“Suntem într-o fereastră de oportunitate. Avem tot ce ne trebuie ca să putem gândi dezvoltarea României pe un sector energetic care să asigure securitatea furnizării de energie. România are un atribut pe care trebuie să îl joace cu multă înțelepciune, acela de a deveni un real producător de energie folosindu-se de resursele proprii și reducând dependența de importuri”, afirmă Daniel Apostol, Director General al Federației Patronale Petrol și Gaze – FPPG, într-un interviu acordat InvesTenergy.
“Privesc gazele naturale ca fiind un atribut al României care dă rost dezideratului de a deveni independenți de importuri. De ce să imporți gaze naturale când ai resursele naturale și avem proiecte de investiții majore care vor face din România principalul producător de gaze naturale din Uniunea Europeană în 2-3 ani, în momentul în care Neptun Deep urmează să furnizeze în rețea, la propriu, molecule de gaze naturale?”, spune Daniel Apostol.
– Vara e ca iarna, din punct de vedere energetic! Care este părerea ta despre modul în care este gestionată situația în contextul zilelor de caniculă prelungită? Care sunt problemele și ce ar trebui să se facă? Necesitate capacități de producție…..
– În sectorul energetic, nu ar trebui să mai continuăm să vorbim despre anotimpuri, deși tradițional ne-am obișnuit cu această antiteză – cum e vara/cum e iarna, ce priorități apar în fiecare anotimp. Eu cred că sectorul energetic cere și merită deplină atenție în fiecare lună și în fiecare săptămână din an. Și asta dintr-o perspectivă de stabilitate energetică, de strategie a dezvoltării sectorului. Priorități avem atât în anotimpul rece, cât și în anotimpul cald. Nevoia de a produce energie este dată de nivelul de dezvoltare al economiei, nu de caracterul sezonier dat de starea vremii.
O economie care are ca țintă dezvoltarea și creșterea economică nu poate fi decât o economie care se bizuie pe un sector energetic intensiv. De aceea, trebuie să fim foarte atenți cu privire la modul în care producem energie, cu modul în care reglementăm, legiferăm și dirijăm producătorii de energie astfel încât să reușim o echilibrare a unui triunghi echilateral. Într-un vârf al acestui triunghi stă consumatorul și mă refer de fapt la întreaga economie și toată populația care consumă energie. În al doilea vârf al triunghiului echilateral se află, în mod firesc, statul român, cel care reglementează, care desenează regulile de joc pe care toți ceilalți trebuie să le respecte. Și în al treilea vârf al triunghiului stă producătorul, stă sectorul energetic. Ecuația dintre cele trei elemente trebuie să fie una de echilibru reciproc. Statul trebuie să reglementeze astfel încât să favorizeze dezvoltarea sectorului energetic, să se realizeze profitabilitatea firească unui sector economic privat, dar în același timp să satisfacă nevoia de consum, deopotrivă, a economiei reale, a publicului și a statului. Iar publicul trebuie să benefecieze de energie indiferent de anotimp, să aibă acces la energie din persepectiva furnizării constante, dar și din perspectiva financiară, la un preț la care fiecare cetățean să își permită necesarul de consum firesc de energie.
– Când am spus că vara este iarna, din punct de vedere energetic, m-am gândit că în situații de caniculă prelungită sau de ger și viscol, sistemul energetic își arată neputința? Se ajunge în situații limită, suntem descoperiți!
– Perspectiva mea este una optimistă. Nu aș fi fatalist să spun că suntem descoperiți, ci aș spune chiar că ne aflăm într-o poziție care poate fi promițătoare. Să vedem care sunt oportunitățile. În primul rând, avem resurse naturale, ca producători de energie. Avem resurse naturale care ne permit să gândim în termeni strategici ce se întâmplă cu economia României, cu consumul de energie al țării în viitor. Suntem obligați să privim spre viitor și nu doar spre tratarea prezentului pentru că asta a fost, dacă vrem, o paradigmă defectuoasă a decadelor anterioare. Am pansat totdeauna problema prezentului. Pompieristic, am stins incendiile de moment.
România este într-o poziție și o fereastră de oportunitate foarte bune. Pe baza resurselor naturale de care dispunem, putem face o proiecție și o gândire care să plece de la o viziune. Să vedem ce ne propunem să facem în viitor. Ne aliniem la procesul de transformare economică care are la bază procesul de tranziție energetică spre a descoperi și a pune în funcțiune tehnologii noi, bazate pe energii regenerabile. Avem o oportunitate. Beneficiem de date naturale, de date tehnice pentru că avem acces la toate tehnologiile pe care umanitatea le inventează și le pune pe masă. Mai beneficiem de oameni capabili. Avem o forță de lucru calificată în sectorul energetic, factorul uman este un capital real în România. Mai avem oportunitatea să și dezvoltăm, să creștem forța de muncă. Ce mai avem în ecuație – nevoia de finanțare. Nu cred că România se poate plânge, după 30 de ani de dezvoltare constantă și continuă în post comunism, de lipsa banilor. România a avut întotdeauna bani. Poate am avut mai multă sau mai puțină înțelepciune cu privire la modul de administrare al fondurilor.
De aceea, repet, suntem într-o fereastră de oportunitate. Avem tot ce ne trebuie ca să putem gândi dezvoltarea României pe un sector energetic care să asigure securitatea furnizării de energie.
– Proiectul Strategiei Energetice Naționale a fost revzuit. Noua variantă publicată de Ministerul Energiei satisface reprezentanții industriei?
– Am contribuit la realizarea proiectului Strategiei Energetice a României. Sunt unul dintre cei mulți oameni din sector care au fost cooptați în realizarea documentului – o inițiativă lăudabilă a Ministerului Energiei – și am avut un cuvânt de spus, pe baza ideilor inițiale de redactare a strategiei. Sigur, Strategia Energetică, așa cum se prezintă astăzi, este un document elaborat de echipa de proiect a Ministerului Energiei, care a avut înțelepciunea să țină cont de luări de poziții, de observații și de critici de la un colectiv de 30 de oameni din care am făcut parte. Supus dezbaterii publice, documentul în forma finală înglobează o bună parte din reacțiile publicului.
Strategia are calitatea de a recunoaște acest potențial de care vorbeam și provocarea pe care trebuie să o aibă România cu privire la asigurarea securității energetice, la nivel național și regional.
Privesc gazele naturale ca fiind un atribut al României care dă rost dezideratului de a deveni independenți de importuri. De ce să imporți gaze naturale când ai resursele naturale și avem proiecte de investiții majore care vor face din România principalul producător de gaze naturale din Uniunea Europeană în 2-3 ani, în momentul în care Neptun Deep urmează să furnizeze în rețea, la propriu, molecule de gaze naturale?
Aș mai nunața ceva. Știm foarte bine că Europa s-a dezvoltat în toată epoca de după război, economic, având două resurse majore – cea financiară furnizată de Occident, inițiată de planul american Marshall de reconstrucție a Europei și resursa de energie care părea a fi nelimitată, care venea din Uniunea Sovietică. Europa de după căderea comunismului a rămas în aceeași paradigmă în care principalul furnizor de energie, inclusiv a Occidentului, au fost gazele naturale și țițeiul din Federația Rusă. Trăim acum vremuri tulburi, ciudate, care ne aduc în față elemente de risc la care nu ne gândeam cu 2-3 decade în urmă și se pune problema să nu mai fim dependenți de ceea ce a fost inițial un partener economic și este acum, cel puțin în plan diplomatic, un adversar. Avem în față un front fierbinte. Există, la granița Europei,, un război real, deschis, un război fierbinte, nu un război rece. Există și un război rece, la nivelul Federației Ruse versus Occident, NATO, chiar Uniunea Europeană.
În contextul acesta, este înțelept să îți dorești să nu mai fii dependent de acel robinet care stă sub controlul unui posibil adversar. Din acest punct de vedere, România are din nou un atribut pe care trebuie să îl joace cu multă înțelepciune, acela de a deveni un real producător de energie folosindu-se de resursele proprii și reducând dependența de importurile din zonele discutate.
– Supraimpozitarea venită la pachet cu hiper-reglementarea îngreunează decizia de investiţie a operatorilor pe care îi regăsim în diverse linii de producţie din sectorul de ţiţei şi gaze. Cu toate acestea, s-au anunțat și se fac investiții. Ce-i determină pe investitori să continue și să dezvolte proiecte în România?
– Foarte frumoasă întrebarea, deschide calea unui comentariu constructiv, dar și critic. Ce-i determină pe investitori să aleagă România? Complexitatea și frumusețea acestei țări. România este o țară cu un mare potențial pentru investitori. Un complex de împrejurări în care un investitor poate să găsească un teren fertil pentru a face business. Suntem o țară de dimensiuni medii la nivel european, cu o piață de desfacere semnificativă, cu multe nevoi de dezvoltare economică ce pot fi oportunități pentru investitori.
România este o țară cu un mare potențial de dezoltare al infrastructurii de transport, drumuri, autostrăzi, căi ferate, poduri, conducte de gaz, de apă, de țiței și rețea de transport de energie. Patrimoniul pe care îl avem acum merită să fie dezvoltat, se cere a fi modernizat, se cer investitii. Și m-am referit doar la infrastructură. Sunt multe zone industriale care cer modernizare, dezvoltare. Sunt sectoare industriale unde se poate găsi teren pentru construcția de unități de producție, fabrici.
Potențialul există, de ce are nevoie investitorul? Să aibă siguranța jocului. Investitorul se gândește ce face cu banii și ca să ia o decizie trebuie să știe ce are de câștigat, ce obține din investiție. Nu doar în termeni financiari. Or, nu poți pleca la drum cu o investiție majoră fără argumente puternice pentru a lua decizia de investiții. Argumente ce vin din oportunitatea economică, pe care o identifici, apoi te uiți la riscurile pe care le ai de administrat și diminuat. Stabilitate politică – în ultimii ani, chiar cu confruntările politice interne, guvernarea a fost stabilă. Mai mult, odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, nevoia reală de stabilitate politică s-a simțit și manifestat. Clasa politică din România, conștientizată de partenerii străini, a înțeles, a acceptat și a acționat ca atare într-o zonă în care România nu s-a putut plânge de instabilitate politică. Referitor la instabilitate legislativă și fiscală, avem o altă discuție. Un investitor se uită să vadă dacă investește bani într-o țară în care este pace și Slavă Domnului, în România este. Dar se uită și dacă este stabilitate fiscală.
– Conform unui sudiu FPPG, impozitarea suplimentară în sectorul de petrol și gaze a crescut de 11 ori în 2022 faţă de 2020. S-a schimbat ceva? Sunteți optimiști?
– Statul, în România, din păcate, are o etichetă nefavorabilă. Eticheta este de stat hrăpăreț și leneș vizavi de economia privată. Statul este în deficit bugetar. De ani de zile, cheltuie mai mult decât produce. Și singura metodă pe care o găsește de a acoperi pierderea este să crească povara fiscală pe economia privată, care este corect plătitoare de taxe și impozite. Statul nu a reușit în ultimii ani să elimine evaziunea fiscală semnificativ și să-și reducă cheltuielile astfel încât să nu mai depășească plapuma bugetară sub care ar trebui să se regăsească. Și iată că investitorul se teme de instabilitate fiscală. Într-adevăr, conform studiului nostru, impozitarea suplimentară în sectorul de petrol și gaze a crescut de 11 ori în 2022 faţă de 2020. Avem în continuare această povară fiscală.
Federația Patronală Concordia, din care face parte și FPPG, a trimis, zilele trecute, o luare de poziție către Ministerul Finanțelor prin care cerem clarificări referitoare la interpretarea unor prevederi fiscale privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale și naționale de mari dimensiuni. În fapt, cerem clarificări tehnice privind două impozite suplimentare. Vrem să înțelegem mai bine cine, ce și cât are de plătit.
Eu am o vorbă de pe vremea când eram ziarist: Banii fug. Banii “au sentimente”, sunt foarte emotivi, se tem de cele mai mici semne de instabilitate. Investitorii sunt foarte atenți din acest punct de vedere. Acolo unde nu au bariere, banii curg în valuri și rezultatele acestui flux financiar se vede în dezvoltarea economică a țării, a locului unde curg banii. Acolo unde se ridică multiple bariere, fluxul de bani încetează radical sau se diminuează. O țară care are un cod fiscal care a suportat mii de modificări de procedură într-un interval de timp extrem de scurt este o țară care creează temeri și alungă investitorii.
Am traversat cu toții o criză economică generată de pandemia de Covid, una inflaționistă, războiul, criza resurselor naturale, criza transferului de resurse. Până când am ajuns să îi spunem policriză. Avem de gestionat și de traversat o policriză, iar statul ar trebui să fie un partener care să înțețeagă acest efort și să diminueze povara fiscală, să ridice barierele. După ce trecem de această policriză, statul urmează să-și ia partea din chiar nivelul de dezvoltare pe care îl provoacă prin ridicarea barierelor.
Noi constatăm că, cel puțin din perspectivă fiscală, statul român nu doar că nu ridică o barieră în calea dezvoltării, ci pune multiple bariere prin aceste valuri de impozitări suplimentare.
– Anul 2027 este momentul pe care îl așteptăm cu toții, să avem integrată în circuitul energetic producția de gaze naturale din zăcământul de mare adâncime, prin intermediul Neptun Deep. Odată ce acest lucru va fi punctat, România devine producătorul numărul 1 de gaze naturale din Uniunea Europeană. (…) Aveți emoții cu privire la acest proiect? Integrarea vine cu o serie de responsabilități din partea statului român – care sunt acestea?
– Nu am emoții. Referitor la proiectul Nepun Deep trebuie să avem o gândire cât se poate de judicioasă. În primul rând, nivelul de investiții private de la Neptun Deep este unul nemaiîntâlnit în ultima decadă în România. Vorbim de investiții pe care le fac cele două companii – Romgaz și OMV Petrom – la nivel de 4-5 miliarde de euro. Este un proiect de lungă durată. Genul acesta de proiect se dezvoltă în 15 – 20 de ani. Toate părțile implicate – operatorii, finanțatorii, investitorii, furnizorii de produse și servicii, dar și statul român – au obligația să gândească Neptun Deep pe termen lung pentru că și câștigul întregii societăți, al statului, al economiei, al producătorilor și investitorilor va fi tot pe termen lung. Neptun Deep are un atribut de sine stătător pe care eu îl consider cu grad de unicitate la nivelul Uniunii Europene în momentul în care va furniza gazele naturale în rețea.
România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană și, totodată, va fi un furnizor și un exportator de securitate energetică regională. Neptun Deep se află în Marea Neagră, care este foarte interesant împărțită. Avem Federația Rusă care își asumă felia nordică, felia sudică intră sub influența Turciei, la răsărit avem Georgia, avem coasta Bulgariei și României. Nu am uitat Ucraina, dar relația acesteia cu Marea Neagră este extrem de dificilă în contextul în care se poartă un război acolo, având ca miză tocmai ieșirea Ucrainei la Marea Neagră. În acest context, România are o zonă de producție semnificativă în largul Mării Negre, mai avem și BSOG care produce gaze naturale la mică adâncime și vom avea Neptun Deep.
În concluzie, nu trebuie să privim cu emoție Neptun Deep, ci să o facem cu înțelepciune și statul trebuie să privească aceast proiect cu o mare seriozitate. Acest proiect depinde de modul în care statul va gândi și construi securitatea în jurul lui. Să nu uităm că o jumătate de proiect este deținut de o companie a statului – Romgaz, iar în acționariatul OMV Petrom intră cu o participație și statul român. Acest proiect nu este doar al unui operator, este un proiect al României și statul român are datoria față de fiecare cetățean și de fiecare investitor să le furnizeze securitate, pace și bunăstare.
– Ați declarat că gazele naturale sunt o șansă de a sprijini procesul de dezvoltare economică viitoare a României. Vorbim de sectoare industriale în care gazele naturale sunt esențiale și în care România ar putea performa și ar putea deveni un furnizor și de securitate energetică, dar și de producție, cel puțin la nivel european. Cât de importante sunt gazele naturale pentru România? Dacă poți sumariza un scenariu: Cum ar fi România dacă continuă să investească în gaze? Ce s-ar întâmpla fără gaze?
– Nu avem voie să gândim asta. Ce s-ar întâmpla fără gaze? Suntem datori față de generațiile viitoare să utilizăm cu înțelepciune resursele naturale ale prezentului. Altfel, le vom împovăra. Suntem în plin proces de tranziție energetică. Toată lumea, mai ales Uniunea Europeană, și-a asumat accelerarea tranziției energetice, care înseamnă de fapt o transformare a întregii economiei, o transformare ce are costuri. România are șansa să acopere aceste costuri din resursele naturale de care dispune. Devenind independentă de importuri, fiind un producător de gaze naturale de excelență la nivelul Europei, țara noastră găsește astfel o resursă prin care să poată asigura un viitor.
– Ce are în plan FPPG să realizeze pe termen scurt și mediu? Ce proiecte continuați/promovați?
– Viitorul Energiei este cel mai important proiect pe care îl are federația noastră. Prin această platformă și prin această sintagmă, definim succint întreaga strategie de dezvoltare a FPPG pentru anii următori. Nu ne mai gândim la noi doar ca o federație a companiilor de țiței și gaze naturale, ne gândim la noi ca o federație a celor care produc energie în România fiind foarte conectați la acest proces de tranziție energetică. Împreună cu companiile membre am identificat, în zona de business, potențial de dezvoltare în hidrogen, în biocombustibil, biometan, în captarea și stocarea carbonului și utilizarea lui. Avem companii care se gândesc foarte serios ce facem cu producția de energie eoliană offshore. Avem preocupări reale pentru că membrii federației au preocupări de business, de investiții și de dezvoltare în zona care demonstrează de fapt implicarea deplină a sectorului energetic în tranziția energetică.
FPPG reflectă de fapt toate preocupările companiilor membre.
– Mulțumesc.
