PZU Europa, 14–15 septembrie 2026: Piața a arătat toate slăbiciunile tranziției energetice într-o singură zi. Analiză realizată de Dumitru Chisăliță, AEI

• Analiză realizată de Dumitru Chisăliță, Expert & Președinte Asociația Energia Inteligentă

Pe 14 septembrie 2026, piața europeană de energie electrică nu a transmis doar un semnal de preț ridicat. A transmis un avertisment: Europa dispune de foarte multe capacități instalate, dar nu are încă suficiente capacități ferme, flexibile și accesibile pentru momentele în care vântul și soarele nu livrează.

Pe 15 septembrie, prețurile au scăzut puternic. Nu pentru că Europa ar fi construit peste noapte centrale, baterii sau interconexiuni. Nu pentru că gazul s-ar fi ieftinit. Și nici pentru că piața ar fi fost reformată.

Prețurile au scăzut în principal deoarece s-au modificat condițiile meteorologice și anticipațiile privind producția regenerabilă.

Europa a intrat în criza de preț din cauza vremii și a început să iasă din ea tot cu ajutorul vremii.

Germania a fost epicentrul, dar nu singura cauză. Germania a fost epicentrul deoarece s-au suprapus:

• producție eoliană foarte redusă;
• dispariția producției fotovoltaice după apus;
• creșterea consumului într-o zi lucrătoare;
• indisponibilitatea a peste 15 GW de capacități convenționale;
• importuri de aproximativ 8–9 GW în anumite intervale;
• prețuri foarte mari ale gazelor;
• capacități insuficiente de stocare și flexibilitate.

În seara de 14 septembrie, producția eoliană germană era de numai aproximativ 4,4 GW:

• circa 2,36 GW eolian onshore;
• aproximativ 2,08 GW offshore.

În același timp, centralele pe lignit produceau aproape 11,85 GW, cele pe gaze aproximativ 8,68 GW, iar cele pe huilă circa 5,55 GW. Cu alte cuvinte, în momentul critic Germania nu mai funcționa ca o mare putere regenerabilă, ci ca un sistem dependent de lignit, cărbune, gaze și importuri.

Gazul scump a transformat deficitul de putere într-o explozie de preț. Gazul european a depășit 83 €/MWh. La acest nivel, pentru o centrală cu un randament de 50–55%, numai combustibilul necesar producerii unui MWh electric costă aproximativ: 151 euro/MWh.

După adăugarea certificatelor de CO₂, costurilor de operare, pornire și a primei pentru orele de vârf, costul marginal poate depăși 220–270 €/MWh. În intervalele foarte tensionate, ofertele pot urca mult peste costul tehnic mediu, mai ales când piața are nevoie de fiecare MW disponibil.

Prin mecanismul marginal, nu toate centralele au produs energie la 740 €/MWh. Dar ultima ofertă necesară pentru acoperirea cererii a stabilit prețul intervalului pentru întreaga piață.

Franța și Scandinavia nu au mai putut salva centrul Europei așa cum s a întâmplat de myulte ori în trecut. În mod obișnuit, deficitul german este atenuat prin:

• nuclearul francez;
• hidroenergia norvegiană și suedeză;
• eolianul danez și olandez;
• centralele pe cărbune poloneze și cehe;
• importurile din Austria și Elveția.

Pe 14 septembrie, această plasă de siguranță s-a dovedit insuficientă. Franța a depășit 214 €/MWh, sudul Suediei a ajuns la 270 €/MWh, Danemarca la 258 €/MWh, iar Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria s-au situat în jurul a 250 €/MWh.

Aceasta demonstrează că șocul nu a fost exclusiv german. A fost o tensiune regională amplificată de piața cuplată, de capacitățile limitate ale interconexiunilor și de lipsa unui surplus ieftin suficient în țările vecine. Cuplarea piețelor și-a făcut treaba, a direcționat energia spre zonele deficitare. Dar cuplarea nu poate produce energie care nu există și nu poate transporta volume mai mari decât permit rețelele.

Ce s-a schimbat pe 15 septembrie

Harta pentru 15 septembrie arată o reducere importantă a prețurilor:

Prețurile nu s-au redus la jumătate în toată Europa. În Europa Centrală și de Est, scăderea a fost în general de 20–30%. Reduceri apropiate de 50–70% au apărut în special în nordul Scandinaviei:

• nordul Norvegiei: de la 92 la 29 €/MWh;
• nordul Suediei: de la 99–106 la aproximativ 31 €/MWh.

Aceste diferențe arată că Europa nu formează un singur preț. Cuplarea apropie piețele numai atât cât permit interconexiunile. Când acestea se congestionează, zonele se separă, iar diferențele pot deveni uriașe.

De ce au scăzut totuși atât de repede prețurile. PZU nu remunerează capacitatea instalată, ci echilibrul anticipat pentru fiecare interval al zilei următoare.

Schimbarea prognozei eoliene a redus sarcina reziduală:

Câteva mii de MW suplimentari din eolian pot elimina din ordinul de merit ultimele centrale pe gaze sau ultimele importuri foarte scumpe. Din acest motiv, o creștere relativ moderată a producției regenerabile poate produce o scădere disproporționat de mare a prețului.

Pe 15 septembrie:

• prognoza eoliană s-a îmbunătățit;
• producția din Marea Nordului a început să-și revină;
• necesarul german de import s-a redus;
• presiunea asupra interconexiunilor a scăzut;
• ofertele cele mai scumpe nu au mai fost necesare în toate intervalele;
• volumele care nu mai erau absorbite de Germania au rămas disponibile piețelor vecine.

Gazul nu s-a ieftinit suficient pentru a explica scăderea. S-a redus numărul intervalelor în care gazul foarte scump a fost indispensabil pentru închiderea pieței.

România a importat șocul. România a coborât de la 238 la aproximativ 190 €/MWh, o reducere de circa 20%. A rămas însă mai scumpă decât Bulgaria și Grecia.

Pe 14 septembrie, România a funcționat ca zonă de tranzit între energia relativ mai ieftină din sud și deficitul foarte scump din Ungaria și Europa Centrală.

Aceasta evidențiază două realități:

1. România nu este izolată de șocurile europene. Chiar dacă dispune de producție internă, prețul este influențat de fluxurile comerciale, capacitățile de interconectare și deficitul regional.
2. România nu dispune de suficientă flexibilitate internă ieftină. Dacă ar avea mai multă stocare, hidroenergie disponibilă în orele critice, producție controlabilă și răspuns al consumului, ar putea limita mai bine importul prețurilor extreme.
3. Indiferent cât de bine ar sta România la capitolul producție, stocare, rețele șocurile externe cresc prețul și în România

Lecțiile zilelor 14 – 15 septembrie 2026:

1. Europa nu are o criză de capacitate instalată, ci una de capacitate disponibilă. Mii de MW de panouri și turbine înscrise în statistici nu garantează energie într-o seară fără soare și cu vânt slab. Puterea instalată nu este același lucru cu puterea fermă.

2. Germania și-a închis producția controlabilă înainte de a construi flexibilitatea care trebuia să o înlocuiască. A redus nuclearul și o parte din producția convențională, dar nu a dezvoltat în același ritm: stocarea de durată (alta decât baterii), centrale flexibile (altele decât centrale nucleare mari), managementul consumului, capacități ferme cu emisii reduse și rețele suficiente pentru evacuarea surplusului și acoperirea deficitului. (a se vedea aceiași pașii greșiți care îi face și România).

3. Gazul rămâne asigurarea Europei, dar a devenit o asigurare foarte scumpă. Europa afirmă că își reduce dependența de gaz, dar în orele critice gazul continuă să stabilească prețul. Când gazul este indispensabil și costă peste 80 €/MWh, întreaga piață electrică devine vulnerabilă. (a se vedea modul defectuos în care nu și joacă cartea gazelor din Marea Neagră România).

4. Piața cuplată distribuie energia, nu o multiplică. Când energia ieftină este insuficientă, cuplarea distribuie și prețul ridicat. Când Germania aspiră importuri, șocul ajunge până în România.

5. Europa nu a rezolvat nimic în 24 de ore, este doar la mila naturii. Nu s-a construit nicio centrală. Nu s-a adăugat suficientă stocare. Nu s-a reformat piața. Gazul nu a revenit la un preț normal. S-a schimbat prognoza vântului.

Evenimentele din 14 și 15 septembrie 2026 reprezintă o radiografie aproape perfectă a sistemului energetic european: supracapacitate în statistici, insuficiență în orele critice, gaze foarte scumpe, interconexiuni congestionate și o volatilitate pe care consumatorii și industria nu o pot suporta la nesfârșit.

Un sistem energetic serios nu trebuie să aleagă între energie aproape gratuită la prânz și energie prohibitivă seara. Trebuie să poată muta energia între aceste două momente. Europa a investit masiv în producție dependentă de vreme, dar prea puțin în capacitatea de a controla timpul. Aceasta este factura reală pe care PZU a prezentat-o Europei pe 14 septembrie 2026.