23.10.2026

Flux energetic

Prima Pagina Actual Flux energetic

Oil Terminal plătește dividende începând cu 29 iulie

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info BursierLeave a comment

Începând cu data de 29 iulie 2015, societatea Oil Terminal Constanța plătește acționarilor dividendele aferente anului 2014, informează compania. Valoarea dividendului brut este de 0,00044967 lei/acțiune. Impozitul pe dividende va fi calculat și reținut de companie din dividendul brut și plătit la bugetul statului, iar acționarii vor încasa dividendele la valoarea netă, se menționează în … Continuă să citești Oil Terminal plătește dividende începând cu 29 iulie

OMV: Producția – în creștere datorită operaţiunilor din Noua Zeelandă şi Norvegia

Publicat pe Categorii Flux energetic, Stiri externeLeave a comment

Producţia de petrol şi gaze a grupului OMV a crescut în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru, datorită majorării producţiei la zăcământul Gudrun din Norvegia şi demarării producţiei la noi puţuri în Noua Zeelandă, potrivit unui comunicat de presă. Producţia totală de hidrocarburi a OMV a crescut cu un procent, până la 307.000 de … Continuă să citești OMV: Producția – în creștere datorită operaţiunilor din Noua Zeelandă şi Norvegia

Salariaţii CE Oltenia au cerut bani, însă vor primi cărbune

Publicat pe Categorii Flux energeticLeave a comment

Angajații Complexului Energetic Oltenia vor primi 10 tone de cărbune. Directoratul societății a aprobat Regulamentul pentru acordarea în anul 2015 a cotei de combustibil (cărbune) prevăzută în Anexa 7 a CCM 2015 – 2016, printr-o hotărâre cu data de 17.07.2015. Regulamentul stabileşte modul de acordare a cotei de combustibil (cărbune) pentru salariații CE Oltenia astfel: … Continuă să citești Salariaţii CE Oltenia au cerut bani, însă vor primi cărbune

Programul de termoficare, prelungit de Guvern până în 2020

Publicat pe Categorii Flux energeticLeave a comment

Perioada de implementare a Programului guvernamental ”Termoficare 2006-2015 – căldură și confort’ se prelungește până în anul 2020, a decis Guvernul printr-o Hotarâre aprobată în ședința de miercuri, scrie Agerpres în ediția online. Decizia a fost luată având în vedere necesarul de investiții în infrastructura de producere, transport și distribuție a energiei termice. De asemenea, … Continuă să citești Programul de termoficare, prelungit de Guvern până în 2020

Studenți, în practică la Ministerul Energiei

Publicat pe Categorii Flux energeticLeave a comment

Timp de două luni, studenți care participă la Programul Oficial de Internship al Guvernului României sunt în stagiul de practică în cadrul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri -MEIMMMA. Aceștia vor desfășura activități atât în zona de proiecte și programe în energie și IMM, cât și în zona activităților juridice și … Continuă să citești Studenți, în practică la Ministerul Energiei

Anunț Enel: Încep lucrările de modernizare la stația de transformare Nord București. Investiție de 54 milioane lei

Publicat pe Categorii Flux energetic, Investitii / TranzactiiLeave a comment

Enel Distribuție Muntenia începe lucrările de modernizare pentru stația de transformare (înaltă/medie tensiune) Nord ce deservește zona de nord a capitalei, dar și anumite părți din zona centrală, anunță compania. În urma lucrărilor de modernizare și consolidare, ce vor necesita o investiție estimativă de 54 milioane lei, cei aproximativ 100.000 de clienți deserviți de stație … Continuă să citești Anunț Enel: Încep lucrările de modernizare la stația de transformare Nord București. Investiție de 54 milioane lei

Nuclearelectrica: Unitățile de la Cernavodă nu sunt afectate de scăderea fluviului Dunărea

Publicat pe Categorii Flux energeticLeave a comment

Unitățile 1 si 2 ale CNE Cernavodă funcționează la parametri normali și în condiții de securitate nucleară, nefiind afectate de scăderea nivelului fluviului Dunărea raportată de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A.), informează Nuclearelectrica. Siguranța centralei nu poate fi pusă în pericol nici in situația unui nivel extrem de scăzut al Dunării. … Continuă să citești Nuclearelectrica: Unitățile de la Cernavodă nu sunt afectate de scăderea fluviului Dunărea

DNA a început urmărirea penală la CE Oltenia în dosarul exportului de cărbune

Publicat pe Categorii Flux energeticLeave a comment

La sesizarea Ministerului Energiei, urmare a verificărilor efectuate de Corpul de Control, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a declanșat urmărirea penală în dosarul privind exportul a 1,2 milioane de tone de cărbune de la CE Oltenia, prin BVA COAL SRL, în Serbia. În perioada 15-16 ianuarie 2015, Corpul de Control al Ministerului Energiei a desfăşurat la … Continuă să citești DNA a început urmărirea penală la CE Oltenia în dosarul exportului de cărbune

ANAF blochează conturile marilor datornici. După RATB și TVR, vine rândul CNH sau ELCEN?

Publicat pe Categorii Actual, Flux energeticLeave a comment

Avertismentul Agenţiei Naționale de Administrare Fiscală este cât se poate de clar: funcţie de vechimea arieratelor, ANAF va institui popriri pe conturile tuturor marilor contribuabili care înregistrează datorii către bugetele de stat. Și s-a pus pe treabă, Agenția blocând deja conturile TVR – cu datorii de 700 milioane lei şi RATB – cu datorii de … Continuă să citești ANAF blochează conturile marilor datornici. După RATB și TVR, vine rândul CNH sau ELCEN?

Vulcan, cu „Elefantul arab” în zona Golfului Piersic

Publicat pe Categorii Business, Flux energeticLeave a comment

Uzina Vulcan anunță dezvoltarea celei mai performante unități de pompare pentru extracția țițeiului fabricată în România, noul utilaj petrolier românesc urmând să fie vândut în zona Golfului Persic sub denumirea comercială „Elefantul arab”, se precizează într-un comunicat al societății din București. „Prin caracteristici tehnice impresionante, realizarea echipei de la Vulcan poate asigura o producție de … Continuă să citești Vulcan, cu „Elefantul arab” în zona Golfului Piersic