problemele majore din sistemul energetic, am putea să facem ce permite piața – să susținem prosumatorii, în special acolo unde există mult autoconsum

Publicat pe Categorii Esential, Opinii / Analize, Regenerabile, SolarLeave a comment

 „România nu ține pasul cu tranziția spre o economie decarbonizată. Comisia Europeană are un obiectiv ambițios de a obţine 38-40% din energie din surse regenerabile până în 2030. Eu nu cred în noul target propus, oficial sau nu, de autoritățile române de 34%. Va trebui și România să ajungă la un procent mai mare, mai … Continuă să citești Martin Moise, PATRES: Până se rezolvă urgențele si problemele majore din sistemul energetic, am putea să facem ce permite piața – să susținem prosumatorii, în special acolo unde există mult autoconsum

Nagy-Bege despre contractele bilaterale: Mingea este acum la Ministerul Energiei. Sperăm că proiectul de lege ce modifică Legea 123 va fi aprobat în regim de urgență

Publicat pe Categorii Energie, Flux energeticLeave a comment

Vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, a fost întrebat – la Romanian Solar Summit 2021, eveniment organizat de GOVNET și RPIA – Asociația Industriei Fotovoltaice din România, când anume se va clarifica situația contractelor bilaterale. “Suntem dispuși sa dăm în scris că PPA-urile sunt permise și acum. În mod normal, Directiva europeană 944 trebuia transpusă în legislația … Continuă să citești Nagy-Bege despre contractele bilaterale: Mingea este acum la Ministerul Energiei. Sperăm că proiectul de lege ce modifică Legea 123 va fi aprobat în regim de urgență

Greenpeace: Prosumatorii, abandonați (și) de actualul guvern. Prețul pentru energia produsă de aceștia rămâne derizoriu.

Publicat pe Categorii Flux energetic, Opinii / Analize, Regenerabile, Semnal3 Comments

Programul AFM: mai puțin de 1.000 de sisteme fotovoltaice finanțate din 26.000 și peste 10.000 de aplicanți respinși eronat Românii care vor să își producă singuri energia din surse curate – denumiți prin lege, prosumatori – sunt încă în impas. Piața de profil e în continuare sub efectul paraliziei produse de programul de finanțare al … Continuă să citești Greenpeace: Prosumatorii, abandonați (și) de actualul guvern. Prețul pentru energia produsă de aceștia rămâne derizoriu.

Zoltan Nagy-Bege, Vice-Președinte ANRE: Avem nevoie de regenerabile, dar și de centrale pe gaze, iar interes există din plin pentru ambele

Publicat pe Categorii Esential, Interviuri InvesTenergy, SemnalLeave a comment

Interviu publicat în primul Cod de Bune Practici pentru energie regenerabilă din România, lansat de RWEA „Nu cred că pentru tehnologiile mature mai este necesară o schemă de sprijin, ar fi dificil de suportat de către consumatori, iar industria se poate susține prin alte căi (proiecte realizate din bani europeni)„ „Vrem să avem un control … Continuă să citești Zoltan Nagy-Bege, Vice-Președinte ANRE: Avem nevoie de regenerabile, dar și de centrale pe gaze, iar interes există din plin pentru ambele

Când pui carul înaintea boilor, nu numai că nu va merge, dar riști să rămâi și fără …curent electric!

Publicat pe Categorii Flux energeticLeave a comment

Autor: Andrei Maioreanu, fost Secretar de stat în Ministerul Energiei Coaliția de guvernare, pentru a intra definitiv în grațiile partenerilor UE, anunță că va șterge de pe fața pământului producția de energie electrică pe bază de cărbune până în 2032! O declarație care arată nu doar necunoașterea realității energetice a României, ci și ipocrizia unor … Continuă să citești Când pui carul înaintea boilor, nu numai că nu va merge, dar riști să rămâi și fără …curent electric!

Grup de lucru la BNR pentru stimularea finanțării verzi. Un proiect cu 16 recomandări va fi public în luna viitoare

Publicat pe Categorii Flux energetic, RegenerabileLeave a comment

În cadrul BNR s-a înființat un grup de lucru pentru stimularea finanțării verzi, grup cu o prezență largă și diversă, care are peste 90 de membri, atât din partea statului –  BNR, ministere, reglementatori, cât și a mediului privat.  “Colaborarea în cadrul grupului va fi un succes. În următoarele 2-3 săptămâni vom  publica un proiect … Continuă să citești Grup de lucru la BNR pentru stimularea finanțării verzi. Un proiect cu 16 recomandări va fi public în luna viitoare

Bogdan Chirițoiu: Legislaţia pe Energie va fi revizuită în cursul acestui an. Pentru investiţii noi am rezolvat deja problema contractelor bilaterale

Publicat pe Categorii Flux energetic, Opinii / AnalizeLeave a comment

În general, legislaţia pe Energie va fi revizuită, în cursul acestui an, a declarat Bogdan Chirițoiu, Președintele Consiliului Concurenței, la un eveniment organizat de RWEA. “Pentru investiţii noi am rezolvat deja problema contractelor bilaterale. Ele sunt prevăzute într-una dintre modificările legislative de anul trecut şi am toată convingerea că actuala majoritate parlamentară va susţine Ordonanţa … Continuă să citești Bogdan Chirițoiu: Legislaţia pe Energie va fi revizuită în cursul acestui an. Pentru investiţii noi am rezolvat deja problema contractelor bilaterale

Este pregătită România pentru revoluția din surse regenerabile de energie? George Niculescu, Ministerul Energiei: Nu ne permitem greșeli. Ne vom pregăti pentru noile investiții. Trebuie să fim aliniați cu toate țintele

Publicat pe Categorii Esential, Investitii / Tranzactii, Opinii / Analize, Regenerabile, Semnal1 Comment

Carlo Pignoloni, Președinte RWEA: 2021 este începutul unei perioade de efervescență pentru industria regenerabilă din România, momentul perfect pentru a reforma cadrul legislativ, pentru a deschide calea unei astfel de dezvoltări Combustibilii fosili au constituit coloana vertebrală a creșterii Europei. Acum, revoluția din surse regenerabile de energie stăpânește, a declarat Frans Timmermans, Vicepreședinte al Comisiei … Continuă să citești Este pregătită România pentru revoluția din surse regenerabile de energie? George Niculescu, Ministerul Energiei: Nu ne permitem greșeli. Ne vom pregăti pentru noile investiții. Trebuie să fim aliniați cu toate țintele

Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie continuă căutările pentru un membru în Directorat. Acesta nu trebuie să aibă neapărat experiență în domeniul în care activează societatea! Candidaturile se pot depune până pe 21 iunie

Publicat pe Categorii Business, SemnalLeave a comment

Nu este necesar ca toți membrii Directoratului să aibă experiență directă în domeniul în care activează societatea întrucat multitudinea experiențelor individuale este cea care poate aduce valoare adaugată, dar este indicat ca cel puțin un membru al Directoratului să aibă experiență directă în industria / ramura / sectorul de activitate al societății (Anunț de recrutare) … Continuă să citești Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie continuă căutările pentru un membru în Directorat. Acesta nu trebuie să aibă neapărat experiență în domeniul în care activează societatea! Candidaturile se pot depune până pe 21 iunie