‘O prognoză bine realizată conduce la reducerea facturii de energie. O economie reală la factura de energie se poate obține printr-o combinație preț energie – curbă consum energie – reducerea consumului prin eficiență energetică economie reală la factură ‘, a afirmat Mirela Dima, Director Executiv CEZ Vânzare, cu ocazia unui workshop desfășurat la Ploiești.
CEZ Vânzare, companie din cadrul Grupului CEZ în România, derulează o amplă campanie de informare a consumatorilor din întreaga țară, sub egida “Energie pentru profit”. Experți în energie s-au întâlnit până în prezent cu reprezentanții mediului de afaceri din Constanța, Galați, Brașov, respectiv Ploiești.
Cum poate ajuta furnizorul de energie un consumator interesat să-și reducă factura de energie? , au întrebat participanții la conferințele CEZ Vânzare. “Un furnizor serios, dedicat clientului, îi poate acorda acestuia consiliere înainte de a semna un contract, îl poate ajuta să facă economie la factură, prin alegerea produsului în funcție de necesitate, îi poate oferi prognoze, utile la bugetare, servicii asociate vânzării de energie, personalizate pentru afacerea clientului, iar, prin audit energetic, îl poate ajuta pe client să-şi reducă consumul. Printr-un parteneriat pe termen lung, furnizorul îi poate oferi consumatorului siguranță (prin serviciul de constatare și remediere a punctelor slabe în instalații), stabilitate (prin focus pe business, tradiție, surse proprii de energie, specialiști) şi confort (prin desemnarea unui consultant dedicat, prin căi de comunicare permanente etc.) ‘, a declarat Mirela Dima, Director Executiv CEZ Vânzare
Consultantul sau agentul de vânzări este pe cât de necesar, pe atât de important pentru consumatorul de utilități, sfaturile lui fiind prețioase. “Un furnizor serios evaluează fiecare client pe baza rapoartelor de consum, compară consumurile cu mediile industriei în care clientul îşi desfăşoară activitatea şi identifică metodele prin care se pot realiza economii în consumul de energie. Poate, de asemenea, aplica un Sistem de Management Energetic, care permite monitorizarea consumurilor, analiza consumatorilor şi care oferă soluţii personalizate clienţilor”, a precizat Marius Câmpeanu, Director Direcția Vânzări CEZ Vânzare.
Acesta a prezentat produsele speciale dezvoltate de CEZ Vânzare pentru clienții săi. De exemplu, CEZ Strategic – destinat marilor consumatori, care au un flux continuu de activitate și care au nevoie de un produs energetic strategic. Pentru corporaţiile care au nevoie de un produs adaptat domeniului lor de activitate există CEZ Complex. CEZ Progres răspunde cu succes nevoilor IMM-urilor, indiferent de domeniul lor de activitate, aflate în perioada de creștere și dezvoltare. CEZ Eficient este o soluţie optimă pentru afacerile aflate la început de drum şi care își doresc un produs energetic eficient. De asemenea, CEZ Practic este un produs care răspunde perfect nevoilor energetice din domeniul serviciilor administrative,plus CEZ Alternativ, care ajută companiile să aibă un impact minim asupra mediului înconjurător. CEZ Prognoză este un alt produs al companiei, care ajută companiile să aibă control permanent asupra tuturor cheltuielilor legate de energia electrică, prin actualizarea constantă a prognozei orare a consumului de energie. Pe de altă parte, CEZ Index este convenabil celor care vor să fie mereu la curent cu variaţiile preţului la energia electrică, în timp ce CEZ Orar oferă flexibilitate în alegerea celei mai bune formule de calcul pentru costul facturii la energia electrică.
“Avem şi oferte cu preţuri ferme, CEZ Garantat, care asigură consumatorii că, indiferent de variaţiile din piaţa de energie, preţul energiei electrice nu poate depăși un tarif negociat. În plus, am dezvoltat şi o altă ofertă, CEZ Mix, care integrează alimentarea cu energie electrică și gaze în contractul cu un singur furnizor. Astfel, un consumator, la sfatul furnizorului, îşi poate alege cel mai avantajos contract pentru alimentarea cu energie electrică ‘, a evidențiat Câmpeanu.
CEZ Vânzare mai ajută clienţii să înţeleagă care este starea instalaţiei electrice din companie, iar serviciul CEZ în Siguranţă este oferit gratuit celor mai importanţi parteneri și reprezintă diagnosticarea anuală a stării instalaţilor electrice de utilizare pe joasă tensiune, pentru a afla care sunt punctele cu un risc ridicat de accidente electrice.
Consumatorii au posibilitatea să-și schimbe furnizorul de energie, reprezentanții CEZ Vânzare prezentând în acest sens procedura care este simplă, însă necesită multă atenţie în parcurgerea contractelor şi ofertelor puse la dispoziţie de către furnizorii de pe piaţă. Cel mai mare dezavantaj este acela că, în lipsa unei informări corecte, există riscul colaborării cu furnizori neserioşi, care pot complica relaţia contractuală, semnalează experții în energie, îndemnând consumatorii ’să fie atenţi la oferte!’
În afară de energie electrică, CEZ furnizează din 2008 şi gaze naturale. Viitorul presupune sporirea confortului pentru client, iar acest lucru s-ar putea traduce inclusiv printr-o singură factură pentru toate utilităţile şi un singur furnizor, a precizat Directorul Executiv CEZ Vânzare, Mirela Dima.